Din oras

Criza gunoaielor e pe cale să revină în Floreşti

Floreştiul este în pragul unei noi crize a gunoaielor. În timp ce grămezile de deşeuri se revarsă peste punctele gospodăreşti  administraţia locală susţine că locuitorii nu îşi plătesc taxa de salubritate. Mai multe imagini au început să  circule pe reţelele de socializare cu privire la această problemă pe care se pare că primăria Floreşti este în imposibilitatea de a o soluţiona. Licitaţia pentru reatribuirea serviciului de salubrizare este amânată din cauza faptului că nu a fost întocmit caietul de sarcini. 

Administraţia floreşteană a atribuit la mijlocul lunii februarie contractul de salubrizare menajeră firmei Strict Prest SRL. Părerile sunt împărţite cu privire la legalitatea acestei delegări de gestiune, fiind multe voci care au afirmat că respectiva procedură de achiziţie directă a fost făcută “ pe repede înainte” şi cu dedicaţie, cu scopul de a scoate Quatro Eco Salub din Floreşti.  O parte dintre locuitorii comunei au primit, ulterior atribuirii către Strict Prest a contractului de salubrizare, facturi pe luna respectivă de la Quatro Eco Salub, societate pe care Horia Şulea a obligat-o să nu mai intervină pe raza comunei, motivând că aceasta nu face faţă la volumul de gunoi care rezultă din lipsă de autovehicule. Cum oamenii au fost oarecum induşi în eroare, o parte dintre locuitori au refuzat să declare la primărie şi ulterior să plătească în bugetul local taxa de salubritate. Potrivit reprezentanţilor primăriei, este vorba de aproape jumătate din numărul cetăţenilor care locuiesc în Floreşti.  

“Ieri a fost runda de negocieri deoarece s-au mai cerut nişte clarificări. Sunt plecat din localitate dar din câte am înţeles, astăzi se semnează contractul. Problema este alta. Numai 50% din populaţie şi-a plătit taxa pentru gunoi. Asta înseamă că oricum, din bugetul local, trebuiau plătiţi banii respectivi. Până la sfârşitul exerciţiului bugetar trebuie recuperaţi. Cei care nu au respectat prevederile HCL prin care se spune că în termen de 90 de zile trebuie să vină să îşi plătească pe cele 90 de zile, care au trecut, cei care nu au venit să plătească vor trebui să plătească taxa aceea suplimentară de 23 de lei de persoană, plus contravaloarea serviciilor de salubritate”, a afirmat Horia Şulea.

Primarul Horia Şulea a explicat pentru Ziar de Cluj care este stadiul organizării licitaţiei şi de ce peste weekend în comună nu s-a ridicat gunoiul. 

“Se merge pe încredinţare directă până îndeplinim condiţiile de licitaţie. Cu alte cuvinte până când e gata caietul de sarcini. Caietul de sarcini şi licitaţia nu am putut să o facem mai repede de 90 de zile pentru că în 90 de zile QES trebuia să vină cu o adresă către Primăria comunei Floreşti,  prin care să ne aducă la cunoştinţă faptul că ei sunt în măsură să reia activitatea de ridicare a deşeurilor. Au venit în data de 12 mai cu o hârtie în genul că….. Ne-au trimis o hârtie prin care ne anunţau că ei sunt în măsură. Dar acolo noi am cerut un plan de management, un plan de restructurare a activităţii, un plan de recuperare a creanţelor. Ei tot timpul au spus că au de recuperat bani şi de aceea nu pot lucra. Se pare că nu e adevărat, dar între timp comuna Floreşti nu mai este membră în ADI Gelu Voievod pentru că aceasta a fost condiţia primordială pentru a demara procedura de licitaţie ieşirea din ADI. ADI-ul a fost cel care a delegat serviciile de salubritate către QES. În prezent plătim cam 240-260 mii de lei pe lună pentru cele 800-1000 tone de gunoi. Mai e o problemă cu agenţii economici. Am demarat de vineri o acţiune cu Poliţia locală de conştientizare şi aducere la cunoştiinţă în limita bunului simţ. Sunt anumiţi agenţi economici care au dat declaraţie pe proprie răspundere cum că a fost doamna Baica la ei şi le-a spus că ea este operatorul pe Floreşti. Acest lucru demonstrează că doamna a dezinformat populaţia comunei Floreşti  şi a abuzat de o situaţie  prin care şi-a creat un avantaj prin faptul că a minţit”, a declarat Horia Şulea. 

Foto:Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *