Cluj-Napoca are cea mai mare densitate de cafenele și restaurante din țară și este perceput ca o capitală a festivalurilor și a tineretului, fiind supranumit „orașul de 5 stele”. Pe de altă parte, orașul a devenit unul „dur” pentru cei care nu au resurse peste medie, arată un studiu sociologic.
„Cluj-Napoca a înregistrat cea mai mare creștere din țară (66%) a numărului de cafenele, restaurante și baruri și are cea mai mare densitate – 1,32‰ – în raport cu populaţia comparativ cu media de 0,45 ‰ în România”, arată sociologii Norbert Petrovici și Vlad Bejinaru, într-un articol în care analizează modul în care cultura cafenelelor a modificat modul în care arată orașul. Articolul a fost publicat, la finalul anului trecut, în revista „Urban Reasearch & Practice” editată de celebra editură Routledge, citat de adevărul.ro.
În 2020, în municipiul Cluj, unul din trei angajaţi lucra în companii deţinute de capital străin, faţă de unul din cinci la nivel național, susține Petrovici.
Ce a însemnat asta pentru Cluj-Napoca? O clasă de mijloc în curs de dezvoltare care a început să populeze noile birouri din centrul orașului și a înregistrat o creștere constantă a salariilor. Aceste evoluții au dus la un boom al consumului, fie că vorbim de piața imobiliară sau piața cafelei de specialitate.
În ciuda faptului că orașul începe să arate, mai ales în zona centrală, „ca afară”, aceste evoluții vin cu probleme importante.
„Clujul a deveni un oraș dur, violent, care-i exclude pe cei care nu au resurse mari mai ales din zona centrală, dar și din celelalte zone. Acest lucru nu se vede, pentru că suntem tot mai obișnuiți cu un Cluj care pare a fi un oraș cultural sau un oraș al tineretului sau un oraș al festivalurilor, dar adesea asta se întâmplă. Asta am încercat să arăt în acest text. Am folosit partea de cafenele ca un fel de turnesol cu ajutorul căruia să arătăm că sunt niște procese sociale mai largi”, spune Petrovici.
Aceste cafenele de lux, deși conform studiului realizat de Petrovici, sunt preferate de către marea parte a clujenilor, sunt frecventate doar de o mică parte a acestora, deoarece centrul orașului a ajuns să fie folosit ca spațiu de consum de către cei cu resurse mari.
„Dacă îți găsești slujbă în oraș, ești nevoit să te muți cu două sate mai încolo”
„Pare că zona aceasta de calitate a vieții e mai mare decât în celelalte orașe ale României, dar acest lucru vine cu niște costuri foarte mari pentru oraș. Poate să fie un lucru rău faptul că orașul îi exclude pe cei care nu au resurse importante. Astfel, chiar dacă îți găsești slujbă în oraș, ești nevoit să te muți cu două sate mai încolo și să faci naveta și atunci te miri că orașul e poluat și aglomerat”, explică Petrovici.
Gentrificarea pieței imobiliare a ajuns și în cartiere. Astfel, Petrovici susține că în fostul cel mai mare cartier muncitoresc al Clujului – Mănăștur – se înregistrau în 1990-1992, 8% locuitori cu studii superioare. Astăzi, procentul a trecut de 40%.
„Oamenii care nu au studii universitare au ajuns să se mute după fabrici, în afara orașelor, în zonele suburbane și periurbane. Vom ajunge să nu mai găsim în oraș un meșter care să ne repare chiuveta. Orașul îi exclude pe cei care nu au venituri mari”, susține Petrovici.
Concluzia sociologului este că, deși gentrificarea este un proces care s-a întâmplat în Occident, faptul că se întâmplă și la noi nu trebuie privit ca o adaptare, ci ca un lucru negativ pentru calitatea vieții din oraș.