In vizor

Cum s-a auto-amendat Poliția Rutieră Română: Convenția de la Viena la care face trimitere Poliția Rutieră în acțiunea împotriva plăcuțelor de înmatriculare “M–EPSD” a fost modificată

În 2014, Guvernul Belgiei a cerut amendarea Convenției, astfel încât numerele de înmatriculare să poată fi formate din cifre, litere, cifre și litere. Practic, Belgia a vrut să adauge și posibilitatea ca numerele de înmatriculare să poată fi formate exclusiv din litere, ceea ce până la acel moment era interzis.

Vezi amendamentul la pagina 10 din acest document

În aprilie 2016, secretariatul general al ONU emite o notificare în care arată că amendamentul depus de Belgia va intra în vigoare în 19 septembrie 2016, dat fiind că nu au existat obiecții/cereri de respingere în perioada de 12 luni în care acestea puteau fi depuse.

Vezi aici notificarea

În acest moment, forma Convenției de la Viena care apare pe site-ul ONU cuprinde amendamentul acceptat în 2016.

Cu alte cuvinte, legislația ONU la care Poliția rutieră se raporta a devenit caducă.

Singurul semn de întrebare este dacă modificarea Convenției mai trebuia transpusă printr-o lege internă de ratificare. Iar dacă nu, rămâne întrebarea: de ce se complac șefii structurilor de forță din România să devină slugile politicienilor care ajung la guvernare? Indiferent de guvernare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *