O studenta cu bucle aurii, plina de viata si energie pozitiva are la 20 de ani rezultate pe care multi nu le ating intr-o viata de om: siruri de medalii de aur, rezultate impresionante la campionate nationale si mondiale de karate, zece pe linie la scoala, medii mari la facultate si implicare civica. In plus, citeste mult si canta si la pian. Cristina Marina a povestit cu un vocabular impecabil si mult umor cum a reusit sa realizeze toate aceste lucruri, ba chiar sa le duca la capat cu o pasiune arzatoare.
Cristina are in camera ei o multime de medalii, grupate cu grija in doua locuri.
„Am primit prima medalie la un campionat national in 2005, la Oradea. Aveam 10 ani si am primit o medalie de bronz. De acolo a inceput totul. In 2006 am fost prima data la Europene, dar nu am avut rezultate notabile. M-am situat doar pe locul 5. In 2007 am primit prima medalie la un Campionat Mondial, un argint in Polonia, acolo se tineau atunci campionatele. Astea au fost medaliile de cand eram micuta. M-au marcat, au fost primele”, a marturisit ea.
Sirul realizarilor pe plan sportiv al tinerei nu se opreste insa aici.
„La ultimele campionate mondiale, tot in Polonia, am luat cinci medalii de aur si una de bronz si, la ultimele campionate nationale, am primit sase medalii de aur”, explica Cristina.
Karatista este clujeanca get-beget, din cartierul Gheorgheni. A ajuns sa inceapa antrenamentele la karate din prea multa energie si dorinta de a face miscare.
„Imi doream sa fac un sport, nu stiam exact de care. Aveam super multa energie si ii bateam pe ai mei la cap ca vreau sport. Verisorii mei se intampla sa fie la un curs de karate si m-au intrebat daca nu vreau si eu. Am zis da, pe loc, si in seara aia m-am si dus la antrenament. Aveam 8 ani. De atunci nu am mai lipsit. Cand eram mica erau doua sedii la care se faceau karate la Palatul Copiilor din Cluj, antrena atunci si Filomela, sotia lui Alin Marginean, antrenorul meu actual, care avea si un club particular. La palat preda doar de doua ori pe saptamana, iar ei fiind foarte energica mergeam si acolo, si aici. Mi-a placut mult, acasa ma plictiseam”, isi aminteste ea.
Tot in Gheorgheni a urmat karatista si scoala, din clasa I pana in a XII-a, la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”.
„Karatele mi-au impus principiul de disciplina. Toti copiii vin acolo foarte bine educati de acasa, insa inveti multe cand esti alaturi de multe persoane de varsta ta. Vezi ca toti copiii isi fac patul si atunci faci si tu asta. Acasa o mai lasi pe mami in locul tau, dar acolo ti-e jena sa nu participi cu ceilalti. Niciodata nu faceam ce ziceau antrenorii de frica repercusiunilor, era ceva firesc sa facem toti curat, e o comuniune, cumva. Inveti sa te adaptezi la un program strict, cu ora de masa si de antrenament, somnul de amiaza e sfant. Inveti sa te comporti altfel, dar si sa fii mai respectuos, nu se vorbeste urat, nu se ridica tonul, era o atmosfera foarte prietenoasa. Ne simteam toti bine, desi aveam antrenamente grele. E mult mai fain cand stai cu 20 de copii de varsta ta, decat in parc, unde sunt trei. Te dezvolta ca om. Cat esti mic nu iti dai seama, e o joaca continua, dar apoi iti dai seama ca te formeaza ca persoana si te face sa deprinzi unele aptitudini pe care in mod normal nu prea ai cum sa le deprinzi acasa”, rezuma ea beneficiile cu care s-a ales in urma practicarii acestui sport.
Nu a avut ocazia sa isi exerseze deprinderile de karatista pentru autoaparare, insa e convinsa ca daca ar fi cazul s-ar descurca fara probleme.
In acest moment, Cristina Marina are 20 de ani si e studenta la Informatica la Universitatea ”Babes-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, in anul 2.
„Mie mi-a placut foarte mult matematica. Din clasa a V-a am mers la olimpiade, la concursuri, am avut rezultate, iar in clasa a IX-a a aparut informatica. Nu prea stiam cu ce se mananca, dar cand au intervenit algoritmii si a inceput domnul profesor sa ne explice cum se desfasoara totul m-am ingragostit instant. E o materie super logica si super rationala si baza de matematica m-a ajutat foarte mult. Mi-a placut si am zis ca asta vreau sa fac: imi place sa scriu cod, imi place sa gasesc solutii la probleme, nu mi-a placut niciodata sa tocesc”, explica ea.
Colegii de facultate ii stiu pasiunea pentru arte martiale.
„De fiecare data cand fac cunostinta cu cineva si afla ca fac karate prima reactie e ca „acum trebuie sa am grija cum sa vorbesc cu tine”. Toti imi spun ca ei nu ar face asta pentru ca e mult mai comod sa stai acasa, te mai joci, te mai uiti la un film, e mai altfel. Eu sunt insa de parere ca, oricum ar fi, daca nu as face karate, as face un alt sport, am nevoie de miscare. E o ora si jumatate seara care nu ma deranjeaza deloc, dimpotriva, ma relaxeaza. Mai ales acum, in sesiune, e grozav sa pot sa ma deconectez complet in timpul asta”, dezvaluie sportiva.
Cristina Marina merge la antrenament de trei ori pe saptamana.
„Cand e perioada competitionala, atunci facem si sambata antrenament”, spune ea.
Tanara nu a fost scutita de emotii pe parcursul competitiei.
„A durat ceva timp pana sa reusesc sa le transform in emotii constructive. De multe ori plangeam, eram trista, veneau antrenorii sa ma consoleze. Aveam mari probleme cu emotiile, dar am invatat sa le gestionam. Am ajuns sa simt un fel de adrenalina care ma ajuta sa astept sa ajung acolo si sa fac ce e mai bine”, explica Cristina.
Planurile ei de viitor se axeaza insa pe informatica. Vrea sa urmeze si un master in domeniu si sa lucreze pentru inceput ca programator.
„Programele de masterat de la UBB sunt in principiu foarte in regula pentru profilul pe care l-am urmat pana acum. Am in vedere si sa merg in strainatate dupa absolvire, dar inca nu m-am gandit foarte serios la asta. O sa continui si cu karatele, deja e o pasiune, dar nu ma vad antrenor, de exemplu, nu am tragere spre partea pedagogica. Practic, acolo e a doua familie a mea. Nu as renunta din foarte multe motive, de la sport la relaxare sau cantonamente”, puncteaza tanara sportiva.
Cantonamentele sunt, de asemenea, episoade despre care Cristina Marina spune ca i-au marcat viata. Practic, e ca la cercetasi.
„Vara mergem toti in cantonament si acolo e si distractie, si munca, e foarte frumos. In timpul anului scolar se merge la Baisoara si la CAPS, la Valea Ierii, iar vara noi mergem corturile la Buscat. E cel mai dur antrenament si noi mergem acolo, ne construim bucatarie, fetele gatesc, iar baietii sparg lemne. Se si numeste cantonament de supravietuire. E greu si psihic sa rezisti acolo 10 zile, dar nu am schimba pe o cabana”, explica ea.
Cristina mai are o surioara de 6 ani care merge la balet. Karatista are si o relatie de un an. Prietenul ei e student la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca (UTCN) si practica si el un stil de lupte numite Krav Maga.
„Ne completam oarecum la partea asta, ne mai batem, in joaca. Vine la concursuri si ma sustine”, puncteza tanara.
Cand era mica, Cristina a visat sa ajunga sa participe la olimpiada, insa nici acum karatele nu e un sport olimpic.
„Erau discutii ca in 2020 se va decide includerea intre sporturile olimpice, insa, cel mai probabil, voi fi asezata la casa mea atunci, asa ca am renuntat la visul asta. De fapt, era mai mult o provocare. Imi propun mereu obiective imediate, sa iau un loc sau altul. La ultimul Mondial am plans cand am luat o medalie de bronz, pentru ca am stricat sirul de aur. Mi-am dat seama apoi ca mai am multe de cucerit. La fete sunt de obicei sase probe, baietii 7. Cateva sunt tehnice, cateva de contact, iar mie imi plac mai mult acestea din urma. E mai multa adrenalina, nu e atat de strict”, marturiseste studenta.
Cristina isi ia in serios si datoriile cetatenesti. A votat de cate ori a apucat dupa ce a devenit majora, a facut parte din Consiliul Elevilor, chiar si din cel judetean.
„Eu cred ca tinerii trebuie sa uzeze de acest drept daca vrem sa schimbam ceva in tara asta. Trebuie fim uniti, sa fim un exemplu”, este ea convinsa.
Talentele si rezultatele ei sunt insa mult mai vaste. A invatat si sa cante la pian, tot de la varsta de 8 ani, insa acum aceasta a ramas doar ca hobby, asa ca sportiva mai canta doar in timpul liber, acasa.
„Imi place foarte mult si sa citesc, oricand orice, mai ales SF. Dintre autorii romani imi place Cartarescu, mai exact pentru volumul „De ce iubim femeile”, iar dintre straini as zice ca imi place Veronica Roth, pentru seria „Divergent”. E actiune, aventura, un pic SF, e grozav!”, dezvaluie tanara.
Mai mult, Cristina a fost si o eleva de nota 10, absolvind liceul ca sefa de promotie.
„Antrenorul de la karate, Alin Marginean, imi spunea mereu ca ma stresez prea tare pentru rezultatele de la scoala. Era un orgoliu personal sa continui cu 10, dupa ce in gimnaziu am fost mereu prima. Ajungeam la antrenamente cu cearcane, obosita, stateam prea mult sa invat. Cand ma uit inapoi imi dau seama ca nu avea un rost prea mare, era doar un orgoliu fara prea mare temei. M-am gandit mereu ca am nevoie de cultura generala si imi doream nota zece neaparat. Si acum merg la toate cursurile. Uneori ma gandesc ca pierd viata de camin, dar, pe de alta parte, nimic nu se compara cu intoarcerea acasa dupa 8 ore de curs la o masa facuta de mami”, explica tanara clujeanca.
Nu a fost usor nici pentru parinti.
„Ei m-au sustinut intotdeauna, dar mama nu se poate uita la probele de contact. Cred ca orice mama ar fi asa. Acum s-a mai obisnuit, dar e greu, totusi, nu sunt situatii usoare. Am tot timpul vanatai, plus cate o buza sparta, un ochi vanat. Din afara par mai brutale decat sunt. Sunt impresionata cand ma gandesc cat m-a plimbat tata cu masina pe la antrenamente si concursuri, cat timp au investit in mine. Chiar le sunt recunoscatoare pentru tot ce au facut si inca fac”, a mai spus ea.
