Consilierii judeteni au avut azi pareri in contradictoriu privind cota de carburant pe care masinile Consiliului Judetean Cluj o vor putea consuma. O parte dintre alesi au cerut ca presedintelui si celor doi vicepresedinti sa nu le fie impusa o cota de carburant, in timp ce o alta parte dintre acestia au cerut ca maximul de carburant sa nu depaseasca 250 de litri pe luna. In urma unor discutii aprinse s-a stabilit ca fiecare dintre cele sase masini aflate in dotarea CJ Cluj sa aiba la dispozitie maxim 350 de litri lunar pentru fiecare autoturism.
Unul dintre cele mai aprinse puncte de pe ordinea de zi a sedintei de azi a Consiliului Judetean Cluj a fost stabilirea cotei de carburant alocata masinilor aflate in parcul auto al institutiei. In timp ce o parte dintre consilierii liberali au cerut sa nu fie depasit consumul de 250 de litri de carburant lunar, social democratii, prin vocea consilierului Dan Canta, au solicitat sa nu fie impusa nicio limita de consum.
La proiectul in cauza comisia de specialitate din cadrul CJ Cluj a propus un amendament prin care maximul de carburant ce poate fi utilizat de catre o masina aflata in dotarea institutie sa fie de 350 de litri lunar. Consilierul liberal Emil Bogdan a cerut limitarea consumului de combustibil la 250 de litri.
“Eu as propune reducerea la 250 de litri, si asa e prea mult, avand in vedere distantele in judet”, a afirmat Emil Bogdan.
In replica, social democratul Dan Canta a incercat sa nu limiteze cantitatea de combustibil pe care ar urma sa o foloseasca presedintele si cei doi vicepresedinti, motivand ca acestia sunt la dispozitia CJ 24 din 24 de ore.
“In functie de ce calcule propuneti? Presedintele are cota, vicepresedintii au cota. Pai ei trebuie sa fie la dispozitia CJ 24 din 24. Daca pentru celalelate masini faceti o anumita restrictie, e o alta discutie. Dar presedintele, vicepresedintii trebuie sa se deplaseze in tot judetul si sambata si duminica. Nu mergem la UTCN acuma. Propun presedinte nelimitat, directori atata..angajati atata. Repet, presedintele e la dispozitie 24 din 24”, a fost replica lui Dan Canta..
Si transformarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public si Privat in directie subordonata direct CJ Cluj a ridicat cateva probleme, deoarece o parte dintre angajatii de la RAADPP sunt nevoiti sa faca zilnic deplasari in judet pentru a verifica stadiul lucrarilor la drumuri.
“Daca vor veni si cei din directia de Patrimoniu trebuie sa fim atenti pentru ca dirigintii de santier trebuie sa se deplaseze zilnic la fiecare lucrare. Acolo este singurul defect al acestei regii, ca nu reuseau sa acopere aceasta deplasare”, a declarat Vakar Istvan.
Fostul vicepresedinte Horatiu Catarig a considerat ca propunerea initiala care prevedea alocarea a 700 de litri de conbustibil fiecarei masini era nejustificata.
“Nu pot sa nu remarc faptul ca 700 de litri inseamna undeva la 6.500-7.000 de kilometri la o masina normala. Nu pot sa nu remarc faptul ca toate masinilie CJ probabil ca inconjoara Ecuatorul in fiecare luna”, a afirmat Hoatiu Catarig.
In discutii a intervenit si liberalul Dorel Secara, acesta cerand in plenul sedintei sa se renunte la deplasarile pe la hramurile bisericilor, la balciuri si la sfintit de cruci.
“Calculul e foarte clar. Se inmultesc kilometrii cu consumul specific pe kilometru si nu e vorba de mare stiinta. Nu ne subestimati chiar asa. Deci cele 6 masini ori 700 de litri pe masina inseamna 4,2 tone. Asta inseamna cam 40 de litri pe zi pentru fiecare masina. Mi se pare un pic cam mult, adica exagerat de mult, iar sambata si duminica eu zic ca la deplasarile astea la hramuri, la sfintit de cruci si la balciuri sa mai renuntam. Ce sa facem in judet, sa le aratam si sa ne cerem scuze oamenilor ca nu facem nimic la Consiliul Judetean, ca nu le reparam drumuri… Ce spunea prietenul meu etern, domnul Canta, ca ar trebui putin delimitat pe presedinte, pe vicepresedinti, pe directori mi se pare o observatie corecta. Poate ar fi bine sa cereti amanarea acestui proiect si sa se faca o departajare in functie de necesitati, pe functiile care sunt in CJ si masinile care deservesc persoanele respective”, a declarat Dorel Secara.
Intr-un final consilierii judeteni au aprobat o cota unica de 350 de litri de carburant pentru fiecare dintre autoturismele din componenta parcului auto al Consiliului Judetean, nu inainte, insa, de a fi sesizata disparitia de la sedinta a presedintelui Mihai Seplecan. Acesta a parasit plenul dezbaterii imediat dupa ce proiectul privind stabilirea unor masuri pentru punerea in aplicare a OUG109/201 privind guvernarea corporativa a intreprinderilor publice a fost respins. Potrivit unor surse, Mihai Seplecan nu a mai ramas la sedinta din motive personale. Presedintele CJ Cluj a fugit repede acasa pentru a-si face bagajul pentru deplasarea in Grecia, unde urmeaza sa se reculeaga la Muntele Athos.