Anul viitor, Untold va avea o ediție aniversară. Se împlinesc 5 ani de la prima ediție a acestui festival. Și tot anul viitor, se împlinesc 5 ani de când organizatorii evenimentului nu au reușit să rezolve problema zgomotului, a gazonului distrus de pe stadion și din Parcul Central. Nici organizatorilor și nici primarului Emil Boc nu le pasă de inconvenientele cauzate de Untold. În schimb, am auzit că Boc s-ar ocupa totuși de iarba din oraș anul viitor, de Untold. Pe surse, avem această informație, deocamdată.
„Unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din Europa a ajuns la cea de-a cincea ediție care va fi una aniversară și de neuitat, pentru fanii festivalului. Organizatorii pregătesc deja participanților o ediție legendară, „care va depăși tot ceea ce au trăit în cele patru ediții de până acum”, promit aceştia. Primele 10.000 de abonamente se pun în vânzare miercuri, 14 noiembrie, ora 14.00”, au anunțat ieri organizatorii Untold.
Nu au anunțat însă ce vor face să nu mai fie distrus gazonul de pe stadion și iarba din Parcul Central. Noi am auzit că primarul Emil Boc s-ar ocupa de iarba din oraș.