Politica

CULMEA FĂȚĂRNICIEI: Boc a administrat prost Urbanismul municipiului, tot el se lamentează că va fi blocat!

Crezând pe toată lumea proastă, sau măcar neinformată că în pixul său de primar stau toate aprobările, că din cauza lui municipiul a ajuns cu traficul în halul în care a ajuns, că finului său, Alin Tișe, i-a permis nu numai să construiască un bloc turn pe o străduță din spatele Pieței Mihai Viteazul, dar l-a și lăsat să construiască ilegal 2 etaje în plus, Emil Boc ne spune că dezvoltarea imobiliară a Clujului este blocată. Și dă vina pentru mizeria urbană pe guvernanții mizerabili care nu realizează centura metropolitană.

Cică:

”Decongestionarea întregului trafic din Cluj-Napoca depinde de această centură. Dezvoltarea imobiliară a Clujului depinde de această centură. Nu putem aviza proiecte. Este blocată această dezvoltare a Clujului datorită faptului că nu se realizează centura metropolitană”, a spus Emil Boc la o emisiune la radio zilele trecute.

Ce-am mai râs: “Nu putem aviza proiecte”. Deci amicii PDL (pardon, PNL) din Cluj nu mai construiesc? S-a isprăvit celebra “voință politică”, cea care a putut aviza un bloc turn în zidul de sprijin al Podului N din Mănăștur?

Emil Boc ne zice că da,știe el din ședințele de Urbanism Sălbatic “că oraşul este „pe roşu” din punctul de vedere al traficului”, dacă “nu se realizează această centură”. “Clujul se va bloca, atât din perspectiva dezvoltării economice, cât şi din perspectiva dezvoltării imobiliare” – de parcă nu este gata blocat.

S-a trezit politicianismul ieftin în Boc să ne spună în ceasul al 25-lea că suntem “intrați pe roșu” cu traficul în proporție de “80 – 100%”. Suntem pe vișiniu, Maestre, Excelența Ta și suntem după ani de zile de minciuni promise în fiecare campanie electorală, după ani de zile în care ai lăsat să se facă “bloace” în Centru, fără spații de parcare și ai lăsat să se dezvolte numai cartiere dormitor, fără să judeci deloc dezvoltarea Clujului.

Acum vine să-i mintă pe cei slabi de cap care i se mai uită în gură că alții vor fi vinovați de ultimii măcar 6 ani când el și gașca lui din primărie și-au bătut joc de dezvoltarea municipiului:

”Vă spun eu că este blocată, eu sunt cel care conduce ședințele de urbanism, și puteți să îi întrebați pe cei care fac studii de trafic. Sunt cel puțin 10 proiecte cu peste 200 -300 de milioane de euro, care sunt blocate la această oră deoarece este necesară realizarea unor studii suplimentare de trafic, ca să se coreleze cu centura metropolitană, pentru că nu se pot aproba. Sunt artere care au ajuns la capacitate maximă și dacă nu se decongestionează prin conexiunea cu centura metropolitană sunt și rămân blocate. Sunt autorizații avizate anterior, dar vorbesc de cele care există în pregătire și care sunt în fază de blocaj datorită nerealizării centurii metropolitane. Și PUG -ul a fost creionat pe baza acestei centuri. Trebuie ca Guvernul să dea drumul la studiul de fezabilitate și apoi la construire, pentru că Uniunea Europeană a aprobat finanțarea de 150 de milioane de euro pentru cei 38 de km”,

Realitatea cruntă este alta – și o spune un arhitect:

„Clujul era pe punctul de a fi sistematizat. La ora actuală, pot să spun că şansele de a se redresa la ceea ce a fost posibil în anul 1990  este o fantezie. Costurile pentru orice măsură pe care am lua-o, o măsură necesară, sunt mult mult mai mari decât erau la acea vreme. La ora actuală gabaritul străzilor, a majorităţii străzilor din zona centrală nu depăşeşte gabaritul străzilor de acum 500 de ani. În jurul centrului istoric e nevoie practic de un inel de circulaţuie care este realizat în măsură de 90%. Pe acest inel de circulaţie sunt locuri suficent de multe pentru a putea amplasa parkinguri de mare capacitate. Am făcut un studiu mai larg pe tot municipiul pentu a găsi locurile de amplasare a parkingurilor pentru a decongestiona traficul. În jurul centrului istoric există zona Pieţii Avram Iancu, Mihai Viteazu, actualul parking de la primărie, lângă institutul Oncologic şi la intrarea în Cimitirul central şi ultimul cel din Piaţa Ştefan cel Mare. Din tot ce am prevăzut s-a realizat până acuam un singur obiectiv, parkingul de la primărie. Pentru anul 2000, necesarul de benzi de circulaţie prevăzute pe axa est-vest era de 10 benzi. 10 benzi nu înseamnă o stradă, să demolezi totul să faci un culoar. Erau prevăzute, între punctul de plecare şi cel de sosire, mai multe trasee, erau trei bulevarde„, a afirmat la o emisiune la televiziunea locală NCN, arhitectul Ionel Vitoc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *