In vizor

„DEŞTEPTĂCIUNEA” „BĂIEŢILOR DEŞTEPŢI” se simte în buzunarele românilor: Exportă gaze la preț de vară și le cumpără înapoi la preț de iarnă

România a exportat anul trecut gaze naturale în valoare de 250 de milioane de euro, arată datele de la INS, o sumă de peste 15 ori mai mare faţă de cea din 2020.

Datele din ra­poartele lunare ale Autorităţii Na­ţionale de Regle­mentare în dome­niul Energiei arată că România a trimis la export 0,8 mi­liarde de metri cubi de gaz natural, o cantitate de peste 5 ori mai mare faţă de 2020, din aprilie până în august volumele exportate crescând expo­nenţial faţă de perioadele lunare similare din 2020. Raportată la con­sumul total de gaze al României din 2021, cantitatea exportată reprezintă circa 6% din cererea internă, informează Mediafax.

„Este imposibil ca la această valoare de export să nu fie inclusă producţie internă“, spun specialiştii din sector. “În lunile de vară s-a văzut clar creşterea exporturilor, cel mai probabil cantităţile fiind înmagazinate în Ungaria şi apoi importate local, dar la preţurile de iarnă“, mai cred oamenii din sector.

Unele cantităţi s-ar fi întors în piaţă, dar la preţuri mai mari. Programul a fost prelungit până la finele anului 2023.