“Clujana” a fost un brand de succes al Clujului până în momentul în care unii au decis că poate fi muls cu succes. S-a început cu devalizarea patrimoniului și s-a sfârșit cu numiri nesimțite în sinecuri politice plătite gras, ca să se sfârșească prin falimentare – pentru a se putea mărita și ce a mai rămas din patromoniul acestei chinuite fabrici. “Clujana” nu mai era de multă vreme o fabrică de papuci, era o afacere imobiliară căreia unul dintre cei 15 mii de specialiști ai Convenției Democrate, Radu Sârbu, în colaborare cu securiștii privatizați de la Serviciul de Informații Externe, s-a gândit cum să-i dea papucii. Dar să revenim nițel în zilele noastre.
Ziar de Cluj atrăgea atenția încă din luna august că cel mai bogat președinte de Consiliu Județean din țară, Alin Tișe, în competența sa, pregătește și falimentarea brandului „Clujana”. Noaptea, ca hoții – o fi învățat ceva de la colegii din PSD cu care blătuiește pe șefiile Regiilor din subordinea instituției în fruntea căreia a fost numit după trocul politic făcut de PNL cu UDMR anul trecut.
Ziar de Cluj a descoperit că, în 8 august, societatea „Clujana” SA a depus la Tribunalul Specializat Cluj o cerere de concordat preventiv, un soi de pre-insolvență, într-o traducere juridică mai abruptă. A doua zi, după ce Ziar de Cluj făcea publică această intenție, sinecuristul politic Florin Gliga, care joacă acum rolul de director al fabricii, a respins categoric ideea insolvenței. Mai mult, a retras cererea de intrare în concordat preventiv depusă la Tribunal cu numai o săptămână înainte, pe un motiv extrem de hilar: unul dintre cei 7 acţionari ai „Clujana” SA nu se afla în ţară, motiv pentru care nu şi-a depus cazierul judiciar la dosar.
Ei, între timp s-a întors omul, așa că insolvența s-a repus pe tapet, mai categoric decât a fost respinsă. Cel mai bogat preşedinte de Consiliu Judeţean din România, Alin Tişe, a recunoscut că, pentru salvarea societăţii „Clujana”, nu există altă variantă decât… (da, ați ghicit) insolvenţa.
“Pentru salvarea acestei societăți nu avem altă opțiune decât procedura de insolvență. Toate celelalte discuții sunt inutile. Fabrica nu va avea cum să acopere datoriile pe care le înregistrează la bugetul de stat din veniturile pe care le are.Hala de producție își va putea găsi un loc în noua clădire din parcul industrial Tetarom, urmând ca activele societății „Clujana” (majoritatea aflate în Piața 1 Mai), să le exploatăm. Sunt mai multe imobile în proprietatea „Clujana”, unele sunt date în chirie. Rămâne să vedem în ce fel le vom putea valorifica”, a afirmat Alin Tișe
Căci, cu tot falimentul în care au vârât-o lungile șiruri de numiri politice ca directori a tot felul de politruci și lipitori de afișe, ce a mai rămas din „Clujana”, după ce au jefuit-o în anii 90 securiștii de la ICE Arpimex, mai are câteva active prețioase de vândut, niște clădiri și un teren-două – mize imobiliare perfecte pentru rechinii politici. Datoriile sunt de peste 12 milioane de lei. Falimentul e inevitabil. Este a treia mare „realizare” a politicienilor clujeni liberali, căci Consiliul Județean are de-acum TREI falimente pe răboj: incredibilul faliment al societății Cluj Arena SA, Societatea de Pază și Protecție și acum „Clujana”.
Un apel la memorie este absolut necesar: „Clujana” a devenit istorie după 1998, când fabrica și-a închis prima dată porțile iar peste 5.000 de angajați au fost trimiși în șomaj. În procesul de executare silită, Agenția de Valorificare a Activelor Bugetare (strămoașa Agenției de Valorificare a Activelor Statului) a urmărit vânzarea activelor neproductive ale societății și valorificarea în bloc a nucleului productiv în vederea menținerii specificului de activitate și a mărcii “„Clujana””. Până în anul 2003, au fost vândute 19 active contra sumei de 1,7 milioane USD.
După care s-a dat ce a rămas pe mâna politrucilor Consiliului Județean Cluj care au reușit să facă praf cu spor tot ceea ce a mai rămas.
Deși „Clujana” a reușit în cele două decenii de când a luat această denumire să creeze o marcă de încălțăminte apreciată atât în țară, cât și peste hotare, în mod suspect și-a pierdut piața de desfacere după căderea comunismului. Asta deși în epoca Ceaușescu, „Clujana” exporta încălțăminte în SUA prin unitatea de comerț exterior ICE Arpimex, care asemenea societăților ICE Carpați, Terra, Argus sau ICE Dunărea, erau controlate de Direcția de Informații Externe. ICE Arpimex era sub comanda ofițerului DIE Didi Secrieru. Din echipa de conducere a ICE Arpimex mai făceau parte Constantin Oancea, Emil Coliban, Doina Dobre și Lena Bejan. După 1989, echipa Arpimex a intrat în afaceri pe cont propriu, fiecare din cei menționați fiind la un moment dat (poate mai sunt) patroni ai unor firme de comerț și producție încălțăminte. Aceste firme au cumpărat active la „Clujana” SA, Medimpact SA Mediaș și Vâlcena SA- cele mai importante fabrici de încălțăminte din țară, fabrici de ale căror contracte de export s-au ocupat acești indivizi înainte de 1989.
Ce a urmat este istoria recentă a jafului prin care a trecut România sub ocupație securistă: un raport al AVAB din 2002 preciza că, potrivit contractului de cesiune al creanței încheiat cu Bancorex, valoarea totala a creditelor preluate numai pentru „Clujana” se ridica la incredibila suma de 9,6 milioane de dolari. Din aceasta suma, AVAB a recuperat pana in februarie 2002 doar 2,4 milioane dolari. Curios, la licitațiile organizate de AVAB în perioada 2002-2003 au participat și câștigat active ale fabricii „Clujana” societatea C.O. Group SRL, patronată de Constantin Oancea, precum și firmele deținute de Emil Coliban și Doina Dobre. Falimentatorii și-au valorificat propriul faliment, cum s-ar zice.
De exemplu, Oancea a cumpărat un activ retras: intrarea principală la „Clujana”, plus “Creația” (utilajele și clădirea) și “Sedevistica” (modelele de încălțăminte), cu incredibila sumă de aproximativ 60.000 USD. Nici nu vreau să-mi închipui cam cât ar valora azi acest activ.
Cum nu vreau să-mi închipui cine și ce anume va construi după ce-și va trage terenul de sub defuncta „Clujana” care va fi azvârlită într-o hală de Tetarom. Să mai funcționeze o vreme pe bani publici numai pentru a mai justifica niște sinecuri politice nesimțite.