Afacerea zilei

Daniel Taxi, istoria zbuciumata a companiei clujene de taximetrie

Daniel Oprea este singurul patron de firma de taximetrie care iese pe teren cu masina si preia comenzi. E taximetrist din 1991 si se declara absolut indragostit de aceasta meserie. Condusul si interactiunea cu oamenii din toate mediile si de toate tipologiile il relaxeaza. Are ocazia sa ia, astfel, pulsul pietei si impresiile clientilor, la cald.

„M-am facut patron cu volanul in mana, nu cu diplomatul. Voi continua sa conduc taxiul, pentru ca, daca faci un lucru cu pasiune si cu daruire, ti-e greu sa renunti la el”, spune Daniel Oprea, proprietarul companiei Daniel Taxi.

Dar sa facem un scurt istoric al uneia dintre cele mai importante firme de taximetrie din urbea noastra!

In 1999, trei prieteni, Marius, Dumitru si Daniel, stateau la o cafea mai lunga, o cafea care a tinut pana la ora 7 dimineata. Isi depanau pasurile. Toti trei erau taximetristi cu state vechi si se zvonea ca se pregateste o schimbare in legislatie, care va obliga companiile de taximetrie sa treaca la statii de emisie-receptie cu frecventa protejata.

In acea noapte, celor 3 le-a venit ideea sa infiinteze o firma noua, Diesel Taxi, la care sa aiba doar masini pe motorina. Pe-atunci, motorina era mult mai ieftina decat benzina. Tariful de taxi pe kilometru era 1.950 lei vechi, iar ei si-au calculat ca vor putea merge cu 1.450 lei/km.

Decizia fiind luata, nu mai ramanea decat sa gaseasca solutii sa o puna cat mai repede in aplicare. Daniel Oprea avea un consatean care detinea o firma cu 2-3 masini, Rapid Taxi. I-au propus acestuia sa le-o cesioneze, dar patronul a tinut si el sa intre in afacere.

Si asa a aparut firma Diesel Rapid Taxi, care a devenit ulterior Diesel Taxi.

In doar o luna de la infiintare, noua companie avea deja 400 de masini, toate pe motorina. Toti taximetristii care aveau motoare diesel s-au mutat la ei, iar altii si-au schimbat masina, ca sa poata veni la cea mai tare firma de taximetrie din Cluj.

Ideea celor 3 prieteni daduse roade. Aveau cel mai mic tarif de pe piata, iar clientii ii asteptau in standuri pentru ca masinile erau si mai bune, mai confortabile si cursa mai ieftina.

In 2001, doi dintre asociati, Marius si Dumitru, s-au retras din afacere si au infiintat firma ProRapid, iar Daniel si Vasile au ramas la Diesel.

Prin 2002, dupa mai multe neintelegeri, Daniel Oprea a preluat o firma care fusese initial infiintata drept compensatie pentru consateanul care se asociase cu cei 3 si, achizitionand dispeceratul de la Mesagerul (care intrase in insolventa), a pus bazele unei noi companii, Prim Diesel Taxi. De aceasta data, antreprenorul a dorit sa ramana asociat unic.

Insa povestea nu se incheie aici. Fostul asociat, Vasile, i-a facut plangeri penale ca sa-l oblige sa schimbe numele companiei, pentru ca Diesel Taxi fusese inregistrata la OSIM. Ironia sortii, cel care o inregistrase era chiar Daniel Oprea.

Procesul, ajuns pana la Inalta Curte de Casatie si Justitie, a durat 5 ani si a costat 82.000 lei noi, bani pe care Diesel Taxi a fost obligat sa-i plateasca.

Pentru ca tevatura cu denumirea de Diesel se prelungea, la sugestia unei procuroare care instrumenta cazul in instanta, proprietarul Prim Diesel Taxi a decis sa schimbe denumirea firmei in Daniel Taxi, care este azi marca inregistrata la OSIM. Actuala firma Diesel a fost obligata sa isi schimbe cupolele ca sa nu mai semene cu insemnele noii companii.

Astazi, Daniel Oprea detine, ca unic actionar, compania Daniel Taxi, cu 362 de masini.

Imaginea firmei este preocuparea principala a patronului. Pentru a se asigura ca masinile sale sunt intotdeauna curate si bine intretinute, Daniel Oprea a cumparat o spalatorie auto si a pus pe picioare si un atelier de service.

De acestea se ocupa fiii sai, initiati de timpuriu in tainele atreprenoriatului. Vasile (25 ani) e mecanic auto si are in intretinere parcul de masini al societatii. Razvan, cel mic (21 ani), administreaza spalatoria auto si vrea sa porneasca o afacere cu livrari de pizza, pentru ca a terminat scoala in domeniul Industriei Alimentare.

„Nimic nu se face fara munca si fara curaj. Iar, daca iti mai da Dumnezeu si un pic de noroc, esti un om fericit”, e de parere Daniel Oprea.

Treaba merge struna la compania sa de taximetrie. Comenzile sunt foarte multe. Se observa, chiar, un deficit de soferi de taxi, pe care patronul il pune pe seama faptului ca nu oricine poate face aceasta meserie.

E o mare responsabilitate sa ai in maini viata si siguranta unor oameni. Orasul e supraaglomerat, stresul din trafic isi spune cuvantul. Uzura psihica nu e de neglijat. Rabdarea iti este deseori pusa la incercare.

Dar, pentru cei facuti pentru acest gen de munca, avantajele sunt certe: programul ti-l faci singur, nu circuli cu acelasi client si ai ocazia sa afli povesti de viata interesante. Munca, in sine, nu e grea, nu ai target-uri sau deadline-uri, dar nici mese regulate. Atentia distributiva si o memorie foarte buna sunt cerinte de baza.

„In aceasta meserie trebuie sa fii foarte receptiv, trebuie sa fii empatic, sa iti dai seama daca clientul are chef de povesti sau prefera sa fie lasat cu gandurile lui, sa fii capabil sa intri in dialog si chiar sa-l binedispui. Daca ai rabdare si placerea de a interactiona cu oameni noi, taximetria este o experienta care te formeaza ca om, intr-un mod foarte complex”, concluzioneaza proprietarul companiei, Daniel Oprea.

Sursa foto: Daniel Taxi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *