In vizor

Clujul mobilității electrice: zeci de autobuze rulate, scoase din uz, au împânzit străzile Clujului

Adevărate vremuri second-hand pentru clujeni, ajunși fericiții călători în autobuzele de mâna a doua care au împânzit străzile Clujului. Astfel, deși administrația locală mimează preocuparea pentru transportul electric, edilul Emil Boc a acționat după același scenariu pentru care primarul Capitalei, Gabi Firea, a fost aspru criticată după achiziționarea autobuzelor turcești marca Otokar. În timp ce Primăria Cluj-Napoca anunța noi autobuse care vor circula pe străzile orașului, noile mijloace de transport în comun par a fi prea puțin noi: o bună parte dintre acestea au rulat vreme de 15 ani pe străzile orașelor din statele membre ale Uniunii Europene, ajungând în final, în calitate de marfă second hand pentru cetățeni de „mâna a doua” din Cluj. 

Recent au fost introduse în circulație pe străzile din Cluj zece autobuze Irisbus Agora L. Produse în 2005, aceste autobuze au circulat până anul trecut în Rouen, Franța. Echipate cu un motor diesel Iveco Cursor euro III, cu un parcurs mediu de 600.000 km fiecare dintre ele, acestea au fost retrase din circulație anul trecut din orașul de pe Sena, ajungând în Cluj-Napoca în primăvara acestui an, ocazie cu care au căpătat o înfățișare… mov. 

Fiecare dintre aceste autobuze, expirate din toate punctele de vedere, a costat 32.621 de euro.

În noiembrie 2018, edilul Emil Boc posta peste 80 de imagini cu noile autobuse ce urmau să intre în circulație pe străzile orașului-comoară. 

sursa captură: emilboc/facebook.com

Mai mult, în singurul număr al „Jurnalului municipal”, o ediție electorală, tema „mobilității urbane” și a noilor mijloace de transport electrice ocupă un capitol distinct:

Jurnalul electoral municipal poate fi accesat aici. 

Promise pentru luna august, noile linii de troleibuz întârzie să apară.

Paradoxal, nici măcar nu este vorba despre infrastructură nouă, ci doar despre reactivarea rețelelor montate în 1986 și nefolosite din 1994 încoace: Strada Fabricii, Bulevardul Muncii, Câmpul Pâinii.
În acest timp, în garajul din Ghergheni stau funcționale și nefolosite astfel:

27 de troleibuze Irisbus Agora cu podea joasă produse intre 2004 și 2006, albe(150-176)
9 troleibuze Irisbus Citelis albe, cu podea joasă, aer condiționat și motoare asincrone, produse în 2011(177-181 și 183-186)

Toate 15 troleibuzele articulate albe transformate în 2011 din autobuze Agora, asincrone și cu podea joasă(002, 003, 004, 006, 009, 010, 013, 014, 016, 017, 021, 025, 026, 030, 033).

17 troleibuze Solaris Trollino 18 noi, mov, cu aer condiționat și motoare asincrone, care încă nu au ieșit vreodată la stradă, în pofida recepționarii lor încă de anul trecut(334-350).

„Este condamnabilă slaba utilizare a flotei electrice și lipsa extinderilor rețelei spre electrificarea flotei, deși erau prevăzute în PMUD încă din 2015 și finanțabile pe fonduri europene. 

În Cluj-Napoca circulă astăzi, la ora de vârf, 143 de autobuze diesel, numai 45 de troleibuze din totalul de 132 și numai 20 de autobuze electrice din totalul de 41”, se arată pe un grup dedicat mobilității urbane din Cluj. 

„De ce nu s-au cumpărat autobuze Mercedes Benz din Uniunea Europeană și s-a preferat Turcia?

Așa cum spuneam mai sus DNA Cluj ar trebui să ne răspundă, dar acolo e o liniște de mormânt”, semnalează deputatul clujean Emanuel Ungureanu, candidat din partea Alianței USR-Plus la Primăria Cluj-Napoca. 

În plus, Ungureanu a evidențiat și „caracatița” din interiorul Companiei de Tranport Public Cluj-Napoca, companie aflată în subordinea Primăriei și condusă vreme de zeci de ani de Liviu Neag, unde tovărășiile de partid și înrudirile se țin lanț.  

CITEȘTE ȘI: ”Caracatița” din interiorul CTP Cluj – Ungureanu: „Este dominată de clanuri…” VIDEO

De altfel, dincolo de reclamă, adică de cele câteva autobuse electrice care circulă prin centrul orașului, Compania de Transport Public a continuat să achiziționeze mijloace de transport în comun la mâna a doua, pentru zona metropolitană, aspect pe care Ziar de Cluj l-a semnalat încă din toamna anului trecut.

CITEȘTE ȘI: INADMISIBIL: Primăria lui Boc sparge peste 300 de mii euro pe autobuze second hand pentru cetățeni „de mâna a doua”

„Autobuzele vor trebui să aibă o durată de funcționare de cel puțin 8 ani, fără a fi nevoie de reparații ample. Autobuzele vor fi echipate cu motoare turbo diesel. Din punct de vedere al emisiilor poluante acestea nu trebuie să depășească valorile limită prevăzute de normele Euro 3. Motoarele trebuie să fie în stare bună de funcționare și să se încadreze în consumurile specifice de combustibil, ulei, să fie curate, fără pierderi sau scurgeri de ulei ori alte lichide, să aibă o funcționare corespunzătoare, fără trepidații, șocuri bătăi sau alte zgomote. Scaunele pentru pasageri să fie fără rupturi, fisuri și vor avea tapițeria curată, fără tăieturi, rupturi, zone descusute sau dezlipite”, se menționa în caietul de sarcini.

Astfel, autobuzele cumpărate de municipalitate la mâna a doua nu trebuie să aibă anul de fabricație anterior anului 2005, cu o lungime totală între 17 și 18 metri, iar viteza maximă va fi 70 km/h, semnala Ziar de Cluj.

Valoarea contractului pentru cele 10 autobuze second hand era de 1.515.000 lei.

În vreme ce administrația locală continuă să facă reclamă din cele câteva autobuze electrice care circulă prin zona centrală, în același timp cumpără autobuze second-hand pentru cetățeni, aducându-și aportul în menținerea poluării. 

De bună seamă, costurile pentru autobusele rulate sunt suportate de clujeni. 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *