Editorial

Dai în mine, dai în tine, dai în fabrici și uzine, dai în câmpuri și ogoare, dai în Barna și ne doare!

Când hipsterimea crede că face politică încropește genul acesta de partide salvaționiste pentru tot felul de debusolați politici. Ei debusolați, cei trimiși să-I reprezinte la nivel înalt, debusolați.

(notă aparte: te gândești că mai bine ai de-a face cu niște debusolați, decât cu niște hoți; din păcate, debusolații sunt doar trambulina pe care sar hoții să ajungă la struguri – ceea ce se vede și acum cu guvernul Sică Mandlină: aceeași mizerie)

Revenind, cum preziceam încă de dinainte de alegerile din 11 decembrie 2016, #UnițiSalivămRomânia se scindează în hipsterii de stânga și hipsterii de dreapta. De fapt, se scindează încă de când s-au văzut cu seria de papagali în Parlamentul României. Nici ăștia nu rezistă la succes.

Într-un interviu acordat Ziare.com, în ianuarie 2017 (abia ce trecuse anul de la alegeri), Clotilde Armand, vicepreședinte al Uniunii Salvați România a afirmat că partidul s-ar putea eroda din cauza diferenţelor ideologice din interior: „În afară de extrema dreapta, avem la noi tot spectrul şi e greu să găsim o propunere de valoare care să îi împace pe toţi. De asta şi luptele care se văd puţin în exterior. Va trebui să găsim o cale. Fie, cum a anunţat Nicuşor Dan, ne vom rupe în USR-dreapta, USR-stânga. Fie va trebui să găsim o propunere convingătoare care să fie acceptată de toţi, ceea ce e foarte dificil, pentru că nu există o cultură democratică puternică. Oamenii nu prea acceptă ideile celorlalţi. E greu să pui toată energia să lupţi pentru idei care nu sunt ale tale şi să te adaptezi”.

Ca o observație: în USR numai extreme sunt, dar cum sunt varză cu ideologia și cu științele politice habar nu au că sunt troțkistoizi și fascistoizi, că-și dau mâna în toată paleta de extreme dictatoriale, dar asta este o altă discuție.

România colcăie de energii civice… numai că toate acestea sunt îndreptate înspre “ba, pe-a mă-tii”. Românul se “nervează” de la nici nu te-aștepți ce. Deodată-i vine nodul în gât și i se blochează judecata și dă cu PET-ul de asfalt. Dar, vai, cum am putut noi să uităm nobila tradiție a bolșevismului: că “cine nu este cu noi, este împotriva noastră”, că “dai în mine, dai în tine, dai în fabrici și uzine, dai în câmpuri și ogoare, dai în clasa muncitoare”?!

Vă miră epurările din USR în numele “Domnului Nostru Dan Barna”? Pe mine nu. Acestea sunt apucăturile firești ale noilor marxistoizi și fascistoizi (fascismul și comunismul au rădăcini comune, nu vă mai amăgiți că unii ar fi extremă dreaptă și alții extremă stângă!), care ne-au fost livrați drept „înnoire a clasei politice”. Numai că sunt tineri, nu înseamnă că sunt noi. Numai că nu i-am mai văzut, nu înseamnă că nu-i vedem fix așa cum sunt. I-am intuit corect: hipsterime isterică și ipocrită. Li se pare că libertatea există, pentru că există ei și s-au născut bucurându-se de ea: un bun dat. Că nimeni nu-și permite să le-o încalce, să le-o ia. Baiul e că și-o iau/limitează ei singuri, în numele unui bine care va fi – dar la fel făceau și strămișii lor bolșevicii și strămoșii lor, fasciștii.

În România, acum 30 de ani, au murit oameni pe stradă pentru libertate, dar nu am văzut NICIODATĂ, pe 21 decembrie, vreun marș salvaționisto-comemorativ pe străzile Cluj-Napoca, n-am auzit măcar un dangăt de pet bătut în dungă de asfalt “in memoriam”.

Ipocriții aceștia au impresia că libertatea se livrează la naștere, exact cum au impresia că, dacă-și cumpără mașină, locul de parcare e inclus în preț și pot parca unde-i taie nevoia „că au drepturi”. Civismul li se manifestă pentru, cianurile de la Roșia Montană, incendiile din Australia, nu pentru muntele de gunoi de lângă ei și aerul irespirabil din propria urbe. Noțiunea de îndatoriri nu există legat de drepturi – nu le-a fost livrată prin educația de acasă (securiștii întâmplători din viața lor nu au avut îndatoriri, numai drepturi). Da, libertatea este un drept, dar există datoria de a te lupta pentru acest drept – în mod necondiționat.

Deși noi v-am avertizat cu privire la cei cu care aveți de a face, ați “citit” “pozele” nu caracterul. Și ați votat pozele, nu carcaterul. Le-ați dat o pită degeaba pentru 4 ani? Le-ați dat. Să le mai dați. Ca să puteți să vă spălați cu ei pe cap, că unii dintre ei oricum nu o prea fac nici în realitate.

(nu că ar fi restul mai breji, dar nici să nu ni se servească varza bolșevisto-fascistoidă drept “înnoirea clasei politice”)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *