E seara in Cluj-Napoca, minunatul oras de cinci stele. In cateva colturi ale Clujului, in birouri caldute, cu diplome pe pereti si poze amuzante, directorii de fundatii caritabile se pregatesc sa plece acasa. A fost o zi grea, de 2 decembrie, in care au muncit pe branci.
Andras Imre, director executiv la Fundatia pentru Comunitate, fundatie-satelit a gigantului Mol Romania, si-a spetit stimarea spamand presa locala cu un comunicat de presa imbucurator: Mol Romania va finanta asociatia Little People (si inca 20 de asociatii) pentru relevantul proiect „In lumea muzicii cu Leul Curajos”. Fundatia de la Cluj-Napoca este una dintre cele mai cunoscute, dar Little People are reale probleme de transparenta, in conditiile in care in nici un an de la infiintare nu a publicat in mod transparent felul in care a cheltuit banii sponsorilor, cu poze si, mai ales, cifre.
La cativa kilometri departare de sediul somptuos al petrolistilor maghiari, se intinde de sale domnul Ioan Stoian, presedintele Rotary Cluj Cluj-Napoca. Si dumnealui, dupa o zi extraordinar de grea, se pregateste de o seara emotionanta. A avut de organizat concertul caritabil „Serbarile Iernii 2013”, de pe urma caruia se va dota un cabinet medical pe Valea Ierii. Va canta minunatul Bogdan Ota care, de ani de zile, da lectii adevarate de civism, cantand gratuit pentru saraci in fata bogatilor, desi e un artist ce nu o duce foarte bine.
Sefi din astia de fundatii mai sunt multi pe la Cluj, spilcuiti si gomosi, ultraocupati cu proiecte caritabile.
Proiecte caritabile frumoase, luminoase, ce se desfasoara in salile de restaurant luxoase ale hotelurilor de cinci stele din Cluj, acolo unde nu razbate nici frigul si nici intristarea, acolo unde se aude Rahmaninov si curge rosul de Cricova. Pentru ei, proiectele reale de caritate sunt cele cu denumiri metaforice, emotionante: „Jocul de-a doctorul nu-i o joaca”, „Aventura culorilor”, „Astazi cititor, maine scriitor”, „Visul micului calaret”, „Da culoare vietii tale”. Proiecte pompoase, mustind de cuvinte si expresii potrivite precum „terapie vizuala”, „psihologie comunitara”, „insertie emotionala”, „acumulare personala”, „solidaritate recreativa”.
Mol Romania, Terapia Ranbaxy si alte Milene si Shajadz-i n-o vor cunoaste niciodata pe Abigail care tocmai se spala pe dintisori in salonasul micut de la Pedi, nu salonul de pedichiura din mall, ci sectia de Pediatrie, nu conteaza ce numar. Are cearcane mari, dar ochii ii sunt si mai mari, si mai luminosi, chiar daca biata Abigail e nevoie sa suporte limitarile chinuitoare ale operatiei de transplant la care a fost supusa. Ma priveste din pijamaluta ei, cu botul plin de pasta de dinti, si priveste in punga sa vada daca i-am adus lapte, singura bucurie permisa papilelor ei. „Da’ ceva sarat nu ai adus?”, ma intreaba, desi stie prea bine ca nu are voie sa manance sarat. E un copil care ar trebui supravegheat si integrat cu atentie in societate. Ca acel transplant de rinichi sa ii fie de folos pe toata viata. Dar cine dracu’ credeti ca o va supraveghea pe Abigail peste doua luni cand se va intoarce la casuta ei modesta dintr-un sat de la mama naibii din judetul Cluj? Credeti ca o sa ii faca mica papa de dieta? Nu, o sa ii infunde niste salam cu pita pe gat si valea!
La marginea Clujului si la marginea societatii, respira peste o mie de tigani. Respira oxigen inacrit de gunoaie, asa isi duc viata cei de la Pata Rat. Ei sunt oglinda perfecta a ipociziei noastre de cetateni ai orasului de 5 stele. Poate ca romanii verzi din Cluj nu-i suporta pe bozgori, poate ca ungurii din Cluj scuipa pe romanii nespalati, dar ce frumos reusesc si romani, si maghiari, sa devina solidari in rasismul lor. Pentru romani, pentru maghiari, pentru clujeni, tiganii din Pata Rat pur si simplu nu exista. In centru, la Vertigo, la Starbucks sau in fata la Matei, nimeni nu a auzit de tiganii de la Pata Rat. Este foarte posibil ca ei sa nu existe, isi spun clujenii, sa fie o gogorita de presa inventata de prostii de ziaristi care nu se mai satura sa minta si sa manipuleze.
Sunt foarte multe lucruri care nu exista in Cluj. Care nu se vad prin geamul restaurantului Grand Hotel, ba nici macar prin parbrizul troleului 3 ce opreste la Sora. Bogati si saraci, clujenii nu vad ca alte orase ne-o iau inainte si nici ca politicienii locali le toaca milioane de euro pe tampenii.
Orbiti de artificii, clujenii nu vad nici faptul ca Policlinica fara Plata, prima policlinica in care bolnavii Clujului s-au putut trata fara sa scoata un ban din buzunar, policlinica ce a dat in 20 de ani peste 120 000 de consultatii gratuite, cu ajutorul a 25 de medici ce muncesc pe strada Motilor fara sa primeasca vreun ban, e pe cale sa moara.
Imbolnavita de nepasare, biata policlinica a ajuns sa ceara bani la straini ca sa poata sa isi duca la capat menirea.
La Cluj, nu se gasesc bani pentru asta. S-au cheltuit deja pe cheful pensionarilor (119.000 lei), pe reparatii si intretinere aparate de joaca (650.000 lei), pe cate si mai cate lucruri utile acestui oras.
In curand, la Cluj nu se va mai gasi niciun pic de suflet. Clujenii sunt inerti si nepasatori, hipnotizati de artificii, in timp ce sunt buzunariti de alesi.
Iar putinul suflet care le-a mai ramas sefilor orasului se va duce prin incredintare directa la firmele de casa.