Uncategorized

CLUJUL DIN VIS: Cand vom avea parcuri pentru caini?

Clujul din vis este o campanie prin care incercam sa aratam cum ne-ar placea sa arate Clujul. Sa aratam exemple pozitive din alte tari, pe care autoritatile clujene ar putea sa le urmeze. Desi la Cluj-Napoca traiesc cateva mii de caini cu stapan, nu exista niciun parc amenajat pentru ei. Asta in timp ce in alte orase europene parcurile pentru patrupede se intind pe sute de hectare.

In tarile occidentale, parcurile pentru caini sunt aproape la fel de numeroase ca si cele pentru oameni, in timp ce la noi in oras nu exista nici macar un astfel de parc. Asta, in timp ce numarul patrupedelor este tot mai mare. Nimeni nu are o statistica a numarului de caini, insa medicii veterinari sustin ca in Cluj-Napoca sunt cateva mii de caini cu stapan.

Un loc destinat plimbarii cainilor este cel din cartierul Grigorescu, de pe malul Somesului, insa acesta nu este delimitat. Mai sunt cateva locuri improvizate in cartiere, dar, una peste alta, Clujul nu are niciun parc pentru caini.

Au existat chiar si initiative private pentru rezolvarea problemei. Spre exemplu, in 2009, un student la Facultatea de  Peisagistica din Cluj, Octavian Muresanu a realizat un proiect de parc destinat exclusiv cainilor. Studentul a ales Piata Ion Agarbiceanu din cartierul Andrei Muresanu ca amplasament pentru punerea in aplicare a proiectului sau. Parcul studentului prevedea limitarea aleilor parcului la una singura, care sa imparta zona: intr-o parte cainii mici, iar in cealalta, cei mari, pentru a se evita ranirea acestora. Proiectul lui a ramas o simpla idee, care nu a fost pusa niciodata in practica.

 Parcurile pentru caini, transformate in spatii de joaca

Potrivit medicului veterinar Andrei Timen, in Cluj-Napoca au existat mai multe spatii pentru caini, dar acestea s-au transformat, in ultimii ani, in locuri de joaca pentru copii.

„In urma cu 7-8 ani erau 10-15 asemenea zone in oras. Imi amintesc chiar ca s-au pus cutii cu pungi. Intre timp, s-au transformat in louri de joaca pentru copii”, spune Andrei Timen.

Daca la Bucuresti s-a mers pe modelul amenajarii de tarcuri pentru caini in parcurile din oras, la Cluj-Napoca plimbatul cainilor in parcuri este strict interzis. In Parcul Central, inaugurat anul trecut dupa ce a fost modernizat din fonduri europene, este interzis plimbatul cainilor.

La fel, anul trecut Primaria Cluj-Napoca a inaugurat  in cartierul Zorilor o padure-parc de 3,1 hectare, pus la dispozitie de Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara, insa accesul cateilor este strict interzis si aici.

„Cetatenii s-au opus ca in noul parc sa fie plimbati cainii. Cei care vor incalca interdictia vor primi avertismente”, declara atunci Radu Moisin, primar interimar al Clujului.

 Cum e la altii

In Viena, sunt nu mai putin de trei parcuri mari pentru caini. Acestea sunt, in primul rand, delimitate, pentru ca patrupedele sa nu fuga si sunt dotate cu diferite accesorii pentru caini.

In martie 2012, la Roma au fost inaugurate doua zone pentru caini, care se intind pe 240 de hectare!

Cele doua parcuri sunt dotate cu banci din fier, cosuri si cismele cu apa potabila atat pentru oameni, cat si pentru prietenii lor, patrupedele, toate imprejmuite de un gard rustic din lemn de castan, de peste un metru inaltime, si plasa de sarma laminata, pentru a evita iesirea cainilor de talie mica. Sunt pusi si saci pentru ca stapanii sa curete fecalele cainilor.

Vezi in clipul de mai jos cum arata noul parc din Roma, inaugurat anul trecut de autoritatile italiene:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *