Sanatate

Clujul, din nou, în topul COVID

Clujul este şi azi pe primele locuri pe țară la numărul cazurilor noi de COVID-19.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat luni, noul bilanţ al cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 din săptămâna 27 iunie – 3 iulie. Potrivit acestuia, au fost depistate 7.726 de cazuri noi, cele mai multe, circa 2.500 au fost în Bucureşti, aproximativ o treime din total. Alte sute de cazuri au fost în judeţul Cluj şi Braşov.

  • Conform DSP Cluj, în intervalul 17-30 iunie, în judeţ erau 584 de cazuri de boală, dintre care 452 în Cluj-Napoca. Incidenţa ratei de infectare a urcat la 0,77 la mie în judeţ şi la 1,34 în municipiul Cluj-Napoca.
  • În spitalele clujene sunt internate 60 de persoane cu COVID, dintre care 5 minori. La ATI sunt 8 pacienţi în stare gravă. 

La nivel naţional sunt 922 pacienţi internaţi, dintre care 52 la ATI.