Editorial

Daniel Buda, doctor în filosofie agro-notarială și Emil Boc, doctor în filosofie gargaro-constituțională

Deocamdată, faceți abstracție de titlu, urmează să citiți un preambul despre cum politica și doctoratele fac casă bună.

Despre cum foarte mulți politicieni români și-au terminat studiile, masteratele și doctoratele imediat ce au început să practice una dintre cele mai vechi meserii din lume: prosti, pardon, politica.

Până atunci școala nu prea s-a lipit de ei. Vezi și cazul ministrului de Interne, Lucian Bode, pe care l-a luat valul cunoașterii cam pe la 37 de ani – și nu este un caz singular, geme Șparlamentul României și viața publică de ”dottore” și ”master”-i. Dar imediat ce au ajuns în Parlament sau într-o funcție publică li s-a dilatat timpul și, între 5 – 6 comitete și comiții, 8 – 9 delegații de documentare, 10 – 11 ședințe pe la diverse AGA, 20 – 25 de cursuri susținute pe la diverse fabrici universitare de diplome inventate de Abramburica Andronescu, și-au făcut timp și pentru ei, să-și facă vreo tonă de masterate și măcar un doctorat.

Ce-ar fi politicianul fără doctorat? Ca manelistul fără suta de euro lipită de frunte.

Dar să revenim la ale noastre. Dorul de doctorat l-a apucat pe Daniel Buda imediat ce a devenit parlamentar. Cam șablonard, dar asta e: v-am zis că accederea în Parlament vine cu poftă de muncă.

Trebuie să știți că doi din trei deputați ai României și-a luat cel mai înalt grad universitar după ce a intrat în Parlament, între un jurământ și o tuse în plen, un drum în teritoriul vreunui stat cu plaje frumoase și cerul ca marea și un vot pentru privilegii parlamentare.

În sesiunea 2004 – 2008, de exemplu, din cei 326 de deputați, 180 și-au finalizat, sau erau în curs de de finalizare, masterate și doctorate la tot cartierul. Normal, le-au finalizat după ce au devenit mari politicieni și/sau au ajuns în Parlament. Așa ne-am procopsit cu o grămadă de doctori în frecat parlamenta.

Daniel Buda este un caz aparte. Este absolvent al Universității de Științe Agricole și Veterinare din Cluj-Napoca (1994) și al Facultății de Drept al Universității Babeș-Boliay (1997). Între cele două facultăți, devine consilier al ”patriotului naționale” Gheorghe Funar, probabil la recomandarea răposatului securist de bine Stanca ot Sălaj (fost căpitan de Securitate, decedat general de SRI). Multă Securitate și milițe a dat Sălajul acesta Transilvaniei!

Că tot avea timp, face un stagiu de perfecționare, între 1995 și 1997, în probleme de administrație publică Michigan State University. Practic doi ani de drept de la UBB îi petrece (probabil în vacanțe) în State la perfecționare. Acolo unde mai face un stagiu și în 2005, după ce, în 2000, a mai trecut printr-unul la University of Albany din New York State.

Ați zice că nu există nicio legătură între științele Agricole, medicina veterinară și drept. Cu un ”ogor” atât de arat și de însămânțat cu știință?

Păi mai există și dreptul zootehniei, o ramură a filosofiei din cadrul celebrei noastre Universități Babeș-Boliay – credeți că întâmplător a ajuns Andrei Marga, rectorul UBB, ministru al Educației și Învățământului?

Numai la UBB inginerii de mașini se transformau în doctori în drept, economiștii în doctori în științe politice, agricultorii în doctori filosofi, filosofii în doctori constituționaliști și absolvenții de teologie în doctori în management.

Așa a ajuns Daniel Buda de la (pe atunci) PD, după ce a terminat zootehnie in 1994, și Dreptul în 1997 să fie doctor în filosofie politică și științe politice, cu lucrarea ”Raporturile parlamentului cu principalele institutii ale statului“, susținută la Universitatea ”Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Iar în timpul liber este notar, că nu se făcea să fie numai parlamerntar și europarlamentar și șeful filialei Cluj a PD, PD-L, actualmente PNL.

Alături, în ecuația de cumetri pedisto-pedelisto-liberale, îl menționăm și pe Ioan Oltean care, după ce a devenit licențiat în Drept la fără frecvență, în 1986, în cadrul Universității ”Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, ca șparlamentar a devenit brusc doctorand în drept administrativ.

Revenind, îndrumătorul de doctorat al lui Daniel Buda a fost profesorul universitar de la catedra de Filosofie a UBB Cluj-Napoca, Nicolae KALLÓS (în prezent pensionat).

Ei bine, Nicolae KALLÓS, de unde l-a lăsat pe Buda, l-a preluat pe Emil Boc, marele nostru specialist în drept constitutional – materie pe care o predă la Facultatea de Studii Politice din cadrul UBB Cluj-Napoca, o instituție inventată și practic înființată, cu tot cu anexele ei (inclusiv Facultatea de ”jurna”), de către tinerii care s-au pocăit în urma Revoluției, abandonând ideologia comunistă în care au fost educați și transformându-se în adevărați democrați după o serie de stagii de perfecționare prin divesre universități din Statele Unite ale Americii. Și-au abandonat ideologia, nu și învățăturile, năravurile și apucăturile – gargară pe bani publici, cu efort minim.

Tot la Studii Politice, conform site de prezentare, își mai face timp să predea (când, habar nu avem) și Daniel Buda. Notar, europarlamentar, șef de filială de partid de guvernare. Să-i mulțumim pentru efort și timpul nouă acordat.

Într-un CV din 2000, încă prezent pe site-ul Camerei Deputaților, Emil Boc a scris că a devenit doctor în ştiinte politice şi filosofie politică la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, în anul 2000.

Din declarații anterioare se știa că și-a făcut doctoratul cu profesorul Ion Deleanu. Dar l-a susținut cu profesorul Nicolae Kallos. Și titlul lucrării de doctorat nu mai era ”Funcția de control a Parlamentului”, ci ”Separația puterilor în Stat – Ideal și realitate”, lucrare care pe site-ul Bibliotecii Naționale a României apare că este tipărită în 1999, și nu în anul 2000, așa cum a declarat Emil Boc.

Aceeași lucrare ”Separația puterilor în stat” apare tot în același CV, la capitolul cercetare științifică, fără a se face referire că este vreo teză de doctorat.

Dintr-un răspuns al UBB Cluj-Napoca către site-ul Foaia Transilvană, Foaia Transilvană aflăm:

”Domnul Emil Boc a urmat studiile universitare de doctorat în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în domeniul Filosofiei, sub conducerea domnului prof. univ. Dr. Kallos Nicolae, în perioada 1992-2000.

Domnul Emil Boc a susținut public teza de doctorat cu titlul ”Separarea puterilor în stat – ideal și realitate” la data de 1 aprilie 2000, susținere organizată de Facultatea de Istorie și Filosofie.

La data de 1 octombrie 1996, domnul Emil Boc s-a înmatriculat la al doilea program de doctorat, în domeniul Drept, sub conducerea domnului prof. univ. dr. Deleanu Ion, însă acest program nu a fost finalizat, renunțând la susținerea tezei”.

Așadar, profesorul de drept constituțional Emil Boc de la UBB, fost premier al României, nu are o teză de doctorat în domeniul pe care îl predă la Facultatea de Drept și a rămas tot la nivelul de doctorand. Mai mult, harnicul nostru primar nu prea s-a hărnicit cu activitatea sa de cercetare și i-au trebuit 8 ani să își finalizeze teza de doctorat în Filosofie la Universitatea Babeș-Bolyai, între 1992 și 2000 și nu 6 ani așa cum afirmase acesta la TV.

Toate aceste bâlbe-n declarații și susțineri, l-au făcut pe deputatul USR Emanuel Ungureanu să pornească o adevărată vânătoare de doctorate. Dupămultă gălăgie în spațiul public, anul trecut, mult căutata teză de doctorat a primarului Emil Boc s-a găsit la Biblioteca Națională a României, acolo unde este publică, a anunțat chiar directorul instituției, Adrian Cioroianu, pe pagina sa de Facebook.

INTERLUDIU: CUM I-AU FĂTAT NERVII LUI BOC ÎN DISCUȚIA CU EMANUEL UNGUREANU DE LA REALITATEA PLUS

Emil Boc: ”N-o să permit nimănui să încerce să-și bată joc de munca mea de 6 ani, pentru că a fost făcută corect, pe baza studiilor efectuate în țară și în străinătate, am susținut-o la Babeș Bolyai, a fost acredită de Comisia de Doctorate, am publicat-o și poate fi găsită la Bibliotecii Universității Babeș Bolyai și la alte biblioteci din țară, o am și acasă si pot oferi poze, detalii despre carte.

Înțeleg atacurile politice, accept ca cineva să spună că sunt prost administrator sau primar, dar nu să-și bată joc de munca și studiile mele”.

Emanuel Ungureanu: ”Nu înțeleg de ce nu depuneți lucrarea de doctorat în original?”, l-a întrebat acesta pe Emil Boc.

Emil Boc: ”Nu accept să-și bată joc cineva de munca mea științifică, datează de dinainte de a intra în politică”.

Tonul discuției s-a aprins din momentul în care parlamentarul USR i-a cerut edilului, în mod repetat, să-și publice varianta originală a tezei de doctorat pe Facebook.

Emil Boc: ”Nu înțelegeți că e publicată!”

Emanuel Ungureanu: ”Nu înțeleg de ce nu scanați teza și să o puneți pe FB?”

Emil Boc: ”Nu permit nimănui să-și bată joc de munca mea, cartea mea este publică, mai sunt exemplare din ea, dacă dorește cineva. A fost verificată de sute de ori, n-a găsit nimeni nicio problemă, nu pot accepta să facem din alb negru.(…) Te rog să-ți vezi de lungul nasului, pentru că în afară de otravă nu ai făcut nimic, un terchea-berchea, ai luat 3% în alegeri cu mine (E. Ungureanu a candidat la primăria Clujului – n. a.)”.

Ce-avea publicarea ”in integrum” a doctoratului cu acei 3% obținuți de Ungureanu într-o confruntare electorală, numai Dumnezeul Doctoratelor știe.

Între noi fie vorba, Emil Boc când se enervează numai la Liviu Alexa îi stă capul. Alexa a obținut 3% în 2016, Ungureanu a obținut peste 8% în 2020.

Bun, de ce v-am scris toate acestea?

Să vedeți că e bine să fii politician. Politica te face să faci ce n-ai făcut când trebuia să faci. Și chiar dacă făcând mai târziu ceea ce trebuia să faci, îți iese un amalgam, fără prea mari legături cu ce te-ai pregătit să faci, important este să faci.

Unde ”patalama” e, e și mărire.

Cei care nu știu să facă nimic, dar au hârtie că ar ști să facă ceva, ne spun nouă, cei care știm ce să facem, dar nu avem patalama, ce să facem și ce să nu facem.

Toți băieții și fetele acestea cu hârtii obținute te miri cum, majoritar fără nicio legătură cu ce au absolvit, reglementează hârtii după chipul imposturii lor, după ureche: dacă iese bine, n-are să fie rău; dacă iese rău, n-are cum să fie bine, dar vor face cumva să fie bine să nu fie rău.

Doctori în gargară.