Politica

Clujeanul Adrian Oros, ministrul Agriculturii, l-a numit consilier pe Dorel Secară, consilier județean și fermier. Cum a scăpat de starea de incompatibilitate

Foarte discret, consilierul județean PNL, Dorel Secară, a fost numit consilier al ministrului Agriculturii, Adrian Oros. Desemnarea lui în această funcție a avut loc la finalul anului trecut, odată cu validarea Guvernului Ludovic Orban. Secară este și fermier în Borșa, unde are în proprietate mai multe terenuri și afaceri în agricultură și zootehnie. A reușit să scape de starea de incompatibilitate printr-o chichiță.

În ciuda faptului că are interese în acest domeniu, Secară spune că este perfect compatibil și legală numirea în funcția de consilier.

„Nu sunt incompatibil, am pus întrebările astea la Serviciul Juridic din cadrul Ministerului. Am fost incompatibil doar cu funcția de vicepreședinte al Asociației Fermierilor din România, poziție din care m-am suspendat. Eu sunt angajat ca persoană contractuală, contractul fiind valabil pe durata mandatului de ministru. Nu sunt funcționar public și din acest motiv nu sunt în starea de incompatibilitate”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, Dorel Secară.

Cu toate că Secară este atât de sigur de faptul că este perfect compatibil cu funcția de consilier în Ministerul Agriculturii, surse politice îl suspectează totuși că ar fi incompatibil din cauza faptului că are afaceri tocmai în agricultură și zootehnie.

Până una alta, Dorel Secară este activ în teritoriu. Este detașat tocmai la Direcția Agricolă Cluj, instituție pe care șeful său vrea să o desființeze.

„Sunt detașat la Direcția Agricolă Cluj fiindcă răspund de Transilvania. Am avut întâlnire la Bistrița și în Alba, dar și în alte județe pentru că rolul meu e să țin legătura cu asociațiile profesionale și cu administrația agricolă din județe și să pregătim înființarea camerelor agricole, unde toate instituțiile care fac puține lucruri acum să le adunăm într-o cameră agricolă privată de fermieri cu este în toată Europa”, a mai spus Dorel Secară.

Consilierul județean Dorel Secară are patru terenuri, cu o suprafață totală de 7.66 hectare; trei case, de 279, 165 și 176 mp în județul Cluj, un spațiu comercial de producție de 1000mp, trei apartamente în Cluj-Napoca, de 42mp fiecare. Are 4 mașini (două Dacia Duster, o Dacia Logan, O Skoda din 2011) + o autoutilitară Citroen din 2007 și un Tractor + diverse mașini agricole. În bancă are 199.000 lei. Mai are 120 vaci (bovine) și 162.38 hectare teren luate în arendă. Are un card de credit de 12.000 lei.
La capitolul venituri a declarat 16.956 lei ca și director SC Agro-Secară SRL. Soția sa, care este primar în comuna Borșa și câștiga 88125 lei. A obținut și subvenții vegetale + zootehnie de 365436 lei. Din chirii a obținut 2000 euro.Activitățile agricole i-au mai adus 150798 lei + salariul de consilier județean în valoare de 11.499 lei.

Mai mult, este și membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de Boli Psihice Borșa, localitate unde soția sa este primar.

Citește și:

La Spitalul din Borșa, membrii din Consiliul de Administrație sunt MAI MULȚI decât medicii. Soțul primăriței din localitate, „uns” și el

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *