In vizor

CUM E SĂ TE SMIORCĂI DE MILA POPORULUI, în timp ce încasezi pensii OBSCEN de NESIMŢITE?

Pensiile speciale sunt un subiect sensibil în România, iar de fiecare dată când s-a încercat tăierea acestora au intervenit diverse obstacole. Jurnaliștii de la Europa Liberă au făcut o analiză a ”specialilor” din Parlament, iar de aici a rezultat că avem câţiva ”magnifici” care plâng cu lacrimi de crocodil de mila poporului, dar care încasează pensii OBSCEN ŞI NESIMŢIT de mari.

România are un sistem de pensii speciale, inițiat încă de la finalul anilor ’90 și care viza inițial magistrații. Sistemul a fost extins ulterior la personalul militar, diplomați și parlamentari. Rezultatul se traduce în categorii profesionale care permit acordarea unor pensii ce depășesc venitul președintelui României, de 15.000 de lei / lunar și pot atinge chiar dublul acestui cuantum, în cazul magistraților. În România sunt peste 200.000 de persoane care beneficiază de așa-numitele pensii speciale, grosul fiind reprezentat de cei peste 170.000 de foști angajați ai MAPN și MAI. Următorii la număr sunt foștii angajați SRI, peste 11.700 de persoane. Pe masa negocierilor sunt două soluții pentru o posibilă rezolvare a problemei: o impozitare a pensiilor foarte mari și o nouă lege a pensiilor bazată exclusiv pe principiul contributivității.

  • Cel mai ”special” pensionar al țării este chiar premierul Nicolae Ciucă. Premier, senator, fost șef al Statului Major, Nicolae Ciucă încasează, pe lângă salarii, senator o pensie de 18.000 de lei/lună.
  • De asemenea, în topul ”specialilor” este și fostul judecător al Curții Constituționale, Simona-Maya Teodoriu, în prezent deputat PSD, a cărei pensie ajunge la 30.000 de lei lunar.

Cele mai mari pensii militare, potrivit declarațiilor de avere depuse în iunie 2022, pentru anul fiscal precedent le au deputații:

  • Eugen Neață (55 de ani, PSD) – pensie MAI în valoare de 162.924, adică 13.500 lei / lună.
  • Eugen Bejinariu (63 de ani, PSD)- pensia MAPN, 145.000 de lei, 12 lei / lună.
  • Viorel Sălan – (63 de ani, PSD Hunedoara) pensie MAI 143.000 de lei, aproximativ 12.000 lei / lună
  • Mircia Chelaru, (73 de ani, AUR Argeș), pensie MAPN 105.000, aproximativ 8.750 lei / lună
  • Georgel Badiu (54, AUR Vrancea) – pensie MAI 95.000 de lei, 7.900 de lei / lună