Politica

Dacă sunteţi cuminţi şi-l credeţi pe Boc, iulie este luna programată să se aprobă forma finală a documentației pentru Centura Metropolitană a Clujului, la nivel de municipiu. În august s-a decretat că URMEAZĂ să fie aprobată la nivel de guvern

În materie de va fi, s-a programat, urmează să fie, vom avea, vom beneficia, Emil Boc a îmbogăţit conjugările la viitor până la „Sfântul Aşteaptă”. Mai bine se făcea lingvist. Azi, după ce a fost făcut praf într-o analiză a Asociaţiei Pro Infrastructură, s-a trezit să ne conjuge viitorul Centurii Metropolitane: „Luna iulie este programată să fie luna în care se aprobă forma finală a documentației pentru Centura Metropolitană a Clujului, la nivel de municipiu.” În mod firesc, „în august ar urma să fie aprobată Centura Metropolitană a Clujului la nivel de Guvern”. Luaţi de la Maestrul Conjugărilor Administrative! Atâta tot că: „Mai trebuie să fie obținute documente de la Siguranța circulației și Autoritatea Aeronautică”…

Şi, în modul firesc al viitorului (care s-ar putea să fie imperfect, ca atâtea alte promisiuni conjugate de Boc la viitor), „dosarul va fi analizat apoi la nivel de Ministerul Transporturilor și interministerial, iar în cele din urmă va merge spre aprobare la Guvern.”

Primarul Emil Boc a precizat, vineri, că în august indicatorii tehnico-economici ar urma să fie aprobați. Iar după această fază (faza ar urma), proiectul poate să fie scos la licitaţie pentru execuţie (faza: poate să fie).

Dar, până la execuţie, să reţinem că acum două luni ştiam doar că „Documentația merge înainte, însă nu se știe nimic precis despre termenul de finalizare. Guvernul României a poziționat ca prioritate pe locul 3 național Centura Metropolitană a Clujului, când vine vorba de alocările de bani din viitoarele fonduri europene.”

Deci, numai progrese, numai progrese!

Chiar dacă vor fi şi ceva procese şi ceva legări civice cu lanţul de copaci, că există temeri că lucrarea „va distrug Băile Someșeni și accesul la pădurea Hoia – Baciu”.

Iată cum ne-am molipsit şi noi de boala conjugării la viitorul incert!