Oamenii străzii au un atașament deosebit față de bocceluța cu lucruri pe care o poartă mereu cu ei și de cele mai multe ori aleg să doarmă sub cerul liber sau în locuri improvizate. În această perioadă, situația persoanelor fără adăpost este o problemă de actualitate care în anumite cazuri este prost gestionată de autoritățile locale.
Pentru a înțelege mai bine nevoile persoanelor fără adăpost și neajunsurile de ordin emoțional cu care se confruntă, am apelat la opinia dr. psiholog psihoterapeut, Monica Cristea.
Reporter: Ce tip de afecțiuni psihice ori tulburări de ordin psihologic pot fi urmărite în cazul persoanelor fără adăpost? La ce tip de disfuncționalități sunt predispuși prin vulnerabilitatea lor?
Dr. Monica Cristea: Persoanele fără adăpost sunt foarte vulnerabile, labile psihic, marcate de vitregiile vieții căreia nu reușesc întotdeauna să-i facă față. Pe fondul unei depresii profunde sau a unei tulburări de personalitate aceste persoane se refugiază într-o lume retrasă în care ei sunt propriii lor stăpâni. Trăind în aceste condiții vitrege ei își dezvoltă un mod de viață ”confortabil” de unde le este greu să iasă, nu pot/nu știu să se reintegreze într-un mod mai civilizat de conviețuire.
Reporter: Dacă există anumite afecțiuni de ordin psihic în cazul acestora, cum este determinată boala? Afecțiunea generează/favorizează modul lor de viață ori condițiile în care se află determină apariția unor anumite afecțiuni?
Dr. Monica Cristea: Persoanele fără adăpost, de cele mai multe ori, au o stimă de sine scăzută, sunt anxioase, prezintă tulburări de afect. Afecțiune de care nu prea au parte în viața de zi cu zi. De multe ori mă uit în ochii lor, sunt atât de triști și de lipsiți de orice speranță de a fi altceva decât sunt acum. Uneori, pe fondul frustrărilor și al nemulțumirilor sufletești, pot să devină mai agresivi, au motivele lor să fie așa și nu putem să-i condamnăm pentru asta. Sunt persoanele cel mai lipsite de protecție socială, familială, sunt desconsiderate de cei din jur, devenind astfel neajutorate în fața sorții vitrege pe care le-a rezervat-o viața.
Reporter: Cum poate fi explicat atașamentul acestor persoane vulnerabile pentru bocceluțele pe care le dețin? Adesea aceștia refuză să meargă în Centrele de Cazare, deoarece acolo li se cere (probabil din motive de igienă) să renunțe la puținele lucruri pe care le posedă.
Dr. Monica Cristea: Acea „bocceluță” este toata avutia lor, amintirile lor, iar uneori singurul lucru de care se atașează este obiectul de referință. Dacă și acest mic avut îl pierd, atunci e ca și cum și-ar pierde identitatea, nu ar mai avea nici un pic de alinare în suferința lor, e singura bucurie de care se atașează, chiar cu prețul vieții. E ca și cum le este condiționată cazarea. Atașamentul puternic față de aceste obiecte îi fac să nu își permită luxul de a renunța la ele nici pentru o perioadă scurtă de timp. În aceste condiții ei preferă libertatea.
Se estimează că în România există peste 15.000 de persoane adulte fără adăpost, însă acestea nu sunt decât aproximări vagi și seci, niscaiva date pe hârtie.
În cele mai geroase zile ale anului, autoritățile din Cluj-Napoca i-au abandonat pe cei mai vulnerabili dinte noi: oamenii străzii. Deși Primăria Cluj-Napoca are obligația legală de a ține o evidență a celor fără adăpost, realitatea din teren este una sumbră. Persoanele fără locuință dorm pe unde pot în nopțile gerose și se roagă să nu fie alungate de prin gări sau de prin scările de bloc unde se adăpostesc de frigul cumplit. Echipajele de poliție intervin cu întârziere, iar mașina pentru ajutorarea acestora este, după cum vă puteți da seama, una singură.
Citește și: EXCLUSIV VIDEO Oamenii străzii, uitați în frig la Cluj-Napoca. Autorităților pur și simplu nu le pasă