Din oras

Dan Nica: Obiectivul Rezoluției din PE este creionarea imaginii unei Românii slabe în Europa

Dan Nica, liderul delegației PSD din Parlamentul European, condamnă conținutul rezoluției pe tema statului de drept din România, votată azi în Parlamentul European, subliniind că aceasta reprezintă strict un demers politicianist, coordonat de dreapta populistă și menit să creioneze imaginea unei Românii slabe în Europa.

”Știm bine că îndeplinim toate condițiile să intrăm în Schengen, și cu toate acestea suntem încă blocați din motive politice. Știm că am făcut progrese în ceea ce privește macroeconomia, și cu toate acestea suntem încă tratați ca o țară din Lumea a treia. Venim și demonstrăm abuzurile DNA și ale serviciilor secrete, dar ele sunt ignorate în mod ostentativ. Dreapta populistă, care a pus stăpânire pe Europa, nu este interesată de toate aceste nedreptăți flagrante. Singura preocupare este creionarea imaginii unei Românii slabe, prin acțiuni precum această rezoluție.

Documentul nu este altceva decât o colecție de sloganuri politicianiste, fără valoare efectivă și al cărui singur rol este menținerea țării noastre la periferia Uniunii Europene. Există interese foarte mari ca țara noastră să nu fie un partener egal la masa negocierilor, motiv pentru care este lovită constant prin asemenea demersuri. Și mai trist este că la aceste acțiuni participă și europarlamentari români, oameni precum Monica Macovei sau Cristian Preda, care și-au făcut o misiune din a sabota România în Parlamentul European”, subliniază Dan Nica.

Liderul europarlamentarilor PSD mai atrage atenția că rezoluția desconsideră chiar valorile care stau la baza Uniunii Europene.

”Documentul cuprinde o serie de critici aberante, care dezvăluie interesele pur politice care stau la baza sa. De exemplu, România este criticată că a pus în aplicare Directiva Europeană privind combaterea spălării banilor, prin care s-a reglementat transparentizarea fondurilor ONG-urilor, ca și cum acestea ar reprezenta entități cu imunitate. Mai observăm că protocoalele secrete dintre servicii și DNA sunt văzute doar ca <> la independența Justiției, chiar dacă parte dintre acestea au fost deja publicate și prezentate întregii opinii publice”, mai adaugă europarlamentarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *