In vizor

Cum îți citește SRI mesajele din telefon și calculator și care sunt aparatele vulnerabile

Scris de 3,230

Serviciul Român de Informații (SRI) investește sume considerabile în aplicații software care să permită inclusiv clonarea cartelelor SIM și accesarea mesajelor trimise pe Facebook și pe WhatsApp de pe telefonul mobil, scrie stiripesurse.ro.

Unitatea Militară 0929 a SRI, din Capitală, vrea să cumpere câteva aplicații software pentru investigarea telefoanelor mobile și a tabletelor. Printre altele, instituția își dorește un sistem de analiză capabil să extragă, din memoria terminalelor mobile, informații privind agenda telefonică, registrul de apeluri, SMS-urile primite, conturile de e-mail și parolele utilizate, ultimele pagini de internet, precum și fișiere audio, foto și video. În paralel, va putea recupera chiar și fișierele șterse sau protejate.

Interesant este și faptul că sistemul va avea și un kit pentru clonarea cartelelor SIM, probabil pentru a recepționa toate apelurile primite sau emise de urmăriți. De asemenea, după cum se arată într-un document oficial, va include și un program compatibil cu numeroase aplicații pentru telefoanele cu sisteme de operare Android și iOS, printre care Facebook, Facebook Messenger, Twitter, Instagram, WhatsApp, Google Maps și Viber.

Mai mult, programul se va putea conecta la terminalele echipate cu procesoarele „9700 (Blackberry clonă), 9800 TV (Blackberry clonă), BWM 760, F699 Ferrari, F938 Ferrari, Ferrari F2010, Ferrari F918, H808 (HTC Tatto clonă), i8 (iPhone 4 clonă)”, însă nu se va limita la acestea, potrivit aceluiași document. Datele din telefoanele și tabletele “suspecte” vor putea fi exportate în rapoarte de tip document, compatibile Microsoft Office.

Reprezentanții UM 0929 au solicitat ca „analiza mediilor de stocare şi achiziţia datelor să poată fi efectuată la nivel fizic sau logic”. În posesia instituției va mai ajunge și o altă aplicație software de investigație a telefoanelor mobile, tabletelor, iPad-urilor și eReader-urilor, care, de asemenea, va “permite clonarea cartelelor SIM pentru cel puțin următoarele tipuri de rețele: GSM, CDMA”.

Un alt sistem pe care îl dorește respectiva unitate militară a SRI, pentru analiza echipamentelor folosite în domeniul telecomunicațiilor, va putea extrage, din memoria smartphone-urilor și a tabletelor, inclusiv “informații referitoare la conturile utilizate pe rețelele de socializare”. Instituția va avea și o aplicație software utilizată de autoritățile din țările membre NATO și UE, care va putea să colecteze și să examineze “datele de la o gamă largă de computere sau servere, telefoane mobile și tablete pentru o varietate largă de sisteme de operare (toate versiunile de Windows, toate versiunile de Linux, iOS, Android)”, potrivit reprezentanților UM 0929.

Instituția publică și-a propus să cumpere în acest an mai multe pachete software, echipamente și sisteme informatice, printre care se numără și cele care vizează telefoanele mobile și tabletele, fiind dispusă să plătească, în total, aproximativ 1,2 milioane de lei. Toate acestea vor fi achiziționate în cadrul proiectului “Sistem național de protecție a Infrastructurilor IT&C de interes național împotriva amenințărilor provenite din spațiul cibernetic”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, scrie presalibera.net

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 5 hours In vizor
    Iohannis, declarații dure la adresa profesorilor care continuă greva: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să continue greva?
  • Acum 8 hours In vizor
    NU A FUNCȚIONAT MANEVRA CU ”NICULE, MAI DĂ-LE 1000 DE LEI”: Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Negocierile cu sindicatele din educație au luat sfârșit. Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo
  • Acum 8 hours In vizor
    În timp ce polițiștii protestau la minister, lui ”dottore” Bode îi cânta Marcel Pavel la ureche ”Frumoasa mea, în seara asta”, la o chermeză de la Direcția Generală Anticorupție, în timp ce angajații de rând stăteau, ca ”fetița cu chibrituri”, cu nasul lipit de geamuri
  • Acum 9 hours Rautacisme
    Aeroportul Cluj va avea sistem de identificare rapidă a obiectelor străine pe pistă. Să-și ia și președintele CJ Cluj un sistem de identificare a impostorilor în pită. A banilor publici, firește
  • Acum 9 hours Politica
    Guvernul le vâră pe gât sindicatelor OUG cu creșterile propuse pentru profesori, dar respinse de aceștia. Ciucă bagă și un șantaj emoțional: ”E momentul ca dascălii și elevii să nu mai stea departe de școală”
  • Acum 14 hours Politica
    Guvernul se reunește joi în ședință pentru a aproba OUG prin care salariile profesorilor cresc cu 1.000 de lei brut, deși negocierile au eșuat iar greva continuă
  • Acum 1 day Politica
    Ciolacu, despre pensiile speciale: Îmi menţin părerea că trebuie o reformă şi am să o duc până la capăt. Întrebat dacă noile propuneri să nu se aplice pentru pensiile în plată: Înseamnă că nu mai vorbim de o reformă
  • Acum 1 day Politica
    Flancat de Salad Box și Canta, Ovidiu Săcară rămâne președinte al PSD Cluj-Napoca
  • Acum 1 day In vizor
    ZĂHĂRELUL: Oferta finală a Guvernului pentru profesori: cresc de la 1 iunie salariile cu 1.000 de lei brut lunar pentru cadrele didactice și 400 de lei pentru personalul nedidactic. Majorarea cerută de sindicate până la salariul mediu pe economie, etapizată pe trei ani. Întâlnire premier-sindicate la ora 19.00
  • Acum 1 day In vizor
    UNII NU AU CE PUNE ÎN FARFURIE, ALŢII DAU DIN BURIC ÎN BALI: Vicepremierul Kelemen Hunor și liderul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților vor pleca pentru o săptămână în Indonezia, la Bali, unde vor vizita unele ”obiective economice și culturale”. Se cere diurnă majorată cu 20% și o treime din bani dați în avans
  • Acum 1 day In vizor
    Individul care înjură pe Facebook, Iulian Cristache, de peste 15 ani preşedinte al unei obscure Federaţii a “asociaţiilor de părinţi”, se bagă în seamă în problema grevei profesorilor
  • Acum 1 day In vizor
    Greva profesorilor continuă. Sindicatele anunță că au decis să NU accepte un acord, chiar dacă e semnat de președintele Iohannis
  • Acum 1 day Sanatate
    CUI FOLOSEŞTE PUNEREA DE POALE ÎN CAP DINTRE CEI DOI DEPUTAŢI PSD PE SPINAREA BOLNAVILOR DE CANCER? Rafila: “Patriciu Achimaș Cadariu, a refuzat orice dialog”. Achimaș Cadariu: “Alexandru Rafila se ocupă de denigrări și distruge lucruri la care nu se pricepe”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE