Reportaj

Cozi mari și îmbulzeală în țarcul pandemic al Târgului de Crăciun din Cluj

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca este organizat anul acesta sub formă de țarc, fiind îngrădit pentru a separa „oițele” negre de cele albe, nevaccinații de vaccinați. „Magia” Crăciunului le este permisă doar celor care au certificat verde și care stau ore în șir (indian), îmbulzindu-se la o lungă coadă, pentru a le fi verificat.

Regulile „pandemice” permit umplerea țarcului din Piața Unirii doar la 30% din capacitate, adică cu maximum 2 100 de vaccinați, pentru a se evita înghesuiala, care se formează însă oricum dincolo de garduri, la cozile lungi de la intrare. După ce reușesc să intre la târg, clujenii formează o a doua imensă coadă pentru a se urca în roata panoramică. Alte cozi mai mici, înghesuite, se creează la căsuțele care duhnesc a vin fiert, a sarmale ș.a.m.d.

Atât în țarcul pandemic, cât și în afara lui, participanții poartă masca opțional, chiar dacă este obligatoriu. Duminică seara, autoritățile nu erau vizibile printre oamenii de la târg, așa că nu avea cine impune respectarea regulilor. Atâta timp cât aveai răbdarea necesară de a sta la coadă pentru a ți se verifica certificatul verde, puteai purta sau nu mască, te puteai distanța sau înghesui, după bunul plac!

Când lumea reîncepe să se închidă, în încercarea de a evita un dezastru sanitar provocat de noua variantă de coronavirus din Africa de Sud, noi, ca de obicei, la Cluj-Napoca, organizăm o paranghelie! 

În orașul Untold, cu veleități de Capitală Culturală Europeană, weekendul trecut, Teatrul Național și-a serbat ediția aniversară exclusiv online. Invitații celei de-a zecea ediții a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj au primit pe mail linkurile spectacolelor pe care le-au vizionat din siguranța casei. Când e vorba de cultură autentică, la Cluj e pandemie. În schimb, muzica electronică și alte serbări populare aducătoare de voturi sunt considerate medii aseptice, unde oamenii se înghesuie, cu și fără mască, fără a „zădărnici combaterea bolilor”, adică fără a săvârși o infracțiune contra sănătății publice.

Priviți coada de duminică seara, formată la una dintre intrările țarcului de Crăciun:

Și lunga coadă din țarc, formată de cei care așteptau să se dea cu roata:

Buluceala din piață, de la mese și de la căsuțe:

E fain la Cluj, dacă-ți plac serbările cu jin fiert și sarmale! La noi, când e la bal, e la bal, nu-i bai de viruși, că avem spitale performante și medici buni, care deocamdată fac față!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *