In vizor

Cum se pregateste Bontida de cei 100.000 de festivalieri asteptati la Electric Castle

Este al treilea an in care Electric Castle va transforma Castelul Banffy si, implicit, comuna Bontida in epicentrul muzicii din Romania. 100.000 de spectatori sunt asteptati sa-i vada pe cei de la The Prodigy, Fatboy Slim, Rudimental sau The Cat Empire. Satul se pregareste, si el, ardeleneste: nu s-au construit hoteluri si pensiuni, in schimb localnicii isi scot casele si curtile la inchiriat. Centrul comunei a fost modernizat si in curand va avea si un Centru de Informare Turistica. Organizatori au suplimentat locurile de camping, care vor ajunge la 10.000 in acest an.

Investitorii imobiliari nu s-au inghesuit sa construiasca pensiuni si hoteluri in Bontida, chiar daca, de trei ani incoace, aici se desfasoara cel mai mare festival de muzica din Romania. 100.000 de persoane sunt asteptate la Castelul Banffy in acest an, in perioada 25-28 iunie, adica o medie de 25.000 de persoane pe zi. Un numar foarte mare de participanti, pentru care organizatorii incearca sa ofere cele mai bune conditii logistice, de la transport, parcari, servicii sau camping. Totusi, localitatea Bontida nu a evoluat foarte mult in ultimii trei ani, in ceea ce priveste oferta locurilor de cazare. In comuna clujeana nu s-a constriuit nicio pensiune sau hotel, iar singura posibilitate este sa alegi sa stai in casele localnicilor.

Putinele pensiuni care functioneaza in Bontida, ca de exemplu Pensiunea Casa Alba, nu mai are niciun loc de cazare pentru perioada festivalului de muzica.

Tocmai de aceea, organizatorii Electric Castle au suplimentat locurile de campare, de la 8.000 la 10.000, in acest an. Campingul va avea toate facilitatile necesare: dusuri, toalete si cutii de valori, iar zona de campare va fi pazita. Cei ce doresc pot veni chiar si cu o rulota, daca se inscriu in avans. Biletele de camping costa 59 de lei.

Exista insa si foarte multe cereri pentru cazare, care ajung, de cele mai multe ori, pe pagina oficiala a evenimentului.

“Noi le recomandam doritorilor sa se adreseze direct localnicilor, preturile sunt undeva intre 50 si 80 de lei de persoana pe noapte”, spune Andi Vanca, PR Electric Castle.

Primarul comunei Bontda, Emil Carhat, spune ca a incercat sa aduca imbunatatiri de infrastructura, tocmai pentru a facilita accesul festivalierilor.

“Ne dam toata silinta sa aratam ca suntem un sat de gospodari. Ca si institutie am venit cu investitii consistente in zona centrala. Am extins reteaua de iluminat public, in centrul istoric am asfaltat, am facut trotuare, am largit spatiul public, cu trotuare, piste de biciclete si parcari. Speram ca pana atunci sa fie functional si Centrul de Informare Turistica, la care se lucreaza in acest moment”, spune edilul.

Incep din centru si incet-incet, vor sa modernizeze toata comuna, spune primarul. Ba mai mult, se lucreaza la o strategie de dezvoltare turistica a intregii zone.

Beneficiile care se intorc in comunitate nu intarzie sa apara. Numai anul trecut, sustine Carhat, au intrat in conturile primariei Bontida 60.000 de lei din taxele percepute de la diversi comercianti si inchirierea unor spatii publice, in timpul festivalului.

Organizatorii asteapta, la aceasta editie, si foarte multi straini. Daca anul trecut au fost 1.000-1.500 de spectatori din alte tari, in 2015 numarul lor se va dubla.

“Avem abonamente vandute chiar si in SUA, India sau Japonia. Este un semnal important ca Electric Castle a devenit un festival international. Ne asteptam la 2.500-3.000 de straini la aceasta editie”, spune Teodor Negrea, directorul festivalului.

Printre artistii care vor urca pe scene se numara The Prodigy, Fatboy Slim, legenda big beat-ului, Rudimental, care vin in premiera in Romania in formula live, The Parov Stelar Band, Maya Jane Coles, The Glitch Mob, The Cat Empire si multi-multi altii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *