In vizor

Deși Compania de Transport Public a înregistrat pierderi de aproape 1 milion de euro în 2020, cheltuielile pentru conducere au crescut cu 20%. BOC: „Nu am o problemă cu salarizarea când văd performanță și calitate”

Situația Companiei de Transport Public – cu pierderi de aproape 1 milion de euro în 2020 –  a stânit discuții în contradictoriu în ședința de Consiliu local în condițiile în care cheltuielile pentru conducerea entității din subordinea Primăriei au fost majorate cu 20%. 

De asemenea, consilierii locali i-au atras atenția primarului Boc cu privire la faptul că odată cu ridicarea restricțiilor de circulație, ruta de noapte nu a mai fost reintrodusă pe traseu. În plus, unul dintre aspectele semnalate a fost și absența companiei din mediul online, mai ales rețelele sociale – spațiu unde reprezentanții CTP Cluj-Napoca pot înregistra direct reclamațiile și sugestiile clujenilor. 
 
Au crescut cu 20% cheltuielile pentru contractul de mandat pentru conducerea CTP. 

Cum se explica creșterea? Emil Boc a intervenit pentru a explica majorarea din bani publici a cheltuielilor pentru mandatul de conducere a lui Liviu Neag:

„Bănuiesc că pentru a gestiona in perioade de criză o companie e mai dificil decât atunci cand nu este criză. 

Nu am o problemă cu salarizarea când văd performanță și calitate. 

Cred că această precizare este în limita rezonabilului”, a declarat Emil Boc. 

Și directorul CTP Cluj-Napoca, Liviu Neag, a intervenit pentru explicații: 

„Disfunctionalitatile le eliminam pas cu pas, dupa ce ne sunt semnalate de cetateni. 

Am asigurat capacitati de transport incat cetatenii sa nu sufere inghesuirea. 

In ce priveste comunicarea, din toate analizele, CTP e locul 1 pe țară. 

Problemele pe care le ati semnalat sunt, probabil, dintr o anumita zona și nu au fost asimilate cu procedurile companiei. 

Una peste alta, avem solutii”, a declarat directorul CTP, care a susținut că entitatea rămâne deschisă la propuneri. 

„Toate aceste problematici privind infiintarea de linii – de ce anumite costuri s-au suplimentat? Am infiintat 3 linii noi. Am inocuit liniile de autobuz cu autobuze electrice etc.” a mai punctat Neag. 

Legat de tema compenastiei și dezvoltarea transportului metropolitan, Boc a afirmat că toți membrii asociației metropolitane sunt chemați să participe financiar: 

„Proporțional, toți membrii asociației trebuie să contribuie la susținerea transportului metropolitan”, a declarat Emil Boc. 

CITEȘTE ȘI: Compania de Transport Public: pierderi de aproape 1 milion de euro în 2020 și estimări modeste pentru anul în curs

La sfârșitul anului trecut, în decembrie 2020, CTP Cluj-Napoca înregistra pierderi brute în valoare de 4.875.778 lei, cu toate subvențiile acordate de stat. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *