Editorial

Cu complicitatea PNL, Ion Iliescu s-a revigorat

Toate guvernele post-decembriste au pus din greu umărul la consolidarea unui sistem de privilegii și la crearea unui mecanism ce perpetuează asistența și satul cu mâna întinsă la stat, în dauna inițiativei particulare. Privatul trebuie să-și dea banul politicianului care-și va cumpăra voturile necesare existenței sale ca politician de la asistați. Privatul este adevărata oaie aflată la cină cu cei doi lupi: politicianul și asistatul. Și asta explică și va explica orice rezultat al proaspetelor alegeri și al tuturor celorlalte care au să vie, atâtat timp cât privatul se va complace să fie oaia servită “cu fulgi cu tot” (oaie cu pene, ca să zic așa) la cina dintre scrutinuri.

Ce-l face pe privat să fie oaie este rezultatul altor complicități, că și în turma privată există ierarhii și oi cu anvergură de lupi corporatiști care lasă de la ele, știindu-și interesul și diferența dintre un tuns și un jupuit. Așa că cei mititei rămân la jupuit și pasivi – ei dau doar banii, nu și votul.

Cherecheșiu, ales primar de Baia Mare, direct din arestul unde zace pentru acte de corupție în așteptarea judecății, cu un pocent de 80%, este măsura maturității politice a votacului și a non-votantului român. În cazul acesta, sau al Liei Olguța Vasilescu (și câți o să mai aflăm că sunt în aceeași situație), non-votantul ar fi putut invoca scuza lui „n-am avut cu cine”, numai dacă s-ar fi ostenit să meargă la vot și să și-l anuleze. Un număr imens de voturi anulate (ca de exemplu un număr de 334.800 de voturi anulate pe județul Cluj, sau măcar 173617 de voturi anulate pe municipiul Cluj-Napoca) ar fi fost cu adevărat un semnal că ceva pute în ceea ce oferă partidele către electori. Altfel, non-votantul este complice cu votacul și cu acei politicieni care cică îi put.

Din punctul meu de vedere, victoria PNL la Cluj și Cluj-Napoca este una amară. Complicitatea peneliștilor cu PSD pe mizeria de lege electorală, le-a administrat o înfrângere dură în restul țării și, mai ales, la Capitală. Peneliștii clujeni care se gândesc că vor în Șparlament de la toamnă, au a reflecta la care le sunt șansele la câtă frustrare au acumulat vechii peneliști din restul țării care au pierdut din cauza alianței cu PDL. Până ieri, co-partidul avea 962 de primari. Azi are în jur de 700. Dar peste 60% dintre mandatele de azi sunt obținute de către foștii pedeliși, o oaste mai disciplinată decât cea a vechilor peneliști.

Așa că n-o să vedeți demisia lui Blaga. În schimb veți vedea o mare migrațiune de vechi peneliști către ALDE. Și multă, foarte multă gargară.

În rest, dacă lupta anti-corupție ar fi fost făcută pe dosare grele și nu pe spectacol cu cătușe și mascați, probabl n-ar fi existat atâta apatie în electorat, dar în mod cert mulți dintre cei ajunși azi primari nu ar mai fi candidat.

Adevărații pierdanți ai acestor alegeri rămân cei care l-au votat cu entuziasm pe Klaus Iohannis și care au avut ocazia să vadă cum li s-a fâsâit entuziasmul. Advăratul câștigător este Ion Iliescu. Alegerile acestea l-au revigorat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *