In vizor

Consiliul local a aprobat o hotărâre prin care centura Clujului va fi gata până în decembrie 2024, iar proiectele au termene nerealiste și informații lacunare. Boc: „Nu putem modifica nimic. Aveți în vedere acest lucru!”

Consiliul local a aprobat o hotărâre prin care Centura Metropolitană va fi terminată până în decembrie 2024, iar o serie de proiecte au termene nerealiste și informații lacunare. Boc: „Noi nu putem modifica nimic de acolo pentru că ar însemna să începem înapoi procedura de avizare. Deci, să aveți în vedere acest lucru!”

Consilierii locali au adoptat un proiect de hotărâre prin care o serie de proiecte, printre care și realizarea centurii metropolitane, au termene de finalizare nerealiste.

Cu toate acestea, proiectul a primit votul consilierilor întrucât, după cum a explicat primarul Emil Boc, dacă raportul nu este aprobat în forma prezentată, toate procedurile trebuie reluate, context în care proiectele vor fi amânate.

Potrivit detaliilor tehnice înscrise în raportul trimestrial privind Planul Integrat de Calitate a Aerului, Centura Metropolitană Cluj-Napoca: tronsonul de sud Bucium – Selgros are începute lucrările în septembrie 2020, iar data de finalizare și intrare în vigoare a proiectului este 31 decembrie 2024. 

Ziar de Cluj semnala inadvertențele din cadrul Planului Integrat de Calitate a Aerului și măsurile propuse de autorități pentru reducerea poluării. Printre aceste măsuri figurează și proiectul centurii metropolitane. 

CITEȘTE ȘI: Raport: Planul de Calitate a Aerului în Cluj este proiectat în viitor. Măsuri propuse pentru reducerea poluării: realizarea centurii metroplitane, restricții pentru gestionarea traficului și amenajarea spațiilor verzi

Radu Răzvan Andrei a intervenit în cadrul ședinței de Consiliu local de miercuri, pentru a semnala neconcordanțele din cadrul unui proiect privind îmbunătățirea calității aerului din Cluj-Napoca.

Printre temele semnalate de acesta figurează și problema informațiilor insuficiente cuprinse în proiectul supus aprobării, date parțiale, termene nerealiste de finalizare a unor obiective etc.

„În documentația de la acest punct (16) am regăsit centura metropolitană, am regăsit puncte legate de transport, spații verzi etc.

Sunt 4 puncte mari pe care le-am identificat.

În documentația propusă pentru vot există o coloană foarte interesantă, zice: „Data la care măsura e prevăzută să intre pe deplin în vigoare”. 

Aceasta înseamnă oarecum o asumare a unui termen limită la care sunt implementate proiectele. 

Și atunci, pe capitolul Mobilitate și Drumuri, unde se zice de un Drum expres Nădășel – Baciu, și e menționat explicit Centura SUD, adică o parte din Centura Metropolitană, porțiunea Bucium-Selgors cu patru noduri, Sfântul Ion-Frunzișului, Sopor și Selgros – este acesta un obiectiv asumat până la data 31 decembrie 2024?”, a fost problema semnalată de Radu Andrei. 

Desigur, aceasta nu este singura inadvertență din proiectul de hotărâre. 

„A doua problemă este legată de ponderea transportului ecologic. 

Există un plan de a scoate din zona aglomerată a orașului – adică centrală și semicentrală – autobusele Iris Bus Agora Euro 3 Diesel, acelea mov, noi?

Și cele verzi, care sunt Diesel Euro 1 și 2, Renault R 312.

Sunt conștient că pe unele rute, precum cele metropolitane, să fie rentabile, pentru că electric nu este fezabil să se circule. 

La pistele de biciclete – am văzut trecuți un total de 57 km de realizat până la finalul lui 2024. Din care până acum sunt realizați 6,2 km. 

Ar fi interesant de văzut restul calendarului. 

Care ar fi cele 4 Park&Ride asumate prin acest plan?  

Și dacă există un plan de creștere a parcărilor de biciclete? Pentru că s-au făcut până la un punct, la nivel de proiect-pilot, și deocamdată nu s-a mai mers foarte mult înainte. 

Și există o necesitate, la fel ca în cazul mașinilor. 

În cazul mașinilor ar fi o discuție mult mai largă – pentru că mașinile electrice și hibride văzute ca și nepoluante, dar au nevoie de loc de parcare ca să existe. 

Ar mai fi tema spațiilor verzi – la plantare arbori, cum sunt alese zonele? Pentru că sunt niște numere foarte interesante, cu mii de arbori plantați anual, dar singura cifră concretă este pentru Parcul Tineretului – de câteva sute – 500+700 de arbori de plantat acolo.

Și restul nu sunt menționați unde vor fi plantați.

Ultima problemă ar fi legată de curățenie, de salubrizare  –  e menționată doar curățenia stradală, dar nimic în legătură cu colectarea deșeurilor. Există un plan și pentru punctele gospodărești în paralel cu curățenia carosabilului?”, a semnalat Radu Andrei.  

Astfel, planul adoptat de Primărie este din 2020, dar în raport sunt contorizate retroactiv măsuri ca făcând parte din acest plan, unele chiar și din 2018, precum semaforizările. 

În mod firesc, proiectul adoptat de consilierii locali ar fi trebuit să contabilizeze măsurile luate odată cu adoptarea planului, nu doar pentru a bifa acest lucru. 

Emil Boc a fost nevoit să intervină pentru a oferi explicații.

„Foarte pe scurt, o să las colegii mei pe chestiunile tehnice. 

Eu, ca nivel general…

În privința centurii. Fiind centură ocolitoare, acest obiectiv este obligația Guvernului să-l realizeze. 

Noi doar ne-am oferit din 2017, în locul Guvernului, să facem documentațiile care anul acesta vor fi gata. 

La acest Plan al Aerului s-a lucrat vreo 2 ani de zile. Până la aprobarea lui au trecut vreo doi ani. De aceea unele date sunt de la momentul în care era informația, cu 2024, fiind bazat pe Programul 2014-2021 cu N+3.

Între timp proiectul a fost mutat de către Ministerul Transporturilor pe Planul Operațional Sectorial 2021-2027. 

Noi nu putem modifica nimic de acolo pentru că ar însemna să începem înapoi procedura de avizare. 

Orice modificare în acest plan ar însemna să te duci înapoi la Mediu, mai stai încă 1 an jumătate până trece prin toate furcile caudine.

De aceea unele informații sînt de la momentul 2020 sau 2021 început, dar noi nu le putem modifica aici, în ședința de Consiliu local, dacă le modificăm trebuie să mergem înapoi spre a obține avizare în forma conformă de la Ministerul Mediului. 

Deci, să aveți în vedere acest lucru!”, a atenționat primarul Emil Boc.

Dar, pentru a calma spiritele, primarul a venit cu vești bune: o sponsorizare mai rapidă pentru Centura Metropolitană. Desigur, nu prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ci printr-un alt program de finanțare.

„Am sprijinul ministrului Drulă ca Centura Metropolitană, la fel ca celelalte centuri din România, să fie finanțată prin Programul Operațional Sectorial 2021-2027.

Este afirmația domniei sale, și am încredere pentru că este un ministru care, până acum cel puțin, ce a spus a făcut. (…).

Acest program operațional este 2021-2027. 

După ce se încheie discuțiile cu PNRR-ul, Guvernul va anunța exact calendarul pentru fiecare proiect”, a adăugat Emil Boc. 

Prin urmare, Consiliul local Cluj-Napoca a aprobat un proiect de hotărâre – privind măsuri adoptate pentru îmbunătățirea calității aerului – în care centura metropolitană are tremen de finalizare 21 12 2024. 

În plus, alte proiecte însemnate – spații verzi ori piste de biciclete – sunt lipsite de informații concrete și măsuri explicit detaliate în acest sens. 

În schimb, administrația locală a muncit „în locul Guvernului”, guvern care a încadrat proiectul centurii din Cluj-Napoca într-un alt plan de finanțare cu termen de finalizare în 2027. 

Iar în ceea ce va urma – un eventual eșec al acestui proiect  – va fi pasat în cârca Guvernului României. 

Proiect de hotărâre nr. 16

Privind aprobarea Raportului trimestrial/anual, aferent perioadei 1.09-31.12.2020, cu privire la stadiul realizării măsurilor prevăzute în Planul Integrat de Calitate a Aerului pentru aglomerarea Cluj-Napoca, aprobat prin Hotărârea nr. 281/2020. Proiect din inițiativa primarului.

Proiectul a fost adoptat cu 19 voturi „pentru” și 6 abțineri. 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *