Din oras

Cod roșu de nesimțire în centrul orașului: se parchează frecvent pe locurile rezervate persoanelor cu handicap

Scris de 208

În zona centrală, locurile de parcare sunt extrem de vânate la orice oră. Chiar și locurile amenajate special pentru persoane cu dizabilități fizice sunt mereu ocupate de către cetățenii care suferă de o altă dizabilitate, mai puțin vizibilă: lipsa celor șapte ani de-acasă. 

Lângă Parcul Operei sunt doar două locuri de parcare pentru persoanele cu handicap, în zona sediului Inspectoratului Școlar Județean Cluj, și acestea nu sunt libere. 

În cursul dimineții de miercuri, la o oră de vârf, reporterul Cluj 100% a surprins două mașini parcate pe locurile rezervate numai pentru cei cu handicap. Nu aveau în geam semnul caracteristic persoanelor cu dizabilități. Șoferii care au găsit de cuviință să încalce legea nu erau de găsit. Și nici Poliția Locală nu patrula în zonă ca să le lase un bilețel de amendă drept cadou. Oamenii legii spun însă că au în atenție aceste fapte grosolane.

“Noi avem în atenție mai multe fapte care prezintă încălcări ale normelor legale. Aici e colaborare între noi și Poliția Locală. Fiind vorba și de fapte care intră la regimul rutier, parcări, și Poliția Rutieră poate să ia măsuri, inclusiv prin ridicarea autovehiculului”, ne-a transmis comisarul șef Daniel Graur, de la Inspectoratul Județean de Poliție Cluj.

Problema e că pe străzile orașului nu prea sunt văzuți polițiști locali fluturând chitanțiere pentru cetățenii care parchează neregulamentar, pe locurile rezervate celor cu dizabilități. Sunt foarte ocupați, mai ales, cu împărțitului amenzilor prin cartiere, în toiul nopții.

Însă de multe ori nici măcar o amendă consistentă sau alte măsuri nu sunt un ac suficient de înțepător ca să vină de hac nesimțirii celor care iau locul unei persoane cu handicap. 

În acest context, reamintim experimentul social al lui Mircea Bravo, realizat anul trecut, prin care a dovedit că nepăsarea oamenilor le întrece frica de autoritatea și rușinea. Mircea s-a filmat cu un scaun cu rotile pe care îl oferea celor care luau locul unei persoane cu handicap. Multe dintre reacțiile clujenilor prinși cu mâța-n sac au fost de sfidare și indiferență. Oamenii nu vor să ia handicapul semenului lor, dar îi iau fără să își facă probleme locul de parcare.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 17 hours Vocea ta
    Cine-i ”idiotul”?
  • Acum 19 hours Politica
    Dosarul privind certificatul de revoluționar al liderului PSD Marcel Ciolacu a fost clasat: „Fapta nu este prevăzută de legea penală”
  • Acum 21 hours Justitie
    TREABA SE CAM ÎMPUTE PENTRU EUGEN CECAN: DNA Central a cerut documente privind o lucrare de extindere drum efectuată de DRDP Cluj
  • Acum 23 hours Rautacisme
    Eh, Marcel Bonţidean, zis şi “Nicolaie”… a semnat cu Securitatea, dar măcar n-a turnat
  • Acum 23 hours In vizor
    Pe Boc îl lasă nervii din ce în ce mai des. Clujenii care-l critică sunt “isterici”, “iubitori de noroi”… Acum l-a numit “idiot” pe cel care a avut “tupeul” să-i numească “centura de Diamant” “un eşec”
  • Acum 23 hours Din oras
    Primăria Cluj-Napoca susţine: “Lucrările de modernizare a străzii Iuliu Maniu, finalizate la timp”. Colegii de la Gazeta de Cluj au descoperit în teren contrariul. Şi cum nu zice municipalitatea nimic despre mizeria de pe Bolyai
  • Acum 1 day In vizor
    Autostrada Transilvania se conectează prin drum expres, aflat în grafic de execuţie, dar NU cu Centura Clujului (care NU există), ci cu cea a Oradiei (care există)
  • Acum 1 day Politica
    Falimentul Euroins: ASF a retras proiectul de plafonare a prețurilor la RCA. Guvernul urma să îl discute astăzi. Vezi cu ce explicații vin cei de la ASF
  • Acum 1 day In vizor
    O VESTE RECONFORTANTĂ: PUZ nou pentru reglementarea urbanistică a ariei protejate Cheile Turzii
  • Acum 1 day Din oras
    Reabilitarea clădirii fostului Hotel Melody, investiție de peste 1 milion de euro, cu sprijin de la Budapesta
  • Acum 1 day Din oras
    TRAGEDIE la Pata Rât: O locuință și alte anexe improvizate au fost cuprinse de flăcări. Un bărbat a murit
  • Acum 2 days Politica
    O ȚARĂ CU NERVII PE MOAȚE
  • Acum 2 days PubliNews
    Femeia anteprenor și inspirație pentru noi începuturi
Citește și...
Recomandările redacției
OPINIE Vocea ta

Cine-i ”idiotul”?

Szakats Istvan Dacă primarul Boc a avut azi eleganța de-al face idiot pe inginerul Carol […]