General

„DE MÂNTUIALĂ” este numitorul comun al lucrărilor de investiţii păstorite de administraţia Boc. Mai avem câteva luni până OSĂ se dea în folosinţă „pietonala” de pe Mihai Kogălniceanu, dar plăcile de pavaj s-au crăpat

Deşi mai sunt câteva luni până când lucrările de pietonalizare ale străzii Kogălniceanu şi cele adiacente vor fi date în folosinţă (că de recepţionat, OSĂ se facă cândva, ca să se spele administraţia Boc pe mâini de vicii ascunse), multe dintre plăcile de pavaj au cedat și s-au crăpat deja. Că-i fain la Cluj! Mai ales pentru firmele de casă ale municipalităţii.

FOTO: Facebook/ Dragoș Vana

Strada Mihail Kogălnicea și mai multe străzi adiacente se află în lucrări de modernizare și reamenajare, în cadrul căror au avut deja loc lucrări de pavare pe mai multe porțiuni ale șantierului. Deși șantierul este încă în desfășurare, mai multe plăci de pavaj s-au crăpat deja, se arată într-o postare pe rețelele de socializare.

„Pavajele de pe strada Mihail Kogălniceanu. Vreau să îl felicit pe cel care a avut ideea genială să pună niște dale lungi și subțiri pe noua pietonală de pe Kogălniceanu. Deși nu cred că-ți trebuia doctorat în construcții ca să-ți dai seama ce idee proastă e. După ce am numărat vreo 50 de dale deja crăpate am renunțat iar strada încă nu e dată în folosință, nu se circulă activ pe ea.

Dar nu-i bai, cum mi-a zis mie un meșter când am găsit o gresie crăpată în lucrarea nouă: «Las că o rostuim de nu se vede»”, se arată în postarea de pe Facebook.

CITEŞTE: ”Parcarea” de pe Kogălniceanu, un deșert de piatră cubică din care răsar niște copaci, avansează