In vizor

Compania Națională de Autofilmări cu Drona din România anunță un remake după Autostrada Transilvania pe tronsonul Gilău-Nădășel care va fi cândva gata. Dar degeaba, că nu va avea cine să ne treacă podul lipsă

Un lucru devine tot mai limpede în România: construcția de autostrăzi dăunează grav circulației rutiere, dar și bugetului public. De 26 de ani construim de ne spetim, dar tot ce construim se scufundă, se reziliază, sau se transformă în averile altora.

De prin 2014, periodic ni se servesc imagini filmate cu drona privind ciotul de autostradă Gilău-Nădăşel, parte a țepei investiționale numită Autostrada Transilvania. Din 2014, cei 8,7 kilometri contractați în aprilie 2014 și puși în manoperă cu începere din luna august a aceluiași ani sunt filmați de către cei de la CNADR mai ceva de cum își filmează părinții nou-născuții. Și a crescut ciotulețul de autostradă în 2 ani de filmări cu drona de zici că se apropie și de un final, urmând a fi declarat gata la finalul acestui an. Prilej de beculețe, stegulețe, șampanii, panglici forfecate și artificii.

Lucrările au fost demarate la începutul lunii august, fiind realizate de asocierea dintre UMB Spedition (firma lui Dorinel Umbrărescu) şi italienii de la Tehnostrade. Tronsonul are o lungime de doar 8,7 km, iar contractul a fost semnat în 7 aprilie.

Numai că, tipic pentru autoritățile noastre, care au pentru banul public tot respectul necesar încât mai bine și-l aruncă-n propriile buzunare, decât pe Apa Sâmbetii (deși, de când cu procurorii DNA, Apa Sâmbetii este mai des alimentată), cei 8,7 kilometri scremuți în 2 ani nu prea vor putea fi folosiți decât de localnici pentru uz intern: căruțe, tractoare, biciclete, “dacii” dezafectate de vreme, sau ca cea mai lungă pistă de avioane din România, din cauză că ciotulețul nu este legat la sistemul Autostrăzii Transilvanii, lipsindu-i un fleac de viaduct rămas neexecutat de către țeparii de la Bechtel. Bineînțelees că nimeni, dintre cei responsabili de la CNADR, nu a avut vreo tresărire în acești doi ani de muncă cu drona încât să încerce să contracteze, prin licitație, execuția acestui viaduct lipsă.

La data începerii lucrărilor, data primei filmări cu drona, situația de lucrări era prezentată în felul următor:

  • Lungime: 8,7 km
  • Preţ total: 258.199.052 lei
  • Preţ proiect: 7.808.945 lei
  • Constructor: Spedition UMB – Tehnostrade
  • Data de începere: 7 aprilie 2014
  • Timp estimat pentru proiectare: 6 luni
  • Dată de finalizare contractuală: 7 aprilie 2016

Cu ocazia ultimei filmări cu drona, aflăm noile cifre:

  • Lugime: 8,7 km
  • Cost: 59 milioane euro (de la bugetul de stat)
  • Constructor: UMB-Tehnostrade
  • Termen contractual de finalizare: aprilie 2016 / Termen realist: final de 2016
  • Stadiul lucrarilor (iulie 2016): 78,88%
  • Stadiu financiar (iulie 2016): 69,91%

Observăm că, prea preocupați să facă filmări cu drona, executanții au depășit complet data de predare a lucrării. Bineînțeles că nu-i bai și nici nu-i grabă, fiind în Ardeal, lucrările se pot face și mai lent. În fond, pe asta s-a mizat și când s-a dat drumul acestei țepe investiționale pe vremea premieratului viitorului deținut de drept comun N0049.

Autostrada Transilvania trebuia să lege Braşovul de graniţa cu Ungaria, la Borş, dar contractul a fost reziliat pentru că firma americană Bechtel a tras o țeapă cu acordul autorităților și nu şi-a respectat obligaţiile, construind, în 10 ani, un singur tronson: Câmpia Turzii-Gilău. Guvernul României a scos din nou la licitaţie, pe tronsoane, autostrada şi a modificat o parte din traseu.

Până în prezent, această autostradă se dovedește a fi o pacoste nu numai pentru banul public, dar și pentru localnicii fără pile care-i stau în cale. Spre deosebire de alți norocoși ai sorții care au fost despăgubiți mai mult decât generos în trecut, pe ciotulețul de lucrare despre care scriem 350 de locuitori ai Gilăului au rămas integral sau parţial fără pământuri, la un preț exagerat de mic. Acest lucru i-a înfuriat la culme pe proprietari, care vor să dea în judecată CNADNR. La data exproprierilor, primăria Gilău a întocmit un tabel în care s-au înscris cei care s-au considerat păgubiți pentru a se asocia în proces.

Proprietarilor pământurilor li s-au oferit 46 de bani pe metru pătrat, pentru terenurile arabile şi, 14 bani pe metru pătrat, pentru fâneţe – bani alocați de la bugetul de stat. Este vorba de o suprafaţă totală de 89,1 hectare.

(Foto: Hotnews)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *