Reportaj

Dezbatere buget 2020: „Ciorba reîncălzită” nu a stârnit interesul clujenilor. Schimb halucinant de replici între primar și un cetățean VIDEO

Scris de 1,431

„Marea împărțeală” a banilor publici i-a lăsat reci pe clujeni. Doar o mână de oameni în care mai arde flacăra spiritului civic a participat la dezbaterea pe tema bugetului local al municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2020. Deși sunt „în joc” peste 353 de milioane de euro, clujenii nu s-au sinchisit să afle pe ce se duc banii lor, când se duc. 

Dacă în anii precedenți, dezbaterea avea loc la ore imposibile în timpul săptămânii și oamenii mai puteau scoate câteva scuze de prin buzunare, astăzi sala pe jumătate plină a Primăriei a arătat doar cât de hipsteri sunt majoritatea clujenilor, cum nu ar ieși din bula lor călduță o dată pe an ca să afle cum s-a tranșat, feliat și împărțit bugetul orașului unde plătesc taxe și impozite și să își facă vocea auzită. Drept e că și Primăria a servit aceeași ciorbă, reîncălzită de două ori. Așa că și celor din sală li s-a făcut la un moment dat lehamite deoarece multe proiecte de anul trecut se regăsesc pe lista de anul acesta.

Aceleași mega promisiuni și idei pe care Emil Boc le pune pe tavă de ani buni: decongestionarea traficului, infrastructura, transportul în comun nepoluant, parkinguri, spații verzi, arte și industrii creative, dinamism multicultural. Edilul a făcut înainte de dezbaterea propriu-zisă o prezentare a proiectelor de buget, în care a punctat de mai multe ori că la Cluj se pune accent pe calitatea vieții. „Clujul este un oraș de referință, care atrage talente”, s-a umflat în pene edilul aproape 20 de minute. 

Emil Boc a enumerat apoi cele mai importante proiecte ale municipalității în 2020. Printre acestea se numără: introducerea în circulaţie a 12 tramvaie noi, achiziţionate din fonduri europene; finalizarea a patru noi parkinguri: Hașdeu, Primăverii nr. 20, Primăverii nr. 8 şi Mogoşoaia, cu un total de 1.253 de noi locuri de parcare- acestea sunt însă proiecte vechi scoase din nou de la naftalină; finalizarea documentaţiilor tehnice şi de urbanism necesare pentru Centura metropolitană a Clujului, parcuri noi, finalizarea creșei de pe strada Grigore Alexandrescu, dar și finalizarea modernizării şi reabilitării termice a Spitalului Municipal prin intermediul unui proiect finanţat din fonduri europene şi sprijinirea cu fonduri de la bugetul local a celorlalte spitale clujene. 

După cuvântarea lui Boc la care și muștele căscau, s-a dat startul dezbaterii. Deputatul Emanuel Ungureanu a luat primul cuvântul. El i-a cerut primarului o dezbatere cu cetățenii pe tema banilor alocați pentru spitale.

„Este important să vorbim despre calitatea vieții și în zona spitalelor, pornind de la dotările minimale. Degeaba vorbim că am luat un RMN de 1 milion și jumătate de euro dacă nu avem la Chirurgie II saltele. Lucrurile ar trebui discutate cu cetățenii care vor să vadă dacă banii pe care îi alocăm noi se justifică”, a declarat Ungureanu. Totodată, deputatul a ridicat și problema modernizării străzii Edgar Quinet. 

„În privința dezbaterii pe sănătate, suntem deschiși”, a replicat Emil Boc. Problema străzii fără asfalt și iluminat public a pasat-o la viceprimarul Dan Tarcea, care a declarat că s-au făcut câțiva pași importanți pentru modernizarea străzii deoarece ea a fost inclusă în proiectul centurii metropolitane. 

Atmosfera lâncedă din sală s-a mai schimbat atunci când un reprezentant al partidului Plus l-a luat la bani mărunți pe „excelența” sa, maestrul Emil Boc. Călin Groza a declarat că în bugetul local există un excedent de 202 milioane lei, bani nefolosiți din anii precedenți, care puteau fi investiți, printre altele, în creșe noi, revitalizarea malurilor Someșului, realizarea în proporție de 70%  a Centrului Cultural Transilvania, amenajarea a 10 parcuri și în lucrări de reabilitare termică a 400 de blocuri.

„He, hei, nu le confundați, noi am vorbit de impozite și taxe locale. Nu confundați mere cu pere”, a replicat edilul care s-a lansat într-un monolog pe tema banilor europeni și a investițiilor pe care vrea să le facă: metrou, centură metropolitană și alte gogoși electorale.

Cireașa de pe tortul dezbaterii a fost însă un schimb de replici între un cetățean, de profesie contabil, (care a analizat fiecare punct din proiectul de buget) și Emil Boc. „Sincer, nu m-ați convins,”, a declarat clujeanul, iar edilul a pus punctul pe i cu replica „Un loc de mai bine este totdeauna pe pământul ăsta!”

Puteți urmări mai jos intervenția cetățeanului și răspunsurile lui Emil Boc.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours Sport
    Dacă nu era Ziar de Cluj să scrie despre scandalul alcooliştilor de la U Cluj, totul se muşamaliza. Petrecăreţii au fost “sancţionaţi”. După ce a omis ştirea iniţială, presa de chitanţer uită să ne citeze
  • Acum 4 hours Jos palaria
    Regizorul clujean Gábor Tompa a fost reales în funcția de președinte al Uniunii Teatrelor din Europa
  • Acum 6 hours Din oras
    Ziar de Cluj a scris: ”Domnule Tișe, ieșiți din globul de cristal că vă înecați de la atât fum de trabuc și respirați realitățile cu care se confruntă CETĂȚENII!” Alin Tișe s-a conformat: ”Îmi cer scuze clujenilor”
  • Acum 7 hours FOTOGRAFILA
    Cum se numește primarul care-și numește ”isterici” criticii, clujeni plătitori de taxe și impozite? Care este diferența dintre un astfel de nesimțit și cei care-ți spun: “dar de ce nu pleci dacă e aşa rău?”
  • Acum 7 hours Din oras
    Rozorita a devenit (iar) sefa la APIA Cluj! PSD-ul lui Cordos, tot mai penibil!
  • Acum 9 hours In vizor
    Directoarea de la liceul din Turda care a lăsat un fost lider al interlopilor turdeni să le predea copiilor a fost demisă. Presiunea publică este mai mare decât instituția reabilitării.
  • Acum 9 hours Editorial
    Excesul de ”Moși” și ”tradiții” protembelizate, dăunează grav sănătății sufletești
  • Acum 11 hours Analiza
    IMBECILITATEA GUVERNANȚILOR: Taxele care pun și mai mare presiune pe inflație. Studiu realizat de profesori de la Academia de Studii Economice București și de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB Cluj
  • Acum 12 hours Justitie
    Procurorii clujeni au reconstituit filmul violului de care este acuzat un polițist de la Serviciul Rutier de la IPJ Cluj
  • Acum 1 day Justitie
    JUSTIȚIE CU ORDIN DE ZI PE UNITATE: Alina Bica și Dorin Cocoș scapă de judecată în dosarul ANRP după ce faptele s-au prescris. Se încheie procesul și pentru Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu și Gheorghe Stelian, cu condamnări grele în primă instanță
  • Acum 1 day In vizor
    Dacă Emil Boc OSĂ rezolve ”monstruoasa construcție” din Piața Mărăști, va avea un ”Jos pălăria” de la noi. Emil Boc spune că piața trebuie închisă pentru că e un pericol public
  • Acum 1 day Din oras
    S-a ”rezolvat” Strada Victor Papilian, de e gata din nou să o ia la vale. ”Soluțiile alese în cazul alunecărilor de teren de pe strada din cartierul Europa ar putea agrava și mai tare situația”
  • Acum 1 day General
    SĂRĂCIE A LA CLUJ: Elevii se angajează din lipsa banilor, ceea ce duce la abandonul școlar
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE