PubliNews

DA PINO: CULINĂRIA DE IARNĂ, 16-17 DECEMBRIE 2023

Un omagiu adus de Da Pino și Vodafone tradițiilor gastronomice și muzicale ale Transilvaniei.

Culinăria promovează valorile și cultura gastronomică locale și se desfășoară în fiecare an, primăvara și iarna. De-a lungul anilor, Da Pino a invitat artizani, artisti și bucătari renumiți precum: Mircea Groza, Ioan Bebeșelea, Cezar Ioan, Mihai Bogdan Simion, Adrian Naidin,care au propus sau au reinterpretat diverse meniuri traditionale românești.

Ediția din această iarnă va oferi clujenilor un ospăț tradițional românesc, propus de amfitrionul -chef Nicolai Tand-, cu sesiuni de gătit în aer liber, la foc cu lemne și degustări „la botu’ calului”, însă vor fi și intervenții live de taraf sau folclor, susținute de artiștii din Grupul Iza sau Ansamblul Cununa Apusenilor.

Maramureșanul Nicolai Tand este unul dintre cei mai îndrăgiți bucătari ai noștri, apreciat pentru cariera sa de peste 20 ani în gastronomie, dar si ca antreprenor al afacerlor: Cantine de Nicolai, Nicolai to go sau L’Univers de Nicolai.

Grupul Iza îi reunește pe artiștii ceterași, -Ioan Pop, fondatorul grupului, Ioachim Făt, Grigore Chira, Anuţa Pop şi Voichiţa Tepei-într-o formație de tip tradițional care a luat ființă în 1988 la îndemnul doamnei Speranța Rădulescu, prestigious etnomuzicolog român care, din dorința de a prezenta în cadrul manifestărilor organizate în străinătate de către Institutul Național de Folclor artiști și rapsozi populari originali, a încurajat și susținut formarea grupului.

Ansamblul folcloric “Cununa Apusenilor” al Casei de Cultură „Dumitru Sopon” Gilău a fost înfiinţat în 1983 si in prezent ne reprezinta tara si dansul traditional pe scenele de la noi si la festivaluri internationale, sub directia artistica a actualului director artistic, Marcela Câmpean si a instructorilor de dans- Ciprian Mureșan si Nicoleta Rus. De-a lungul timpului, generațiile s-au schimbat, iar din anul 2000, copiii foștilor dansatori au devenit noii membri care practică jocurile. În repertoriul ansamblului sunt jocuri specifice comunei din zona Clujului, dar şi dansuri din: Bihor, Moldova, Oaş, Codru, Banat.

Sâmbătă și duminică, pe 16 si 17 decembrie, vă invităm în timpul zilei- în Grădina Da Pino la degustări de bucate tradiționale,reinterpretate de Nicolai Tand, care se inspiră din retete ardelenesti, dar si din  Maramureș, locul său natal. Preparatele vor fi pregătite la jar sau la ceaun, cu ingrediente proaspete locale de cea mai buna calitate, într-o contopire de gusturi, arome si miresme, care ne vor aminti de bunici și de copilărie. Sesiunile de degustări din grădină vor fi acompaniate de momente musicale live, susținute de Grupul Iza sau Ansamblul Cununa Apusenilor.

Iar pentru cei care doresc să servească meniul complet în compania lui Nicolai și să se bucure de muzica autentică a Grupului Iza si Ansamblului Cununa Apusenilor  cina se va servi în ambele seri și în spațiul elegant al Clubului Oberjin. Ne revedem în decembrie la Culinăria.