„Geniala” variantă aleasă de Primăria Cluj-Napoca pentru strada Mamaia, pavarea cu dale, deși strada este intens circulată, începe să își arate limitele.
Așa cum era de așteptat, dalele au început să se deplaseze, iar unele chiar au plecat la plimbare.
„Genial “domnii” de la primărie, au și blocat celălalt drum paralel cu Mamaia, și asta l-au făcut de mântuială (era mai degrabă făcut pentru o pietonală) mai ales ca pe acesta se desfășoară un trafic intens”, a comentat un șofer.
Și-au răcit degeaba gura șoferii care își strică mașinile pe dale și riveranii care nu mai au odihnă din cauza zgomotului. Poate că după ce vor trebui să o tot repere, va recunoaște și municipalitatea că a făcut o greșeală.
Primăria a plătit 2,5 milioane de lei pentru modernizarea străzii Mamaia, iar lucrările au cedat după nici un an. Cine va plăti pentru reabilitarea constantă a străzii, deoarece este evident că acea piatră cubică nu va rezista unui trafic atât de intens?
Citește și: