FEISBUCISME

Cum și-a condus Chițoiu ministerul, fără să gândească consecințele faptelor sale și fără să se aștepte că ar avea de plătit daune, așa și-a condus și mașina, intrând nițel pe contrasens, cât să omoare doi oameni. Vă garantez că se consideră nevinovat

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost implicat într-un accident rutier pe DN 7, în localitatea Zamfirești din județul Argeș, pe Dealul Negru, accident care a avut loc pe 26 decembrie. Chițoiu conducea o mașină Audi și s-a lovit frontal cu un autoturism Logan. Două persoane care se aflau în Logan au murit, iar Daniel Chiţoiu a fost dus, joi seara, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el „prezentând un traumatism toracic suferit în urma accidentului rutier” – așa au declarat, pentru Agerpres, surse medicale.

Ulterior, au apărut fotografii făcute imediat după accident în care Chițoiu era în  picioare, fără să primească îngrijiri medicale.

Un martor, șoferul care se afla chiar în mașina din spatele autoturismului condus de Chițoiu, spune că mașina fostului ministru a intrat pe contrasens și a lovit Loganul care venea regulamentar din sens opus.

Practic s-a cam pus în mișcare mașinăria de spălat păcatele celor care sunt mult mai egali în fața legii. Așa vom afla și noi dacă contează faptul că Daniel Chițoiu este nașul de cununie al fiicei ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela. Acesta a cununat-o pe fiica actualului ministru de Interne în 2012, când erau colegi în PNL și făceau ravagii împotriva institușiilor de drept ale statului român din Alianța numită USL (dacă cumva ați uitat, episodul în care cei din acest PNL aflat acum la givernare călcau în picioare în interes personal Justiția).

Dar, ia să ne amintim noi cine este acest Chițoiu, readus în prim planul discuțiilor publce de accidentul produs recent prin care a omorât doi
În primul rând să ne aducem aminte și să nu uităm cum încerca el, în 2013 )pe atunci penelist în relații USLinoase cu PSD), să impună câte un consultant fiscal obligatoriu (din ianuarie 2014) fiecărei afaceri private din România. El fiind atât ministru de Finanțe în al nu știu câtelea Guvern al Plagiatorului Mitoman, cât și președintele Camerei Consultanților Fiscali din România și galaxiile cunoscute și necunoscute.
Născocise el o taxă nouă prin care consultanții fiscali ar fi certificat declarațiile anuale de impozit pe profit. Numai obligatoriu și contra cost cu șampila pe celebrul formular 101.

Cine cunoaște lacunele contabilității, știe că această taxă era cu dedicație, făcută numai ca unii să câștige degeaba niște bani. Nu poți certifica o declarație de impozit pe profit “la sfârșit de an”, fără a verifica evidența contabilă pe un an întreg. Asta nu avea cum o face nici un consultant financiar: ar fi pus o ștampilă „pe neve”, ar fi luat banii și ar fi pleacat. Că, oricâte cunoștințe contabile ai avea nu poți certifica activitatea contabilă a unei firme pentru un an întreg în 2-3 zile. În plus, Corpul Experților Contabililor Autorizați din România pentru ce mai exista? Am pus mâna să gugălesc să-mi dau seama ce vroia să spună Chițoiul când a intrat pe contrasensul bunului simț? Și am descoperit trista realitate a faptului că ministrul Economiei în Guvernul Victor Viorel Ponta era (mai este?) consultant fiscal și a fost chiar președinte al Camerei Consultanților Fiscali până la numirea sa ca ministru. Ceea ce dorea el să facă se numește conflict de interese și foloase necuvenite pentru el și pentru alții – crea o rentă colegilor săi din această asociație și lui însuși, nu?

Apoi să nu uităm celebrul Ordin, din noiembrie 2013, al aceluiași sinistru de Finanțe, conform căruia, indiferent de locul unde se desfășura verificarea fiscală, contribuabilii supuși verificării fiscale aveau obligația de a permite intrarea funcționarilor împuterniciți de organul fiscal în încăperi și în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal. Cam aceasta este gândirea de milițian prost al posesorului de ceafă lată.

Unu: procurorii și polițiștii pot intra în reședințele românilor să efectueze “constatări” numai pe bază de mandat emis de către un judecător, și nu pe bază de delegație de serviciu. Cetățeanul supus acestei “percheziții fiscale”, ar fi avut obligația să-și angajeze un avocat, sau percheziția s-ar fi făcut de față cu martori ca pe vremea miliției economice și a securității când principla grijă a statului era să vadă dacă își ascunde românul valuta și corespondența interzisă printre filele cărților din bibliotecă șamd? Cine putea garanta buna credință a acțiunilor funcționarilor statului când mandatarea lor se făcea prin producerea unui abuz?

Doi: Ordinele de ministru pot institui proceduri, obligații și sancțiuni doar în aria de competență a ministerului pe care îl conduce. Toate acestea, nu pot opera și nu pot institui obligații asupra „civililor”. Iar în cazul pe care ni-l reamintim, aria de competență a Ministerului de Finanțe nu se substituia ariilor de competență a Ministerului de Interne și a Justiției.

E dovada incompetenței și nepăsării individului față de consecințele unui abuz.

Cum și-a condus ministerul, fără să gândească consecințele faptelor sale și fără să se aștepte că ar avea de plătit daune, așa și-a condus și mașina, intrând nițel pe contrasens, cât să omoare doi oameni. Vă garantez că se consideră nevinovat.

Și că o defecțiune tehnică i se va găsi mașinii.

Și, gata!

PS: Așa funcționează imunitatea în fața legii pentru acești indivizi: Laura Chițoiu a profitat de imunitatea parlamentară a soțului și a refuzat să părăsească domiciliul comun. Laura era citată la DNA, cu mandat de aducere, în dosarul „Carpatica”, în care erau cercetați șeful Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Dan- Radu Rușanu și milionarul Ilie Carabulea. Soția lui Chițoiu era șefa Direcției Avizări din cadrul ASF.

Laura stătea în casă și discuta pe mesaje telefonice cu soțul său. „Ăla e tot la ușă, dar sunt și la Nicoleta unii”, era supărată aceasta.
Femeia stătea cu un ochi și pe internet și a descoperit un articol în care procurorii DNA descindeau în mai multe locații. „Sunt percheziții la mai multe societăți de asigurări, poate e vorba de aia”, era preocupată Laura. De la capătul telefonului, fostul vicepremier o tempera pe soția sa și o sfătuia să nu părăsească imobilul: „așteaptă puțin” sau „mai așteaptă puțin”.

În momentul în care femeia a primit un mesaj de la colegii săi că reprezentanții DNA o așteaptă la birou, ea l-a anunțat pe Daniel Chițoiu. „Rămâi acasă și nu răspunde la telefon”, a sfătuit-o acesta. (Evenimentul Zilei)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *