Politica

Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, sare la gâtul eurodeputatului PNL, Rareș Bogdan, pe care-l acuză de ipocrizie: ”S-a mufat și la banii publici ai Spitalului de urgență din Cluj-Napoca”

Urmare a atacurilor moi pe care eurodeputatul Rareș Bogdan (PNL) le-a făcut sâmbătă seara la Antena 3 la adresa președintelui USR, Dan Barna, Deputatul USRPLUS, Emanuel Ungureanu, i-a dat, practic, un cap în gură, publicând, duminică, 28 februarie, pe pagina sa de Facebook lista mai multor contracte de publicitate pe care firma liderului liberal Trendcommunication le-a avut cu Spitalul Județean Cluj. Precum și link-uri la o emisiune TV și un material de presă al jurnalistei Sorina Matei.

”Incredibila IPOCRIZIE a lui Rareș Bogdan!

Spitalele României au fost jefuite crunt în ultimii ani, ca mai toate instituțiile de stat în general, Apele Române, Hidroelectrica, Electrica S.A etc.

Oriunde și-au putut planta oameni în consiliile de administrație, peneliștii au furat de au rupt.

Rareș Bogdan a fost acționar până mai ieri la firma Trendcommunication prin care a deținut și un ziar din Cluj-Napoca, prin această firmă Rareș Bogdan a mâncat bani frumoși de la mai multe instituții de stat printre care și de la  Spitalul Județean Cluj.

Dovada o aveți în documentul atașat. Este un răspuns primit la o interpelare din luna mai a anului trecut, răspuns semnat de omul protejat de PNL Cluj-Napoca, fostul manager al Spitalului Județean Cluj, Petrică Șușca.

 

De aceea atacă Rareș Bogdan pe unde poate conducerea USR și miniștri USR-PLUS din actualul guvern, pentru că le-am închis robinetul cu bani și le dăm afară managerii de spitale care îi umpleau de lovele.

Până vor reface alianța lor dragă cu PSD, peneliștii vor avea viață grea cu noi.

Nu îi mai lăsăm la furat, așa cum am promis.

Asta este viața.

Gata cu hoțiile!

Pentru cei care doresc să revadă de unde s-a îmbogățit Rareș Bogdan le recomand să vadă această emisiune.

Sau să citească acest articol.”

Potrivit site-ului Confidas, acționariatul firmei Trendcommunications este împărțit în mod egal între Rareă Bogdan, fratele acestua, Marius Bogdan și Vasilică Hoandră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *