Din oras

Critical Mass: vineri, Clujul pedaleaza

Se intampla in ultima zi de vineri a fiecarei luni. Intalnirea are loc la ora 18:00 in Piata Unirii, sub sloganul „Nu blocam traficul, suntem traficul”. „Vino sa iti revendici dreptul la oras cu fluiere, zurgalai, claxoane si un zambet mare pe buze”, se indeamna biciclistii din oras, pentru ca editia din aceasta luna a Critical Mass sa fie si mai zgomotoasa.

Sute de biciclete la un loc, un sir dezorganizat de tineri care pedaleaza liber, pe mijlocul strazilor, canta, se opresc in fata Primariei, fluiera, claxoneaza si aplauda. Unii dintre ei vin pe role, altii pe skate, insa niciunul cu masina. Vineri e ziua in care fiecare clujean care prefera mijloacele de transport nemotorizate iese in strada si face publica aceasta alegere, intr-o plimbare linistita in tot orasul. Iar pentru evenimentul de poimaine, 200 de clujeni si-au confirmat deja prezenta. Pe ultima suta de metri, pe facebook se fac deja alegerile muzicale care vor acompania sirul de biciclisti.

„Inca putin si ne revedem in strada. Haideti sa facem impreuna playlistul Critical Mass, pentru ca toata lumea sa se bucure de plimbare si de muzica. Asteptam propuneri!”, se anunta pe pagina evenimentului.

http://www.youtube.com/watch?v=zSjGvnHUT5I

Masa Critica este o plimbare in masa cu bicicletele, care are loc de obicei in ultima zi de vineri a fiecarei luni, in mai multe orase de pe glob. Miscarea nu este condusa de nimeni si nu are nici un mesaj oficial, cu toate ca este in general inteleasa ca un efort de a promova mijloacele alternative de transport, adica cele nemotorizate. Participantii se intalnesc intr-un loc si la o ora prestabilita pentru a se bucura de siguranta si de compania pe care le-o ofera mersul in grup pe strazile orasului, cauzand, in mod intentionat, o usoara si temporara perturbare a traficului.

Filosofia generala din spatele acestui eveniment este exprimata in sloganul „Noi nu blocam traficul; noi facem parte din trafic.”

Istoria Critical Mass

Primul astfel de eveniment a avut loc in San Francisco, vineri, 25 septembrie, 1992, la ora 18 si a avut 48 de participanti. Miscarea a inceput sa se numeasca „Critical Mass” incepand cu al doilea eveniment de vineri, 30 octombrie 1992, care a avut 85 de participanti. Numele sau a fost adoptat ca nume general pentru toate evenimentele de acest tip care au inceput sa apara in aceeasi perioada si in alte orase. Se estimeaza ca evenimente de tipul Masa Critica au loc in peste 325 de orase din lume.

In 22 aprilie 2008, in Budapesta, de ziua Pamantului, au participat la manifestatia Critical Mass aproximativ 80.000 de biciclisti, cu mult peste numarul participantilor la oricare manifestatie de acest tip de pe mapamond.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *