Sanatate

Consumul de medicamente, în cădere liberă. Dragoș Damian, CEO Terapia: „O să ieșim mult mai bolnavi din pandemie față de cum am intrat”

Vânzările de medicamente în luna iunie s-au prăbușit comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piață Cegedim. Consumul de medicamente a scăzut cu 16% în iunie 2020 faţă de aceeaşi lună din 2019, din cauza pandemiei de Covid-19. Datele au fost făcute publice de Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj.

„La nivel de iu­nie 2020, asistăm la o prăbuşire a vânzărilor faţă de iunie 2019 în unităţi (cutii) cu -16,6%, pe primele şase luni cu -6,26% (faţă de primele şase luni din 2019 – n.red.), şi la ni­ve­lul unui an iulie-iunie cu -5%. O să ieşim mult mai bolnavi din pan­demie faţă de cum am intrat“, a transmis pentru ZF Dragoş Damian.

CEO Terapia Cluj consideră că o scădere cu 20% în consumul de unități este catastrofală. Damian a mai precizat că puterea de cumpărare nu este neapărat relevantă pentru medicamentele compensate, în marea lor majoritate.

Motivele pentru scăderea semnificativă în iunie 2020 faţă de aceeaşi lună din anul trecut vin din faptul că oamenii nu mai ajung la farmacii şi în spitale în contextul actual, în care răspândirea noului virus este comunitară.

Pandemia de Covid-19 a pus sub presiune chiar şi industria producătoare de medicamente, una dintre puţinele care au funcţionat în perioada restricţiilor de călătorie. Astfel, în primele săptămâni de la izbucnirea pandemiei în Europa, producătorii europeni au găsit cu greu materie primă pentru a-și fabrica produsele necesare luptei cu noul virus, fiind dependenți de importurile din țări precum India sau China. În plus, și costurile materiei prime au crescut în raport cu cererea.

Ulterior, starea de urgență impusă în mai multe țări, printre care și România, a ținut oamenii în casă, ceea ce a dus la scăderi pe tot lanțul farma, de la producători la distribuitori și farmacii.

Pe piața din România sunt aproximativ 120 de firme care au ca obiect de activitate fabricarea produselor farmaceutice. Aceste companii generează afaceri totale de peste 2,5 miliarde lei. Piaţa de medicamente a ajuns în 2019 la 17,8 miliarde de lei, potrivit Cegedim, în creştere cu 10%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *