Sanatate

Culmea paradoxului: Cluj, un centru medical de renume, într-un top nedorit al infecțiilor nosocomiale

Scris de 774

Județul Cluj se află pe locul al treilea la nivel național în statistica infecțiilor intraspitalicești, potrivit unui raport al Comisiei Europene. Datele statistice nu reflectă însă realitatea din interiorul unităților sanitare clujene. De altfel, fenomenul infecțiilor nosocomiale nu este raportat corespunzător, chiar dacă acesta reprezintă una dintre cauzele principale ale îmbolnăvirilor și deceselor înregistrate în interiorul spitalelor clujene.

România înregistrează în jur de 1,4% infecţii intraspitaliceşti, puţine în comparaţie cu alte ţări europene, unde media este în jur de 5%. Cu toate că în alte state europene a reuşit implementarea unor programe de igienă lansate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în România, puţine unităţi medicale s-au aliniat acestor standarde până în prezent.

Prezența infecțiilor nosocomiale reflectă lipsa igienei din spitale, neglijenţa aparţinătorilor sau vizitatorilor, dar şi a cadrelor medicale – medici, asistente, infirmirere – în special la nivelul secţiilor de chirurgie sau terapie intensivă. O altă cauză a acestor infecții este reprezentată de problema dezinfectanților utilizați. Unitățile medicale cheltuie anual fonduri de sute de mii/milioane de lei pentru achiziționarea de dezinfectanți, iar miza pentru obținerea contractelor sau pentru impunerea unei anumite game de produse este mare.

Tema dezinfectanților a ajuns în atenția publicului în urma scandalului în care a fost implicată firma Hexi Pharma, a căror produse ar fi fost diluate de până la două mii de ori. Firma era cunoscută ca al treilea cel mai mare producător și distribuitor de dezinfectanți în spitalele românești. Majoritatea opiniei publice, precum și multe cadre medicale, au legat direct distribuirea dezinfectanților diluați cu zecile de mii de infecții nosocomiale intraspitalicești.

Județul Cluj se află pe locul al treilea la nivel național în statistica infecțiilor intraspitalicești, cu 1.768 de cazuri, în 2017 (21% infecții de plaga, 19% infecții respiratorii, 17 % infecții urinare, 13 % bacteriemii, 24 % infecții digestive – majoritatea infecții cu Clostridium difficile).

Raportul de activitate al DSP Cluj pe anul 2017: Direcția conștientizează că medicii curanți evită declararea cazurilor de infecții asociate asistenței medicale. ”Datorită evitării declarării de către medicii curanți a cazurilor de infecții asociate asistenței medicale, se îngreunează activitatea de supraveghere și control a acestora”, se arată în document.

În anul 2017, în România au fost raportate 10.403 cazuri de infecţii nosocomiale. 

 

 

 

sursa foto: evz.ro

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 3 hours In vizor
    HAI SĂ-I MAI PROSTIM O DATĂ: “Declarația” guvernului privind salarizarea profesorilor, publicată în Monitorul Oficial – ”soluție” dezgropată de Nicolae Ciucă din epoca Adrian Năstase: cinci ”declarații” emise de guvern și publicate în Monitor acum 20 de ani
  • Acum 4 hours In vizor
    ALBA-NEAGRA cu ”lista neagră a CNAIR”: Firma Selina reintră prin interpuși pe Autostrada Transilvania fix pe tronsonul de la Chiribiș-Biharia pe care l-a bulibășit
  • Acum 6 hours Anchete
    EXCLUSIV: Proba de sange a ucigasului Tudor Cirje a fost masluita de niste doctori penali din IML Cluj! Concluzii devastatoare ale expertului Adrian Marius Chipurici
  • Acum 6 hours Sport
    Ni s-a reproșat că dăm fake-news-uri, dar iată că e OFICIAL: Dan Petrescu a plecat de la CFR Cluj
  • Acum 8 hours In vizor
    Cum dă Emil Boc peste cap până și calendarul: luna mai a fost noul octombrie, acum aflăm că decembrie este noul octombrie. Atunci OSĂ se termine de dalat malurile Someșului ”navigabil”
  • Acum 8 hours Vocea ta
    Dragoș Damian, Terapia Cluj: Mediul de afaceri, principalul vinovat pentru situația din Educație și Sănătate. Pentru că tace
  • Acum 9 hours In vizor
    Femeia varză pusă de un ficus să conducă Educația habar nu are că un memorandum nu este act normativ. Vai de ea Românie ”educată” de către impostori!
  • Acum 9 hours In vizor
    Chiar ne întrebam când OSĂ ”meargă mai departe” Centura metropolitană. Ne dă asigurări Însuși El, Maestrul, de la o emisiune de chitanțier, că ”tronsonul 2 al centurii metropolitane este scos din nou la licitație”. La prima licitație (în care era și tronsonul trei, azi dispărut), de vină a fost Drulă
  • Acum 10 hours Politica
    Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu crede, în ceea ce privește posibilitatea încetării grevei din Educație, că rațiunea va fi pe primul loc: ”Nu se pot da OUG pe legi viitoare”
  • Acum 10 hours Politica
    DE CE SĂ NU ÎNCHEIE MEDIILE PORTARII? Doar au expertiză de când stabileau cine e bolnav de Covid-19 și cine nu… Ministrul Educației anunță noi modificări în regulament, numai să se poată încheia mediile
  • Acum 10 hours In vizor
    IMAGINARUL CLUJ-NAPOCA DE UN MILION DE LOCUITORI AL LUI EMIL BOC o ia în freză de la INS: ”Populația Clujului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani”
  • Acum 11 hours PubliNews
    TIFF aduce un mini-cinema pentru copii în Iulius Parc. Programul este completat cu filme de Oscar, documentare și proiecții românești
  • Acum 11 hours Din oras
    Restricții de circulație în centrul Clujului pentru nou protest al profesorilor din învățământul preuniversitar. Mobilizarea sindicaliștilor români dată de exemplu de către omologii din Ungaria
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE