Se prefigureaza un nou moment perfect in care Biserica Ortodoxa va fi atacata. Presa, in goana ei dupa senzational, asteapta raportul politiei in cazul Iuliei Ionescu, eleva disparuta si gasita la Suceava. Datele ambigue si contradictorii aflate pana acum ii fac pe ziaristi sa taca pentru moment. Nu stiu in cine sa traga, sunt ca niste luptatori care nu isi pot identifica inamicul.
Cu o dorinta ascunsa, spera ca Biserica Ortodoxa sa fie scoasa vinovata de toate cele intamplate. Nu sunt neaparat interesati de disparitia fetei, cat de posibilitatea de a crea noi subiecte extraordinare. Spun asta pentru ca, in majoritatea articolelor, nu apare numele fetei, este denumita “eleva olimpica” sau “fata de 15 ani”, este depersonalizata si folosita ca instrument care poate crea senzational. In aceleasi articole insa, numele duhovnicului Visarion Alexa apare alaturi de toate functiile pe care acesta le-a avut pe la Arhiepiscopia Bucurestiului. Este mai la indemana si are mai multa greutate sa lovesti Biserica Ortodoxa, daca vreun nume care poate fi gasit vinovat este sau a fost vreun oficial al acesteia. Niciunul dintre ziaristi nu pare sa vada intreaga imagine a relatiei dintre duhovnic si Iulia. Este parca trecut sub tacere faptul ca aceasta fata a fost intoarsa din drum la 12 ani cand a vrut prima data sa fuga de acasa, de acelasi duhovnic, acelasi duhovnic care a mai deturnat de la viata monahala si alti tineri.
Parintii fetei, la randul lor, gasesc mult mai usor sa invinuiasca oamenii Bisericii, incercand sa abata atentia publicului de la carentele lor de educatie. Vazand declaratiile lor sovaielnice si balbaite, aveam sentimentul ca ei nu il cunosc pe acest copil. Aveam senzatia ca pentru ei copilul este doar un trofeu si ca erau mai importante diplomele de pe la olimpiade decat faptul ca acesta a disparut. Din mesajele tatalui, se putea vedea foarte clar cum el constientizeaza problemele pe care le are fetita lui. Se vedea dupa modul de adresare ca el stie ca fata a fugit de acasa si nu este vorba de o rapire. In schimb, mama Iuliei nu cred ca este nici in acest moment constienta de faptul ca lipsa ei de afectiune si absenta comunicarii dintre ea si fiica ei a generat acest comportament. Ambii parinti par sa nu isi dea seama ca toate olimpiadele si trofeele castigate de Iulia nu sunt decat modul ei de a-si arata nevinovatia fata de divortul parintilor, stiut fiind faptul ca unii copii, cand afla de divortul parintilor, se intreaba neincetat daca este din vina lor.
Iar faptul ca intreaga presa arata cu degetul doar spre Biserica si niciun moment nu pare sa vada adevarata problema de educatie a Iuliei, ma face sa cred ca toate intamplarile de acest fel nu ne fac sa invatam lucruri bune din ele, ci ne dezvolta o latura egoista si arbitrar partinitoare. Ce este, insa, cu adevarat trist este faptul ca si opinia publica pare sa vada in acelasi fel lucrurile, identificandu-se parca in toata aceasta poveste trista, povestea unei generatii avortate social. O generatie care nu traieste decat la demonstrativ si care nu reuseste sa isi asume propriile esecuri.
Eu prefer sa vad aceasta poveste ca pe o lectie de viata, unde un copil bun a preferat sa mearga catre Biserica. Iar exaltarea religioasa de care a dat dovada Iulia pot sa o cataloghez ca pe un gest disperat de a atrage atentia parintilor asupra faptului ca ea exista si un mod simplu de a se proteja de posibile esecuri, precum divortul parintilor, demonstrate ca fiind posibile in micul ei univers, familia.
Nu-i asa ca e mai simplu sa vedem in Biserica un dusman care ne fura copiii, decat sa admitem ca noi gresim in fiecare zi a existentei noastre, nevrand sa intelegem ca acestia nu sunt obiecte, ci suflete si fiecare gest al nostru, oricat de mic, pentru ei inseamna enorm, asta pentru ca familia este singurul lor univers?