Editorial

Cu pumnii in ochii Justitiei. Mate Andras Levente – Cel mai Nesimtit Parlamentar Clujean

Domnul deputat Mate Andras Levente ar trebui sa ia premiul pentru Cel mai Nesimtit Parlamentar Clujean. Condamnat ieri pentru conflict de interese la sase luni de inchisoare cu suspendare de catre judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, domnul Mate Andras face astazi o declaratie absolut jignitoare la adresa Justitiei:

 

„Am ajuns la concluzia ca au dreptate romanii care spun că avem o justitie de doi bani”, spune astazi in Ziua de Cluj deputatul clujean.

 

Denigrarea Justitiei de catre domnul deputat Mate Andras Levente este un act de tupeu cum rar mi-a fost dat sa vad in ultima vreme in Cluj-Napoca din partea unui politician. Procurorii si judecatorii Romaniei sunt jigniti de aceasta meduza politica, dar Mate reuseste sa ma jigneasca si pe mine, un roman care nu crede ca avem o Justitie de doi bani.

De ce este un act de tupeu? Fiindca acest domn calomniaza Justitia care l-a pedepsit pe buna dreptate pentru ca a avut nesimtirea sa isi angajeze nevasta la biroul parlamentar. Nu-i destul ca face umbra Parlamentului inca din 2004 (este la al 3-lea mandat de parlamentar), ca incaseaza lunar mii de lei, dar mai are si obraznicia sa ne convinga ca angajarea nevestei e o actiune absolut fireasca.

Bai, frate, cu ce dracu’ a gresit poporul asta de alege asemenea nesimtiti la conducerea tarii?

Mate Andras este alesul clujenilor in Parlament. O prezenta inspida la Camera Deputatilor, un parlamentar pe care in viata mea nu l-am vazut sa se bata public pentru orasul pe care il reprezinta, nu l-am vazut implicat in nicio cauza importanta pentru comunitate. Un Om Invizibil.

De circa 10 ani, acest baiat cu mutra comuna nu iese in evidenta decat o data pe an, atunci cand presa clujeana se mira cat de bogat este el in declaratia de avere pe care si-o sporeste cu o competenta de CEO la o firma de dezvoltare imobiliara: dumnealui are 14 terenuri, patru apartamente si o garsoniera! Atata a putut si el, saracu’, sa faca in 3 mandate de parlamentar, 14 terenuri, in rest, e modest nevoie mare, conduce o Skoda Fabia, iti vine sa iei bani imprumut si sa il ajuti sa traiasca, dragul de el!

Am scris acest text ca sa nu creada domnul deputat ca toti romanii cred ca avem o Justitie de doi bani. Am mai scris acest text si in speranta ca macar un judecator sau un procuror clujean se va simti ofensat si va lua pozitie.

Mate Andras Levente este o pata rusinoasa pe obrazul meu de cetatean clujean si, in absenta altor mijloace, ma folosesc de puterea si vocea mea de jurnalist sa ii transmit ca incepand de azi pe mine nu ma mai reprezinta. Este mare pacat ca judecatorii au decis sa ii dea cu suspendare, ar fi meritat sa stea trei luni la inchisoare.

Spre deosebire de afirmatia sa, eu cred ca exprim un adevar cand afirm ca romanii au dreptate cand spun ca avem niste parlamentari de doi bani. Desi chiar si suma asta mi se pare mare.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *