Editorial

Despre Clujul paradoxurilor si alte cateva felii de ganduri prajite in uleiul incins de duminica

Un lucru e clar, chiar si dupa alegerile de ieri, Cluj-Napoca ramane un oras greu de citit atat pentru politicieni, cat si pentru sociologi sau jurnalisti. Chiar daca pe votul general, Clujul a contat ieri doar in proportie de 3%, felul in care s-a votat este unul cu totul surprinzator pentru toate taberele. 

Desi se credea faptul ca, in sfarsit, orasul de pe Somes incepe sa se inroseasca, cei 44% luati de Iohannis arata in mod clar ca acest oras voteaza in mod contondent cu dreapta.

Poate ca cea mai surprinzatoare apreciere pe care o pot emite este faptul ca rezultatul de duminica din Cluj-Napoca reprezinta, in proportie de 85%, doar vointa alegatorilor clujeni, influentata infim de partidele politice locale. Spun asta deoarece partidele politice din Cluj-Napoca au avut campanii penibile, mai mult pe Facebook. 

Revenirea lui Nicoara la timona PNL si parteneriatul cu Daniel Buda, un politician cu foarte multa experienta in campanile electorale, a facut ca ACL sa marcheze in dreptul lui Klaus Iohannis un scor impresionant. Daca Nicoara va sti sa-i castige increderea lui Buda, iar Daniel Buda nu va incerca sa-l domine pe Nicoara, acesti doi oameni pot sa duca ACL Cluj la un scor bun in urmatorii doi ani. De remarcat implicarea solida a senatorului Tise in campanie. Pe surse am aflat ca Alin Tise s-a implicat activ in aparatul electoral, a participat la fiecare sedinta, a motivat tinerii, si-a adus aportul. Acest 44-45% este stupusul decisiv pentru PSD in ceea ce priveste accesul la Consiliul Judetean si arata foamea de putere a ACL-ului. 

Daca ieri ar fi fost alegeri la Consiliul Judetean, candidatul ACL l-ar fi zdrobit pe cel pesedist. Asa ca singura varianta a lui Remus Lapusan, in conditiile in care nu are chef sa o scoata la inaintare pe Lucia Suciu sau pe Aurelia Cristea, este sa forteze acest status quo administrativ si sa nu se mai organizeze alegeri.

Este incredibil felul in care PSD Cluj, prin oamenii condusi de Remus Lapusan si Aurelia Cristea, nu intelege sa munceasca, sa se implice, sa castige. PSD Cluj este corijent la politica locala, fiind trecut mai mereu clasa de amabilitatea cu care Ioan Rus si Vasile Dancu gireaza pentru ei de fiecare data. 

Sa iei 18-19% in Cluj Napoca, in conditiile in care ai un Guvern alaturi si un premier tanar, inseamna mai mult decat incompetenta. Inseamna lene si neimplicare. Organizatia municipala ramane una fada, e drept, Aurelia Cristea nu a avut timp sa construiasca, dar nici nu da semne ca ar avea timp sa faca ceva. Daca am ajuns ca Horea Nasra, bravul purtator de cuvant al PSD, sa fie singurul care sa isi asume cu curaj rolul de opozant al ACL-istilor, chiar luand bataie, in timp ce restul isi pun poze pe Facebook in tricouri rosii de la caldura sediului de partid, inseamna ca Aurelia Cristea are in jurul sau multi oameni care mimeaza lupta politica.

Iar Remus Lapusan si Aurelia Cristea trebuie sa ne mai raspunda la o intrebare: isi doresc primaria Clujului sau nu? Fiindca privind asa, de la departare, dar si de aproape, mie mi se pare ca nu intrezaresc acolo nici o pofta de sange politic, nicio zbatere concreta, niciun dram de strategie. Pai, daca nu isi doresc sa il bata pe Emil Boc cu fermitate si cu eficienta, sa ne zica, si, inclusiv noi, cei din presa, o sa-i lasam in plata Domnului, sa-si trimita singuri comunicate penibile in continuare, dar sa nu ne mai amageasca cu blaturile lor!

Un alt scor penibil l-a facut Adrian Gurzau, aici, la Cluj-Napoca. O dovada clara ca nici vizitele dese pe la Cluj ale vedetelor de gen Udrea nu ii impresioneaza pe locuitorii orasului, de vreme ce Monica Macovei a facut 11 procente fara prea multe eforturi, iar Lenuta abia a sarit de 5, cu toata imaginea ei de bunaciune. Providentialul Emil Boc n-a mai valorat nimic fara aparatura de partid, iar asta este inca un semn interesant.

Emil Boc traieste sindromul PRO TV-ului. A avut momentul lui de glorie in 2004, cand aidoma lui Iisus, punea mana pe oameni si transforma Tisele in senator, Gurzaul in deputat. Anii au trecut, insa, Emil nu s-a mai reinventat si a pierdut priza imensa. Mai are forta, dar, tot metaforic vorbind, daca il scoti de la PRO TV si il bagi la Prima, face mai putine puncte de rating decat a luat Udrea. 

Intr-un oras de votanti conservatori care l-au ales pe Funar de trei ori si pe Emil Boc de trei ori, este incredibila apetenta clujenilor pentru independenti. Un semn pe care pot sa mi-l explic doar datorita fortei tot mai consistente pe care tinerii Clujului incep sa si-o constientizeze. Mircea Diaconu a facut un scor senzational la europarlamentare, iar Monica Macovei a reusit performanta imensa de a lua 11%, adica mai mult de jumatate decat scorul PSD, aruncand in derizoriu armata lui Remus Lapusan, care nu mai are nicio scuza sa nu-si dea demisia. 

Un lucru si mai interesant este scorul mic al UDMR-ului, care ne arata starea de confuzie in care se afla acest electorat, care, cel mai probabil, renunta sa mai voteze etnic si se implica politic.

Cea mai mare problema pe care o vad in acest moment este ca partidele politice clujene, desi au un context extrem de favorabil pentru a impune noi nume in peisaj, pur si simplu au foarte putine optiuni in acest sens. Traim un capat de generatie politica in care oameni precum Nicoara, Buda, Boc, Stamatian se pregatesc, incetul cu incetul, de ultimele batalii politice, iar in locul lor nu pare sa vina nimeni. 

Seplecan? Inconsistent, imatur, apucat. Moisin? Pregatit, plictisit, dornic sa iasa. Oniga? Nu gasesc adjectivele, scuze. Tarcea? Brut, lipsit de carisma, prea cuminte. Radu Constantea? Educat, prea orbit de lumina de la Boc, inca fara cicatrici in lupte politice.

Lipsiti de forta regeneratoare a cadrelor de partid, asta pentru ca multi dintre ei au crescut numai lepre sau informi alaturi, greii din politica locala sunt si ei ingrijorati de viitor. Cel mi bun exemplu in acest sens il vedem in consiliul Local, unde PDL este varza cu carne, mai ales dupa plecarile lui Ovidiu Turdean si Adi Popa, care vor avea loc in curand. Il vor pierde probabil si pe Moisin, si atunci sa te tii distractie. La fel, la PSD, garnitura este mult slabita de lipsa de initiativa a consilierilor si in aceeasi situatie se gaseste si PNL. Daca acum, spre final de mandate, partidele au probleme cu cei care ii inlocuiesc pe cei plecati, cum vor arata listele lor la alegerile din 2016? Cu ce le vor mai umple? Cu oameni si mai slabi decat actualele garnituri? Sa ne fereasca Dumnezeu! 

Clujul ramane un extraterestru sociologic in continuare. Cine crede ca l-a radiografiat definitiv, va avea o surpriza maine. Caci el va scoate un alt set de indicatori la iveala. Inca mult timp de acum inainte, Clujul isi va amesteca credintele, dorintele si temerile in creuzetul acestei depresiuni, va fi in continuare o cetate greu de cucerit. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *