“Eu l-as fi vazut printre cei mai buni pianisti ai tarii, pentru ca este, intr-adevar, exceptional. Are urechea absoluta, are super-abilitati motrice; in plus, are o memorie iesita din comun. L-as fi vazut pe un drum profesional adevarat in muzica, dar am convenit, impreuna cu parintii lui, sa il lasam sa aleaga mai tarziu daca va merge in continuare in aceasta directie. Nu vrem sa punem presiune pe el, chiar daca este supra-dotat cand vine vorba de muzica”.
Cuvintele profesoarei de muzica sunt cu atat mai impresionante, cu cat vorbeste despre un copil ce nu a invatat notele muzicale decat in urma cu trei ani. Atunci, Ian Gherman a decis, de unul singur, ca vrea sa invete sa cante piesele compuse de Mozart si Chopin, compozitorii despre care a citit atat de mult.
Ca oricare copil care nu stia nici macar alfabetul muzical, Ian a pornit de la zero pe calea muzicii. Surpriza cu care si-a uimit profesoara de pian a fost, insa, pasiunea pentru muzica clasica.
“Cand a venit la orele de pian, deja citise despre viata lui Mozart si Beethoven ori Chopin. Avea noua ani si el deja citise enciclopedii”, isi aminteste Olga Bordas, profesoara care a descoperit in micutul cu par blond si ochi albastri un talent ascuns.
“Trei luni mi-a batut capul ca vrea la pian. Dupa doua luni, profesoara lui mi-a zis ca are ureche absoluta si ca a progresat cat altii in doi ani. Dupa sase luni n-am mai scapat de el si i-am cumparat pian”, povesteste, glumind, Sabin Gherman, tatal copilului.
“De atunci am explodat”, explica baiatul, ridicandu-si ambele maini in aer. Vorbeste cu atat de multa pasiune despre muzica incat te face sa uiti ca are doar 12 ani.
“Pianul te ajuta oricand. Cand esti suparat, pianul te ajuta sa te simti mai bine; poti sa sustii mici concerte pe la diferite localuri, pianul te face sa te simt mai important. Si pianul te face mai destept!”, puncteaza el vehement.
Apoi povesteste cum copiii care invata de mici sa cante la pian devin mai creativi, mai coerenti in gandire si cum se pot concentra mai usor cand au ceva de rezolvat, indiferent ca e vorba despre o problema de scoala sau oricare alta: “Iar rezolvarea problemelor inseamna inteligenta, nu-i asa? Asa zice doamna profesoara”. Cu aceeasi sinceritate, recunoaste ca pianul ii da cele mai mari emotii:
“La primul recital simteam ca imi ies degetele de pe mana, asa emotii aveam. Nu stiam ce inseamna un recital, credeam ca trebuie sa stai in fata multor oameni si sa le demonstrezi ca stii sa canti. Apoi am inteles ca muzica inseamna distractie – toti oamenii din fata mea cantau, radeau si aplaudau. Am inteles ca nu conteaza cat gresesti, conteaza ce vrei tu sa transmiti cand canti o anumita piesa”.
Nu vrea sa fie filmat si nici macar fotografiat in timp ce canta. Se rusineaza, lasa capul in pamant si spune ca nu are rost. Cateodata, povestesc parintii lui, ei insisi il asculta pe furis in timp ce exerseaza, chiar daca nu de putine ori isi doreste sa faca asta la 7 dimineata, inainte de a pleca la scoala.
“Ian e un copil deosebit, un copil cu veleitati artistice deosebite. Probabil e si datorita mediului in care a trait, pentru ca a citit mult. Sa descoperi asemenea talente cum este Ian e un dar de la Dumnezeu. Aportul profesorului vine intr-o oarecare masura, dar aici vorbim despre copii care asa s-au nascut, cu super-abilitati”, incheie profesoara baiatului.
Ca el, spune profesoara, pot fi multe alte talente inca nedescoperite. Copii ce pot demonstra, asa cum a facut-o si baiatul cu par blond si ochi albastri, ca pot sa invete in doua luni cat altii in doi ani; ca muzica, atunci cand esti suparat, te face sa te simti mai bine. Si ca recital nu inseamna sa stai in fata multor oameni si sa le demonstrezi ca stii sa canti.