De ce vrem să dăm bani pentru a ajuta niște copii pentru a obține ceva ce legea îl obligă să facă (audiențe, conferințe de presă) pe acest nesimțit care uită de unde a plecat?
Deja am anunțat că Ziar de Cluj şi NCN, care de mai bine de 7 ani încearcă să dea de primarul Emil Boc şi să aibă o discuţie liberă cu acesta, pe o serie de teme privitoare la oraş şi proiectele care OSĂ se materializeze cândva, să aflăm și de ce se face abuz de putere în Cluj-Napoca, de ce este primarul ”pentru unii mumă, pentru alții ciumă”, strânge bani pentru a participa la licitaţie. Plus că ne bucurăm să dăm banii aceştia pentru a ajuta copiii şi tinerii pe care Asociaţia ”Căsuța Bucuriei” îi are în grijă.
În 15 minute, Emil Boc poate fi arătat gol (de idei, de calm, de educație, de ”haina” ștaifului și de cea a morale pe care le tot afișează). Și o știe, de aceea refuză de 7 ani să ne dea un interviu. Le-a interzis tuturor din ”funărie” să aibă contact cu noi. Pe Tarcea, acum 5 ani, l-a amenințat că va discutta cu el ”numai institutional” dacă vine la una dintre emisiunile în care amărâtul acceptase.
Eu îmi cer scuze public că am crezut în Emil Boc acum 20 de ani și că m-am luptat public să dovedesc că nu are să devină cee ace alții știau că are să devină: un mic politruk, fost activist UTC și UASCR cu spoială de democrație care se va îmbăta cumplit de Putere. Încă îmi aduc aminte de prima întâlnire pe care i-am organizat-o cu ”alegătorii” și în care am fost doar trei în sală: el, eu, doamna Nana Bocu, președinta Alianței Civice Cluj.
Singurii care am crezut că-i va învinge pe Gheorghe Funar, de mână cu Ioan Rus, în 2004.
Încă îmi amintesc cum, până când să câștige primăria, când intram cu el în sediul PD (apoi PD-L, apoi PNL) de pe Eroilor, se dubla numărul de membri – iar eu nu am fost niciodată membru. Acum pute locul acela de indivizi care se vor topi ca roua în ziua în care Emil Boc nu are să mai fie. Vor coagula pe lângă mânerul genții altuia. Se vor gudura și vor linge alți șoșoni și vor declara că în viața lor nu au votat cu Emil Boc. Așa a pățit și Gheorghe Funar – a fost 12 ani primarul Clujului fără să-l fi votat nimeni…
Îmi aduc aminte de ”Daneel” Buda, bâlbâindu-se și clipind rapid din ochișori când era să plătească gazul de la sediu. Era așa o sărăcie încât sediul acela funcționa în două camere mobilate cu o masă și niște scaune de MAT. Pe atunci chefurile de partid se țineau în cantine muncitorești pe Bulevardul Muncii, transpirau șefii cu șoșonarii, cot la cot pe ”Pușca și cureaua lată” – era frumos.
Apoi s-au îmbâcsit la portofel și au început să aibă ifose de parveniți și le-a ieșit lipsa de educație solidă de sub surtuc. Chefurile se țineau cu ștăbimea numai pe foie gras, stridii și midii, numai la Opera Plazza și în livadă la Aroma. Îi și vedeți pe frații Buzoianu și pe Ioan Bene cum începeau să-și pună bazele afacerilor la masa viitorilor îmbogățiți de pe urma ”schimbării”…
Și-mi aduc aminte mult mai multe, dar nu sunt construit educational și moral să dau ”din casă” totul. Cert este că îmi cer scuze că am pus umărul copios la șandrama. Ca o paranteză: toți cei care-l scuipau zilnic în gură pe atunci proaspătul primar Emil Boc sunt fie colegi de partid cu acesta (Rareș Bogdan), fie lucrează în primărie (Oana Buzatu), fie primesc bani de la primărie pentru fundații ce toacă bani în deplină armonie cu vechile vremuri (Ion Novăcescu, ex-lingăul lui Funar). Și ce poate fi mai de nepovestit cum, după absorția PD-L în PNL, Emil Boc dă bani firmelor foștilor consilieri locali care-l expuneau ca procrastinator cel mai tare (Doru Stoica)? Și câte și mai câte broaște râioase înghițite cu vagonul în numele politicii…
Prin 2007, când ”Daneel” Buda avea interese majore să se construiască Piața ”Leu” din Mihai Viteazul, cei de la ”Monitorul” îl tocau zilnic. Nu știu (dar pot bănui) care poame din jurul lui Boc i-au șoptit lui la ureche că eu aș fi în spatele acelor materiale. Aia a fost și ziua în care ne-am despărțit. Mi-a zis: ”Am informații că tu ești în spatele materialelor din Monitorul, că le scrii sub pseudonim”.Nu am scris în viața mea sub pseudonim, dacă am ceva de zis, o zic, cu subiect și predicat, dar îmi zice: ”Nu nega că mi-a zis un colonel de SRI că ai căzut pe interceptări și de acolo se știe”.
Căzusem pe interceptări, cum s-ar zice. Unu: că nu fusesem informat, conform legii, că sunt subiectul vreunei anchete, ca să se poată face interceptări (deși bănuiesc că erau în legătură cu Cazul Gazeta, unde eu nu mai lucram de un an cel puțin); doi: nu știu de unde până unde avea atribuții legale să fie informat primarul Clujului cu detalii dintr-o anchetă cu interceptări SRI. Și, trei: ce pericol la siguranța națională eram eu în 2007 să fi primit mandat de interceptare? Hai că-i înțeleg pe cei de la Brava Armată română că mă urmăreau și la budă în anii 90, când scriam despre ei și rolul celor care deveneau mari comandanți ai acesteia după ce ”scăldaseră” în Decembrie 1989 în sângele românilor dornici de libertate. Dar cu SRI ce spumele mării avusesem? Chiar atât de importantă era Piața ”Leu” pentru acoperiții lor încât bănuiala că aș scrie împotrivă a fost necesară să devin amenințare ”de sigurnață națională”?
În fine.
I-am zis maestrului ce aveam de zis, în primul rând că nu credeam că a pus botul atât de ușor la o așa transparentă dezinformare – și ne-am luat la revedere. Nu am mai vorbit cu el până în 2012 când mi-a cerut ajutorul sfatului. Că o lua pe coajă de la Marius Nicoară. Din păcate, m-a mâncat în orgoliu și i l-am dat. Unicul și cel mai bun sfat: ”ieși pe stradă, vorbește cu oamenii, explică-le de ce ai fost nevoit să face ceea ce ai făcut ca premier”.
A fost de folos, a câștigat. La mustață, dar a câștigat.
Acum Boc e un pericol public, a devenit activistul de partid căruia îi iese scaunul din cur, atât de tare i se pare că i se cuvine. Cunoștințele juridice și le folosește doar pentru a-și face mendrele.
Ne pune pe toți cap în cap. Să ne certăm pe stradă: bicicliști cu pietoni, trotinetiști cu șoferi, și toți împreună. Pe locuri de parcare, pe priorități, pe poveștile pe care le revarsă în spațiul public numai din fața unor microfoane prietenoase, în medii informatice bine controlate. Se ceartă vecinii între ei – se târăsc prin tribunale, să se se judece cu anii – că el nu mai are nici o treabă.
De aceea face lucrurile de mântuială din punctul nostru de vedere, parcă veșnic neterminate; dar el le face statistic – se uită la lucrare și în sondaje: cum vor clujenii să arate parcul ăsta? ”Țărănoii tăi, Șefu, îl vor betonat, ca la Răchițele, Suatu, Cășeiu, Palatca, Dăbâca, Cocomârla de Vale (de unde i-o fi adus la Cluj Nea Ceașcă, să lucreze la Combinat). Atâția la sută vor cu beton și vopsea, sunt majoritari față de papagalii care vor verde de la iarbă. Ăștia votează, ăștia nu”.
Cum să arate pistele pentru biciclete?
”Sunt excelet vopsălite peste beton, pornind de niciunde către nicăieri – dă-I în mă-sa de hipster. Facem cumva să fie bine, că ne-o cer hipsterii de la Bruxelles. Bifăm. Că atâția la sută dintre șoferi nu-i plac pe bicicliști, atâția la sută dintre pietoni, nici atât. Facem să fie bine”.
Face ce l-a învățat și educat, de tânăr, partidul comunist român: ține-i pe prostoi ocupați (la cozi, la discuții sterile, prin tribunale), bagă-le necazul în casă (o judecată cu vecinul căruia i s-a dat o autorizație despre care noi susținem, contrar legii, că e legală, să-și facă blocul peste casa lui, în curtea lui) și vezi-ți de treabă.
Dă doar din gură cât de fain e la Cluj.
Circ, mult circ, pâinea nu e pentru toată lumea.
L-aș întreba pe Boc dacă are impresia că toate minciunile spuse în ultimii 10 ani, toate poveștile, ”antoaldele” urlate sub geamul spitalelor, viața mai scumpă cu 25% pentru clujeni, ambuteiajele, toți banii tocați cu firmele de cumetrie, toate studiile de fezabilitate care zac prin sertare, tot urbanismul de cumetrie cu care a făcut praf Orașul, se vor transforma în bronzul statuii cu care are impresia că va intra în istorie doar că insită să facă un nenecesar metrou?