In vizor

Demisia! Directoarea Centrului de Transfuzie Sanguina Cluj, revoltata pe brasoveanul refuzat vineri: de ce a venit sa doneze la noi?

In timp ce trage semnale de alarma in presa ca nu se mai doneaza sange la Centrul Regional de Transfuzie Sanguina Cluj, institutia ii refuza pe cei care vor sa faca asta, dar nu sunt din judet. Mai mult, sefa institutiei, Adriana Sime, afirma ca gestul omului refuzat de a veni sa ajute centrul e suspect, din moment ce putea face asta acasa, la Brasov. 

Brasoveanul refuzat la Centrul Regional de Transfuzie se numeste Sorin Plosceanu si se afla vineri la Cluj, unde venise ca sa isi inscrie fiica la Universitatea “Babes-Bolyai” (UBB) cand a aflat de un apel umanitar pentru donare de sange la Cluj. 

“Stiind ca am o grupa rara, B III negativ, m-am decis sa donez sange – nu mai donasem din 2005, la Brasov. Am cautat centrul de transfuzii din Cluj si vineri 25 iulie m-am prezentat sa donez. Am ajuns la receptie, pe strada Nicolae Balcescu, am vorbit cu persoana de acolo, spunandu-i ca am venit in urma apelului umanitar facut pentru donare si ca am o grupa rara B III negativ. Mi-a cerut buletinul. Vazand ca nu sunt din Cluj, mi-a arat un paragraf dintr-un formular in care scria ca trebuie sa fiu de cel putin sase luni in Cluj, cu viza de flotant sau domiciliul stabil. Am insistat ca am grupa rara insa ea a dat din cap si a spus NU fara nici o alta explicatie. Am plecat dezamagit: birocratia, ca de obicei, a incurcat foarte mult lucrurile”, a povestit Plosceanu, pentru Ziar de Cluj. 

Drept urmare, ieri, 28 iulie, s-a prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguina din Brasov si a donat sange. 

“La Brasov mi s-a explicat de ce nu am fost acceptat acolo: deoarece nu exista o baza de date la nivel national, se poate intampla ca o persoana sa mearga sa doneze in mai multe centre punandu-si viata in pericol. Probabil ca masurile trebuie luate la nivel national si nu doar zonal”, a apreciat acesta. 

Presedinta Fundatiei Donatorilor Benevoli de Sange (FDBS), Aimee Bugner, ne-a explicat ieri ca motivul refuzului ar fi lipsa informatizarii sistemului medical romanesc si, prin urmare. a accesului la dosarului medical al pacientilor din alte judete. 

Potrivit acesteia, in prezent se fac cinci teste medicale din sangele donat, insa exista mereu riscul ca donatorul sa aiba boli in stadiu de incubatie, fapt care nu poate fi presupus decat cunoscand istoricul medical al respectivei persoane. 

“Se completeaza si un chestionar din care reiese in ce masura donatorul se incadreaza intr-o grupa de risc, daca, de pilda, si-a schimbat partenerul sexual, s-a drogat sau si-a facut un tatuaj. Din experienta noastra pot spune ca se intampla adesea ca oamenii sa minta. De asta am fondat o asociatie care se bazeaza pe donatori voluntari, pentru ca, daca nu exista o compensatie la final, nu esti ispitit sa minti”, a precizat acesta.

Directoarea centrului clujean, Adriana Sime, are insa alta parere. 

De ce a vrut acel om sa vina si sa doneze la Cluj, cand putea sa mearga la el in oras, la Brasov? Ar trebui sa ne punem si aceasta intrebare. Exista posibilitatea ca acest domn sa fi donat la Brasov si apoi sa vina la Cluj fara sa isi fi respectat intervalul minim in care se pot face prelevari de sange. Nu stiu detalii despre cazul concret, dar, in asemenea situatii dam telefon si sunam la Brasov ca sa ne interesam. Oricum, daca avem nevoie, putem cere sange de la centrul de acolo”, a declarat directoarea. 

Sime a invocat, apoi, o prevedere legala care spune ca poti dona sange doar daca poti dovedi ca ai domiciliu stabil in judetul in care se afla centrul de transfuzii de cel putin sase luni. 

“Sigur, daca vin mai multi donatori deodata, un autobus plin, atunci vom efectua donatia, nu poti purta un om pe drumuri degeaba”, se contrazice apoi sefa Centrului de Transfuzie Sanguina Cluj. 

Doi clujeni, fosti donatori de sange, au postat comentarii la articolul de ieri, relatand cum au fost tratati in cadrul centrului clujean.

„Un gust amar si de lehamite, am donat 20 de ani, am o grupa rara. I-am atras atentia asa zisei doctorite Goje ca a intarziat la munca si coada a devenit uriasa. A scris ceva in fisa, iar a doua oara am fost refuzat. Am fost purtat la analize medicale, au iesit ok, adeverinte, asteptari, din nou analize suplimentare, din nou totul ok. Asa ca am renuntat. Mentionez ca primeam telefon acasa cand era nevoie de sange”, a scris unul dintre ei. 

„Si eu am donat de vreo 6 ori… De fiecare data m-au atentionat ca trebuie sa am buletin de Cluj ca sa imi poata recolta. Daca ti-au luat o data, si a iesit ok, si oricum il verifica, nu vad de ce e o problema buletinul. Sunt curios daca intr-o tara UE poti dona, fara buletin din localitatea respectiva”, a notat celalalt. 

Reamintim ca in aceasta perioada oficialii centrului au tras semnale de alarma si s-au plans ca in perioada de concedii a scazut drastic numarul donatorilor, in timp ce spitalele au nevoie din ce in ce mai mare de sange. Astfel, se ajunge la cazuri dramatice in care medicii sunt nevoiti sa amane operatii chirurgicale pentru a trata mai intai cazurile urgente. 

Foto: citynews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *