Politica

DE DATA ACEASTA O FI CU NOROC: Parlamentul European va vota o rezoluţie pentru admiterea României în spațiul Schengen

Scris de 400

Propunerea de rezoluţie nonlegislativă depusă de şase grupuri politice din Parlamentul European – PPE, S&D, Renew, Verzi, ECR şi Stânga – ce va fi supusă la vot în plen marţi, la Strasbourg, îndeamnă Consiliul să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia sa privind aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi în România până la sfârşitul anului 2022, asigurând astfel eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state la începutul anului 2023, scrie Agerpres.

  • Parlamentul European ”reaminteşte că toate condiţiile necesare pentru aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în România şi Bulgaria au fost deja îndeplinite de ambele state membre în 2011”, indică proiectul de rezoluţie citat.

În document, PE îşi reafirmă poziţia de lungă durată, astfel cum a fost exprimată în rezoluţia sa din 11 decembrie 2018, în sprijinul aplicării integrale a acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România şi se declară descurajat de faptul că, în ultimii 11 ani, Consiliul nu a reuşit să adopte o decizie privind aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România, în pofida apelurilor repetate în acest sens, atât din partea Comisiei Europene, cât şi a Parlamentului European.

De asemenea, în propunerea de rezoluţie PE salută ”disponibilitatea României şi a Bulgariei de a găzdui în mod voluntar o misiune de informare, ceea ce constituie o expresie a principiului cooperării loiale şi încrederii reciproce din partea acestor state, deşi au îndeplinit deja toate cerinţele legale şi nu există motive pentru evaluări suplimentare”.

Printre eurodeputaţii care au depus această propunere de rezoluţie se numără Cristian Buşoi, Daniel Buda, Dan Motreanu, Eugen Tomac, Gheorghe Falcă, Lorant Vincze, Marian-Jean Marinescu, Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Traian Băsescu, Vlad Nistor, Vasile Blaga, Rareş Bogdan, Iuliu Winkler (grupul PPE), Dan Nica (grupul S&D), Dacian Cioloş, Vlad Gheorghe, Alin Mituţa, Dragoş Pîslaru, Nicolae Ştefănuţă, Ramona Strugariu, Dragoş Tudorache, Vlad Marius Botoş (grupul Renew) şi Cristian Terheş (grupul ECR).

O propunere de rezoluţie a fost depusă separat de către eurodeputaţii Jean Paul Garraud (Franţa) şi Nicolaus Fest (Germania) în numele grupului Identitate şi Democraţie (ID). Documentul exprimă opoziţia faţă de viitoare extinderi ale spaţiului Schengen, cu excepţia cazului în care protecţia frontierelor externe ale Uniunii este şi ea consolidată în consecinţă.

Proiectul de rezoluţie al grupului ID reaminteşte că statele membre păstrează suveranitatea asupra gestionării frontierelor şi exprimă îngrijorarea cu privire la extinderea spaţiului Schengen pentru a include două state membre situate de-a lungul frontierelor estice ale Uniunii, considerând că acest lucru contravine intereselor celorlalte state membre din spaţiul Schengen. În aceeaşi propunere se mai solicită statelor membre, Consiliului şi Comisiei Europene să condiţioneze această extindere de consolidarea simultană a cadrelor şi resurselor dedicate protecţiei frontierelor externe ale Uniunii.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 7 hours Analiza
    Marțafoii Clujului, Alin Tișe și Emil Boc, au trimis la STS o adresă smiorcăită, de ciudă că Clujul a pierdut Cloud-ul Regional. Sunt Tișe și Boc izolați de PNL?
  • Acum 11 hours FOTOGRAFILA
    VIDEO/FOTO: Cluj-Napoca, ca un patinoar. N-a făcut ”OSĂ” Boc patinoar pe lacul din Parcul Central, a făcut iarna în tot orașul
  • Acum 19 hours Politica
    De la semnarea Proiectului în valoare de 60 de milioane de euro pentru digitalizare în regiunea de Nord-Vest a României a lipsit președintele CJ Cluj
  • Acum 20 hours Politica
    Rafila, reacție la dosarele de șpagă din sistemul medical: ”E inacceptabil ca personalul să primească bunuri materiale în schimbul serviciilor pe care le oferă. Recunoştinţa poate fi exprimată prin flori sau bomboane”
  • Acum 22 hours Din oras
    MAI UȘOR CU ANUNȚUL DE ANGAJARE PE SCĂRI! LEGAL, discriminarea în cuprinsul unui anunţ de angajare, pe criteriul genului şi al aspectului fizic ESTE INTERZISĂ
  • Acum 1 day Sport
    BUN SABĂU, BUNI JUCĂTORII U CLUJ! FC U Craiova – U Cluj 5-0, în etapa a 24-a din Superliga. Mai bine antrena Șurubaru, și așa ia bani degeaba
  • Acum 2 days In vizor
    FELICITĂRI, FAINE LUCRĂRI! ”Dottore” Bode a fost bun și ca ministru al Transporturilor
  • Acum 2 days PubliNews
    TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a încheiat 2022 cu afaceri de 711 milioane lei, dar profitul a scăzut cu 64%
  • Acum 2 days Justitie
    CUM SĂ-ȚI PASEZI RESPONSABILITATEA, ROMÂNEȘTE: CA Cluj dă vina pe parchet pentru că violatorul din Cășeiu a fost eliberat: ”Judecătorul, sesizat cu 54 de minute înainte să expire reținerea”
  • Acum 2 days General
    Bărbatul care a violat o minoră în Cășeiu și nu a mai fost arestat că judecătorul a întârziat la serviciu, a fost prins de polițiști
  • Acum 2 days Din oras
    Până să se unească Cluj-Napoca cu Floreștiul, grație Supercom, s-a unit cu Pata Rât
  • Acum 2 days Politica
    Petre Daea: “Vaca trece prin mari greutăți. A devenit dușmanul planetei, e responsabilă că avem atâta poluare. România are 2 milioane de vaci și 9 milioane de mașini, și unele au două țevi”
  • Acum 2 days In vizor
    Începând de anul acesta, Educaţia din România va fi analizată în raportările pe baze de date ale OCDE “Education at a Glance”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE