Din oras

Cristian Matei despre ridicarea maşinilor în Turda

Primarul municipiului Turda Crtistian Matei  a afirmat la NCN, în cadrul emisiunii „Din Oraş”, că nu este exclus ca pe viitor, pentru maşinile parcate neregulamentar să se dispună sancţionarea şoferilor prin ridicarea acestora de pe domeniul public. Cu toate acestea însă Cristian Matei a declarat că până se va ajunge la această măsură radicală, adminsitraţia locală va pune în aplicare un plan de sistematizare a circulaţiei, prin instaurarea unor sensuri unice pe câteva dintre străzile din Turda.

Spre deosebire de Cluj-Napoca, unde activitatea de ridicare a maşinilor va fi pusă în practică de săptămâna viitoare, la Turda administraţia locală a anunţat că va amâna această activitate pentru o perioadă ulterioară deoarece urmează câteva motificări în ceea ce priveşte sistematizarea traficului din municipiu.

„Zilele trecute am avut o şedinţă operativă cu Serviciul Circulaţie din cadrul Ploţiei Locale şi împreună cu Poliţia Naţională în care am decis ca în maxim două săptămâni să avem un proiect de sistematizare a întregii circulaţii pe municipiu. Nu neapărat datorită aglomeraţiei, cât a faptului că toate aceste probleme au fost lăsate mult în urmă în ultimii ani şi avem străzi care nu au sensuri unice, avem străzi unde sunt două sensuri înguste unde proprietarii de maşini nu au posibilitatea să le parcheze în curte. Aceste probleme trebuie rezolvate pentru că sunt de principiul că dacă ceri cuiva ceva trebuie să şi oferi. Este de datoria noastră să oferim şi după aceea să ridicăm maşinile”, a afirmat Cristian Matei.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *