In vizor

Declarații incendiare după ședința Consiliului Permanent al UDMR. Kelemen Hunor îi bate obrazul Ministrului Educației

Scris de 464

Președintele UDMR e foc și pară după ședința Consiliului Permanent al UDMR care a avut loc azi în Cluj-Napoca. Kelemen Hunor a declarat că UDMR încetează colaborarea cu ministrul Educației, Valentin Popa, în baza faptului că Uniunea nu a fost consultată în ultimele trei săptămâni cu privire la două decizii importante care îi vizează pe maghiari. Liderul UDMR reclamă faptul că ministrul Educației ar fi înșelat încrederea membrilor Uniunii.

„Articolul introdus de ministrul Educaţiei în august în ordonanţa simplă şi care dă un răspuns la problemele învăţării limbii române în şcolile cu predare în limba maternă a fost un pas greşit, o greşeală uriaşă, a fost acţiunea singulară a ministrului. Nu există nici un argument profesional şi politic pentru a susţine o astfel de schimbare. Trebuie anulat acest articol şi am cerut OUG, nu trebuie să lăsăm aşa lucrurile. Ministrul, prin faptul că s-a supărat, că s-a gândit la o soluţie neprofesională, a creat o problemă politică.

O altă chestiune este legată de UMF Târgu Mureş, joi a apărut o HG care recunoaşte comasarea Universităţii <> cu UMF. Ar fi fost corect ca, pe baza parteneriatului între UDMR şi coaliţia de guvernare, să ne spună că va dura, ministrul nu ne-a consultat şi ne-a pus într-o situaţie delicată.

În condiţiile în care ministrul de două ori în trei săptămâni a făcut gesturi cu care nu am fost de acord şi nu am fost consultaţi, considerăm că acum colaborarea cu ministrul Educaţiei va fi imposibilă şi cerem şi aşteptăm o remaniere în fruntea Ministerului Educaţiei”, a declarat Kelemen Hunor pentru Mediafax.

Mai mult, liderul UDMR a subliniat că așteaptă rezolvarea problemei cu OUG, chiar dacă PSD nu va da curs solicitării de remaniere a lui Valentin Popa. Kelemen Hunor a afirmat că problema OUG este o chestiune politică.

„Vom vedea ce se va întâmpla, nu am discutat cu nimeni de la PSD sau ALDE. Este o situaţie extrem de neplăcută, din punctul nostru de vedere încrederea în ministrul Popa nu există”, a concluzionat președintele UDMR.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours In vizor
    HAI SĂ-I MAI PROSTIM O DATĂ: “Declarația” guvernului privind salarizarea profesorilor, publicată în Monitorul Oficial – ”soluție” dezgropată de Nicolae Ciucă din epoca Adrian Năstase: cinci ”declarații” emise de guvern și publicate în Monitor acum 20 de ani
  • Acum 3 hours In vizor
    ALBA-NEAGRA cu ”lista neagră a CNAIR”: Firma Selina reintră prin interpuși pe Autostrada Transilvania fix pe tronsonul de la Chiribiș-Biharia pe care l-a bulibășit
  • Acum 5 hours Anchete
    EXCLUSIV: Proba de sange a ucigasului Tudor Cirje a fost masluita de niste doctori penali din IML Cluj! Concluzii devastatoare ale expertului Adrian Marius Chipurici
  • Acum 5 hours Sport
    Ni s-a reproșat că dăm fake-news-uri, dar iată că e OFICIAL: Dan Petrescu a plecat de la CFR Cluj
  • Acum 7 hours In vizor
    Cum dă Emil Boc peste cap până și calendarul: luna mai a fost noul octombrie, acum aflăm că decembrie este noul octombrie. Atunci OSĂ se termine de dalat malurile Someșului ”navigabil”
  • Acum 7 hours Vocea ta
    Dragoș Damian, Terapia Cluj: Mediul de afaceri, principalul vinovat pentru situația din Educație și Sănătate. Pentru că tace
  • Acum 8 hours In vizor
    Femeia varză pusă de un ficus să conducă Educația habar nu are că un memorandum nu este act normativ. Vai de ea Românie ”educată” de către impostori!
  • Acum 8 hours In vizor
    Chiar ne întrebam când OSĂ ”meargă mai departe” Centura metropolitană. Ne dă asigurări Însuși El, Maestrul, de la o emisiune de chitanțier, că ”tronsonul 2 al centurii metropolitane este scos din nou la licitație”. La prima licitație (în care era și tronsonul trei, azi dispărut), de vină a fost Drulă
  • Acum 9 hours Politica
    Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu crede, în ceea ce privește posibilitatea încetării grevei din Educație, că rațiunea va fi pe primul loc: ”Nu se pot da OUG pe legi viitoare”
  • Acum 9 hours Politica
    DE CE SĂ NU ÎNCHEIE MEDIILE PORTARII? Doar au expertiză de când stabileau cine e bolnav de Covid-19 și cine nu… Ministrul Educației anunță noi modificări în regulament, numai să se poată încheia mediile
  • Acum 9 hours In vizor
    IMAGINARUL CLUJ-NAPOCA DE UN MILION DE LOCUITORI AL LUI EMIL BOC o ia în freză de la INS: ”Populația Clujului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani”
  • Acum 10 hours PubliNews
    TIFF aduce un mini-cinema pentru copii în Iulius Parc. Programul este completat cu filme de Oscar, documentare și proiecții românești
  • Acum 10 hours Din oras
    Restricții de circulație în centrul Clujului pentru nou protest al profesorilor din învățământul preuniversitar. Mobilizarea sindicaliștilor români dată de exemplu de către omologii din Ungaria
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE