Politica

CREŞTE SAU SCADE? În vreme ce pensionarii trăiesc la limita subzistenței, se majorează contribuțiile către pensii private: „e obligație prin PNRR”, susține Guvernul

Guvernul urmează să adopte în şedinţa de miercuri majorarea, începând cu 1 ianuarie 2024, a contribuţiilor la fondurile private de pensii de la 3,75% la 4,75%. Măsura va decisă printr-o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea alineatului (3) al articolului 43 din Legea nr. 411/2004, privind fondurile de pensii administrate privat, scrie Agerpres. Păi, cu ce creşte salariul românilor după preconizata scădere a CAS? Din nou guvernanţii ce dau cu o mână, iau înapoi cu alta. Apoi se văicăresc că e vina altora: „e cerinţă europeană”…

„Obiectul de reglementare al proiectului de act normativ îl constituie majorarea, începând cu 1 ianuarie 2024, a contribuţiilor la fondurile private de pensii de la 3,75% la 4,75%, având în vedere că atât în Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare – PNRR- cât şi în programul de guvernare este prevăzută măsura care vizează creşterea contribuţiilor pentru Pilonul II de pensii cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent până la 4,75% în 2024”, conform notei de fundamentare a proiectului de OUG.

Dar la pensiile speciale când începeţi să umblaţi? Că au trecut doi ani de când, într-o lună, trebuiau să dispară, conform europarlavramentar PNL, Rareş Bogdan.