Analiza

Daniel DAVID, despre proteste: Autoritățile au greșit pentru că au fost șovăielnice

Psihologul Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” a analizat modul în care autoritățile au reacționat la protestele de stradă survenite ca urmare a restricțiilor sporite aplicate de Guvernul Cîțu. 

„Aici, după părerea mea, au greșit autoritățile în zilele trecute, pentru că au fost șovăielnice, altfel spus șovăiala a venit din faptul că, pe de o parte înțeleg pericolul pandemiei și știau că trebuie să ia măsuri dure, în același timp înțelegeau și frustrările oamenilor, și se temeau să ia măsurile adecvate. 

Spre exemplu, este inacceptabil ca autoritate să dai mesajul la diverse întrebări – „Cu siguranță, în următoarele săptămâni, nu vor fi restricții mai severe decât avem acum”. 

Dar de unde știi așa ceva? 

(…).

Cu siguranță, mai mult ar fi însemnat să ne apropiem poate de perioada stării de urgență.

Dar dacă intră toată planeta în starea de urgență? Nu poți să spui așa ceva atât de ferm fiindcă asta te face necredibil, pur și simplu. 

Și atunci, în loc să-și recunoască această complexitate a deciziei, pe de o parte frica de pandemie și pericolul pandemiei, pe de altă parte frustrările oamenilor și să-și asume măsurile dure pe care le iau, ascunzându-se și devenind șovăielnici au stimulat diverse zone. 

Zonele conspiraționiste care de la început s-au opus măsurilor, dar și zonele de bună credință, frustrate în mod natural, care ar fi așteptat altceva de la autorități. 

Și au simțit iarăși neîncredere și șovăială”, a afirmat psihologul Daniel David în cadrul unei intervenții.

De altfel, acesta a apreciat mesajul președintelui:

„Mesajul președintelul mi se pare un mesaj bun, care poate să reseteze lucrurile și autoritățile ar fi bine să urmeze această logică”, a apreciat Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai”. 

David a subliniat că este necesar să recunoaștem complexitatea situației în care ne aflăm.

De altfel, potrivit acestuia, frustrările oamenilor trebuie de asemenea recunoscute, întrucât s-au săturat de interdicții. Însă tocmai în acest context este nevoie de transparență în decizii. 

„Să-i luăm parteneri în procesul decizional.

Și când luăm măsuri restrictive, să înțeleagă foarte clar de ce le luăm. Să nu ne schimbăm de pe o zi pe alta.

Și de asemenea să nu ne apucăm să facem predicții care sunt necredibile.

După mine, transparența și explicarea procesului decizional legat de restricții este un lucru fundamental care ar putea să detensioneze frustrările, cel puțin în zona oamenilor de bună credință”, a adăugat Daniel David. 

Mii de români au protestat pentru a treia zi consecutiv după ce Guvernul Câțu a aplicat o serie de măsuri restrictive sporite pentru reducerea infectărilor cu coronavirus, precum închiderea magazinelor de la ora 18, blocarea românilor în case de la ora 20 și închiderea sălilor de sport. 

Autoritățile i-au apreciat pe manifestanți drept „huligani”, „analfabeți funcționali”, „xenofobi” și au minimalizat nemulțumirea populației încercând să decredibilizeze protestele. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *