Procesul în care manelistul Culiță Sterp este acuzat de fugă de la locul accidentului și conducere sub influența subtanțelor psihoactive s-a judecat, miercuri, 21 iunie 2023, la Tribunalul Cluj, în prima zi de protest al magistraților.
Culiță Sterp susţine că nici nu știa de proces dar, totuşi, s-a prezentat la cauză. Avocatul său, Răzvan Trușcă, a explicat pentruclujust.ro că procesul, aflat în faza camerei preliminare, s-a judecat deoarece clientul său se află încă sub măsura controlului judiciar, iar cauzele în care există măsuri preventive se judecă și pe perioada protestului.
Procesul lui Culiță a coincis cu prima zi în care a reintrat în instanță cunoscutul judecător Cristi Danileț. Acesta face parte din complet alături de judecătoarea Ariana Ilieș. Cei doi vor decide asupra cererilor și excepțiilor invocate de avocatul manelistului, care au fost respinse la Judecătorie. A fost contestat inclusiv buletinul de analize toxicologice.
Amintim că interpretul de manele este judecat la Cluj în urma accidentului produs în noiembrie 2022 în centrul Clujului, când a lovit cu bolidul său altă mașină în intersecție, după ce a trecut pe roșu. Procurorii susțin că manelistul n-a oprit la semnalul poliţiştilor rutieri şi, sub influența subtanțelor psihogene şi a alcoolului, după accident a fugit de la locul accidentului, ascunzându-se într-o toaletă publică dinapropiere.